Plângere contravenţională. Sentința nr. 7633/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7633/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 7633/2015
ROMANIA
JUDECATORIA C. N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7633/2015
Ședința Publică din 27 iulie 2015
Complet constituit din :
JUDECATOR: F. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petentul T.-L. L. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., SERVICIUL EVIDENTA PARCARI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 15 iulie 2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 27.07.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. la data de 29.04.2015 sub nr._, petentul T. L. L., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata M. C. N. - SERVICIUL EVIDENȚĂ PARCĂRI, să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 08.04.2015.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în anul 2009 i s-a eliberat un certificat de încadrare în grad de handicap iar în baza acestuia și conform dispozițiilor art. 65 alin. 5 din legea 448/2006 a solicitat Primăriei C.-N. punerea la dispoziție a unui loc de parcare în fața blocului de la adresa de domiciliu. În continuare se arată că la data de 27.01.2009 prin adresa cu nr. 3597/4411 i s-a pus la dispoziție locul de parcare cu nr. 7 de pe ., abonamentul fiind reînoit în perioada 2010-2013 iar în anul 2014, fără să îi fie adus la cunoștință motivul, acest loc a fost încredințat unui alt cetățean, numitul C. N.. Potrivit petentului, această dispoziție este nelegală întrucât contravine dispozițiilor art. 65 alin. 5 din legea 448/2006
A mai arătat petentul faptul că nu înțelege cum ar putea Hotărârea Consiliului Local C.-N. cu nr. 61 din 2014 să primeze în fața legii organice nr. 448/2006.
Totodată, petentul a precizat că a înregistrat pe rolul Tribunalului C. o acțiune înregistrată sub nr._ având ca obiect obligarea Primăriei C.-N. la eliberarea abonamentului de parcare pe locul menționat mai sus.
În probațiune, s-au anexat plângerii, înscrisuri (filele 4-6).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru (f. 3) conform dispozițiilor art. 19 din OG 80/2013.
Intimata a formulat, la data de 18.05.2015, întâmpinare (f. 12-16), solicitând respingerea plângerii contravenționale.
În motivare, intimata arată că sancțiunea a fost aplicată în temeiul unei hotărâri de consiliu local care reglementează oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat iar petentul nu putea pretinde să procedeze la parcarea autovehiculului său pe locul de parcare atribuit unei alte persoane. În continuare se arată că prin adresa nr. 3597/4411/27.01.2009 petentul a fost înștiințat că pentru a beneficia în continuare de scutire are obligația de a se prezenta cu certificatul de încadrare în grad de handicap până la data de 31 martie a fiecărui an iar întrucât acesta nu s-a conformat acestei cerințe, locul său a fost atribuit unei alte persoane.
Potrivit intimatei, fotografiile realizate la momentul controlului, anexate întâmpinării, dovedesc realitatea mențiunilor consemnate de agentul constatator iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite. Astfel, intimata arată că controlul a fost efectuat în urma sesizării primite prin dispeceratul Poliției Locale înregistrată cu nr._/05.04.2015 la ora 21.20, sesizare făcută de posesorul parcării, care a semnat ca martor la întocmirea procesului verbal de sancționare.
Intimata a atașat, în copie, nota de constatare, procesul verbal de constatare și sancționare cu dovadă de comunicare, adresa nr. 3597/4411/27.01.2009, adresa nr._/24.11.2014 planșe foto (f. 17-24).
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. la data de 29.04.2015 sub nr._, petentul T. L. L., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata M. C. N. - SERVICIUL EVIDENȚĂ PARCĂRI, să dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.04.2015.
Motivele în fapt și în drept ale cererii sunt identice cu cele redate în plângerea contravențională care face obiectul dosarului cu nr._ .
În probațiune, s-au anexat plângerii, înscrisuri (filele 4-7 dosar_ ).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru (f. 3) conform dispozițiilor art. 19 din OG 80/2013.
Intimata a formulat, la data de 18.05.2015, întâmpinare (f. 12-16), solicitând respingerea plângerii contravenționale, motivele invocate fiind identice ca cele menționate în întâmpinarea depusă în dosarul cu nr._, menționânduse doar că controlul a fost efectuat în urma sesizării primite prin dispeceratul Poliției Locale înregistrată cu nr._/08.04.2015 la ora 12.10, sesizare făcută de posesorul parcării, care a semnat ca martor la întocmirea procesului verbal de sancționare..
Intimata a atașat, în copie, nota de constatare, procesul verbal de constatare și sancționare cu dovadă de comunicare, adresa nr. 3597/4411/27.01.2009, adresa nr._/24.11.2014 planșe foto (f. 17-25 dosar_ ).
Prin încheierea din data de 15.07.2015 instanța a admis excepția conexității și a dispus trimiterea dosarului cu nr._ la dosarul cu nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.04.2015, petentul T. L. L., a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. c din HCL 61/2014 cu amendă în sumă de 200 lei, reținându-se în sarcina acestuia împrejurarea că, la data de 05.04.2015 ora 21.30 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat locul de parcare cu abonament nr. 7, emis de Primăria C.-N., de la adresa mai sus menționată.
Totodată, ulterior, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 16.04.2015, petentul T. L. L., a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. c din HCL 61/2014 cu amendă în sumă de 200 lei, reținându-se în sarcina acestuia împrejurarea că, la data de 08.04.2015 ora 12.55 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ utilizat de numitul T. L. L. a ocupat abuziv locul de parcare cu abonament nr. 7 din . aflat în administrarea Primăriei Mun. C.-N. pentru care a fost eliberat abonament pe numele altei persoane.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța analizează legalitatea și temeinicia actului de sancționare.
Sub aspectul legalității proceselor verbal . nr._ încheiat la data de 08.04.2015 și nr._ încheiat la data de 16.04.2015, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 referitoare la mențiunile pe care un proces verbal trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv conține, data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele de identificare ale petentului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
De asemenea, procesul verbal cuprinde mențiunea că a fost încheiat în lipsa contravenientului și este semnat de un martor asistent.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. c din HCL 61/2014, constituie contravenție „ocuparea abuzivă a locurilor de parcare aflate în administrarea primăriei (cu abonament, contract de închiriere, rezervate, cu destinație specială etc.) de către o altă persoană decânt titularul locului de parcare,”, fapta fiind sancționată potrivit art. 3 lit. a din același act normativ, cu amenda de la 200 la 400 lei.
În cauză, instanța reține faptul că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, petentul a recunoscut săvârșirea faptei și a încercat doar să își jusitifice fapta pretextând că locul de parcare i-a fost atribuit în considerarea situației sale speciale apoi a fost acordat unei alte persoane cu încălcarea dispozițiilor art. 65 legea 448/2006.
Sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 65 din legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „în spatiile de parcare ale domeniului public si cat mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat si au nevoie de astfel de parcare”.
Instanța nu va lua în seamă justificarea oferită de petent pentru a explica fapta sa întrucât prevederea legală invocată nu îi dă dreptul acestuia de a ocupa un loc de parcare atribuit unei alte persoane. Totodată, instanța reține că, după cum indică chiar legiuitorul, locurile de parcare sunt atribuire persoanelor care au solicitat și au nevoie de un astfel de loc, fiind evident că acestea din urmă au obligația de depune anual dovada că se află în situația prevăzută de lege, abonamentul urmând a fi reînoit anual. În cauza de față, instanța reține că prin adresa nr. 3597/4411/27.01.2009 petentul a fost înștiințat că pentru a beneficia în continuare de scutire are obligația de a se prezenta cu certificatul de încadrare în grad de handicap până la data de 31 martie a fiecărui an.
Astfel, faptul că locul de parcare ocupat de petent în mod abuziv îi aparținuse acestuia îi trecut, nu conferă acestuia dreptul de a-l folosi în continuare atâta timp cât a fost repartizat unei alte persoane.
În consecință, instanța apreciază faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, fapta se nefiind justificată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate în cauză, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța reține că amenzile contravenționale aplicată sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite – agentul constatator aplicând o sancțiune, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța apreciază că amenda în sumă de 200 de lei, reprezentând minimul special prevăzut de actul normativ incident, este justificată în raport de gravitatea faptei comise, conducătorii auto având obligația de a respecta dispozițiile administratorului drumului în ceea ce privește repartizarea locurilor de parcare aflate în administrarea primăriei. Mai mult, instanța reține, ca circumstanță agravantă, faptul că petentul a perseverat în activitatea sa nelegală, ocupând în mod abuziv, în două ocazii, spațiul de parcare acordat unei alte persoane.
Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că ambele procese-verbale de contravenție au fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile aplicate sunt legale și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul T. L. L. în contradictoriu cu intimatul M. C. N. – Direcția Poliția Locală, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 08.04.2015 și a procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.04.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul T. L. L. CNP_, cu domiciliul în C. N., ., ., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. - SERVICIUL EVIDENȚĂ PARCĂRI cu sediul în C. N., Calea Moților nr. 3-7, jud. C. împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 08.04.2015 și a procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.04.2015.
Menține în întregime procesele verbale contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria C. N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
F. IULIATOTH R.
Red. / Tehn. F.I.- 4 ex. 28.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7632/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7638/2015.... → |
|---|








