Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 11570/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică din 8 decembrie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. T.
GREFIER: A.-T. R.
Pe rol se află soluționarea plângerii împotriva încheierii de CF înaintată de petenta . ECHIPAMENTE SRL.
La apelul nominal facut în cauza se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, petenta . ECHIPAMENTE SRL a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr._/04.08.2015 emisa de OCPI.
Cererea nu a fost timbrată.
Analizând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată instanța reține că petenta nu a achitat taxa de timbru stabilită, deși i s-a comunicat această obligatie pentru termenul stabilit (f.24), în baza art. 20 din OUG nr. 80/2013
Astfel, în temeiul art. ART. 197 C.pr.civ. care prevede ca „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii,”urmeaza ca cererea sa fie anulata ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării și pe cale de consecință anulează ca netimbrată cererea înaintată de petenta . ECHIPAMENTE SRL, cu sediul în Sighișoara ..84, jud. M..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel si motivele se vor depune la instanta a carei hotarâre se ataca – Judecatoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică din data de 08.12.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. T. A.-T. R.
Red.RC/Dact. RT/ATR
3 ex./10.12 .2015
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... | Fond funciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








