Pretenţii. Sentința nr. 4571/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4571/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 4571/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4571/2015
Ședința publică din 7.05.2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR: I. - C. V. C.
GREFIER: D. S.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanta A. DE P. . in contradictoriu cu pârâtul S. P. D., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av .B. M. R. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin.1 C. proc. civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la prevederile art. 94 pct. 1 lit.c C. proc. civilă.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar un set de acte și angajamentul de plată din care rezultă că pârâtul este proprietarul apartamentului în litigiu, mai mult acesta a achitat integral debitul, astfel cauza a rămas fără obiect. Arată că nu mai are alte cereri de probe de formulat sau excepții de invocat.
În temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 C. proc. civilă.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 392 C.proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.
Reprezentantul reclamantei solicită să se ia act că dosarul a rămas fără obiect, având în vedere că pârâtul a achitat integral debitul.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 04.11.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus reclamanta A. DE P. . in contradictoriu cu pârâtul S. P. D., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6606,87 lei reprezentând debit principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta este proprietara apartamentului cu nr. 30, și nu a achitat contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei martie 2013-august 2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile L 230/2007, HG 1588/2007, L 114/1996, OG 85/2001.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri: situația debitelor (f. 6), liste de plată (f. 7-23), extras CF (f. 31).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâta, legal citată, a arătat că dorește să fie scutită de la plata penalităților și să achite debitul eșalonat.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta a afirmat că pârâta este proprietara apartamentului cu nr. 30 (deși din extrasul CF de la f. 31 rezultă că o altă persoană figurează ca proprietar), și nu a achitat contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei martie 2013-august 2014.
În drept, conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Potrivit art. 413 alin. (1) din aceeași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, iar în conformitate cu alin. (2) termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
În speță, instanța reține că în timpul procesului a fost achitat debitul solicitat.
Prin urmare, instanța va respinge cererea, ca fiind rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. ., cu sediul procesual ales la cab av. T. I. în Cluj N., ., nr. 39, ., în contradictoriu cu pârâta S. P. D., domiciliată în Cluj N., ., ., ca fiind rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07.05.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./08.06.2015
Dosar nr._
HOT.
07.05.2015
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. ., în contradictoriu cu pârâta S. P. D., ca fiind rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07.05.2015.
Președinte,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4618/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4597/2015.... → |
|---|








