Pretenţii. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5170/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5170/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5170/2015

Ședința publică din 22 mai 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. A. S.R.L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat V. R., lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței să dispună respingerea acestei excepții, în baza art. 113 alin. 3 C. pr. civ., care prevede că mai este competentă instanța locului unde se execută și în parte contractul. Raportat la faptul că art. 1497 C. civ. spune că atunci când se fac plăți prin virament bancar data plății este cea la care este alimentat contul creditorului, ținând cont că plata se face în contul reclamantei care este în Cluj-N., iar plata mărfurilor livrate este o prestație principală, rezultă că acest contract se execută, cu privire la prestația datorată de debitor, în Cluj-N.. Judecătoria Cluj-N. este instanța locului unde se execută una dintre prestațiile principale, plata prețului. Solicită instanței să dea eficiență acestor texte de lege și să constate competența Judecătoriei Cluj-N..

Fiind întrebată de instanță, reprezentanta reclamantei arată că nu există contract încheiat în formă scrisă și precizează că a depus dovada efectuării plății prin virament bancar.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.04.2015, sub nr._, reclamanta .. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. A. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 5.598,15 lei precum și la plata dobânzii legale aferente începând cu data de 02.09.2013 și până la data plății integrale. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin intermediul partenerul de afaceri Agricover, pârata a comandat un rezervor de 9.000 litri, cu cuvă de retenție și dotata cu pompă de 60 l/minut, ERL 9/cube 60. Reclamanta a livrat pârâtei rezervorul în cauză, la locația unde aceasta își desfășoară activitatea. Reclamanta a emis factura . nr. 517/14.03.2012 care a fost achitată la data de 17.09.2012 prin ordin de plată.

A mai susținut reclamanta că, la data de 07.08.2013, angajații săi au intervenit ca urmare a solicitării pârâtei, pentru instalarea pe rezervor a unui program de self service. Cu ocazia acestei intervenții, angajații au constatat că rezervorul nu are o pompă Cube 60 ci o pompă Cube 70 care are un preț mai mare. Luând legătura cu reprezentantul pârâtei, acesta i-a comunicat reclamantei că nu dorește schimbarea pompei și a solicitat facturarea diferenței. Ulterior, reclamanta a stornat factura EFF nr. 517/14.03.2012 și a întocmit factura . nr._/30.08.2013. Facturile au fost comunicate pârâtei însă aceasta nu a înțeles să își execute obligațiile

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350, art. 1486, art. 1523, art. 1535, art. 1666, art. 1667, art. 1725 și urm. C.civ., OG nr. 13/2011.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei și a probei testimoniale cu martorii B. A., S. D. și I. C..

Cererea a fost timbrată cu suma de 458,14 lei, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la filele 4 și 34.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate copii de pe următoarele înscrisuri: corespondență email (filele 9-10, 18-19), CMR din data de 13.03.2012 (fila 5), facturi (filele 11-13, 15), chitanță (fila 16), proces-verbal de intervenție/reparație din data de 07.08.2013 (fila 8), ordin de deplasare (filele 6-7), notificare plus dovada refuzului de ridicare a corespondenței (filele 20-23), fișă client (fila 14).

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.04.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., raportat la dispozițiile art. 107 C.pr.civ. S-a arătat că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța de la sediul pârâtei respectiv Judecătoria C..

Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că factura a cărei contravaloare este solicitată în prezenta cauză nu a fost înregistrată în contabilitate. S-a arătat că reclamanta a livrat și montat rezervorul de stocare motorină la care face referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, atât din avizul nr._/09.03.2012 cât și din CMR rezultă că rezervorul este dotat cu o pompă de 60 l/minut. Înțelegerea părților a fost ca reclamanta să livreze un rezervor cu o capacitate de 60 l/minut iar împrejurarea că a fost livrată o pompă cu o capacitate mai mare este imputabilă doar reclamantei.

A mai precizat pârâta nu că nu este probat că rezervorul ar avea o pompă cu capacitate de 70 litri/minut, existând doar susținerea reclamantei care pretinde după aproape 3 ani de la o livrare o diferență de preț.

În drept, pârâta nu a indicat temeiurile de drept invocate în susținerea apărărilor sale.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, a probei cu interogatoriul reclamantei precum și proba cu expertiza.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 04.05.2015, reclamanta a solicitat respingerea excepției de necompetență ca neîntemeiată. Conform art. 113 pct. 3 C.pr.civ., este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea chiar în parte a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Cauza are ca petit principal obligarea pârâtei la executarea unui obligații contractuale respectiv plata unui bun achiziționat. Conform art. 1497 C.civ., dacă plata se face prin virament bancar, data plății este cea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani astfel încât locul executării prestației principale este Cluj-N..

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că Codul civil prevede că un element de referință în interpretarea unui contract este comportamentul părților ulterior încheierii contractului. Or, conduita debitorului de a folosi pompa livrată, în condițiile în care i s-a adus la cunoștință faptul că aceasta are altă capacitate și alt preț, denotă achiesarea și asumarea obligației de plată.

La termenul din ședința publică din data de 22.05.2015, instanța a reținut cauza în vedere pronunțării asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-N..

Conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond ce fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 107 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. Societatea pârâtă din prezenta cauză are sediul în circumscripția Judecătoriei C..

Referitor la argumentele reclamantei potrivit cărora Judecătoria Cluj-N. este instanță competentă în temeiul art. 113 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. întrucât obligația pârâtei de plată a contravalorii bunului achiziționat urmează să fie executată la sediul reclamantei, instanța le apreciază a fi neîntemeiate.

Potrivit art. 113 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executare, chiar și în parte, a obligației, în cererile privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. În speță, raporturile dintre părți nu s-au desfășurat în baza unui contract scris ci în forma simplificată a comenzii urmate de executare.

Norma de competență conținută de art. 113 alin. 3 C.pr.civ. este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiția ca părțile să fi prevăzut în mod explicit în contract locul executării obligației contractuale.

În consecință, din moment ce părțile nu au prevăzut în contract un loc pentru executarea contractului, instanța constată că prevederile art. 113 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. nu sunt incidente în speță.

În consecință, în prezenta cauză competența instanței se va determina potrivit regulii generale instituite de art. 107 alin. 1 C.pr.civ., instanța competentă fiind cea în a cărei circumscripție se află sediul pârâtului. Instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., competența de soluționare a cauzei urmând a fi declinată în favoarea Judecătoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de către pârâtă.

Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect pretenții formulată de către reclamanta .., CUI RO_, J_, cu sediul M. Aurit, ., jud. Satu M. și sediul procesual ales la Cabinet avocat R. V. în Cluj-N., .. 22, . în contradictoriu cu pârâta S.C. E. A. S.R.L., CUI RO _, J_, cu sediul în C., ., nr. 14, jud. C. în favoarea Judecătoriei C..

Fără cale de atac.

Pronunțata în ședința publica, azi, 22.05.2015.

JUDECATOR, GREFIER,

I. V. V. L. M. M.

Red. I.V.V. 2 ex/27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA