Pretenţii. Sentința nr. 7332/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7332/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 7332/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7332/2015
Ședința publică din 14.07.2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanta A. DE P. ., . contradictoriu cu C. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică la data de 07.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta A. DE P. ., . în contradictoriu cu pârâtul C. I., pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să achite suma de 3893,98 lei, reprezentând cheltuieli restante și penalități pentru imobilul situat în Cluj-N., ., ., pentru perioada decembrie 2013-decembrie 2014, inclusiv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că în fapt în perioada cuprinsă între decembrie 2013- decembrie 2014, pârâtul a acumulat restanțe la plata cheltuielilor comune de întreținere în valoare de 2555,39 lei, la care au fost calculate penalități de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 1338,59 lei și hotărea A..
Pârâtul a fost notificat la data de 19.01.2015 printr-o somație să achite cheltuielile. A mai arătat că acesta este de rea-credință, asociația fiind obligată să îl acționeze în judecată și în anii precedenți.
A arătat că potrivit Legii nr. 230/2007, pentru ca pârâtul să fie obligat la plata sumei solicitate, trebuie să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să fie cuprinsă într-un înscris. În speță este vorba despre listele de cheltuieli de . lunar, și de conținutul căreia, se prezumă că a luat la cunoștință inclusiv pârâtul. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, a arătat că acestea sunt în valoare de 0,1 % pe zi de întârziere, conform prevederilor legale, fiind penalitățile aplicate de Regia de termoficare asociației.
În drept s-a invocat Legea nr.230/2007.
În probațiunea a solicitat proba cu înscrisuri precum și interogatoriul pârâtului.
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: tabel centralizator, liste cheltuieli întreținere, copie proces-verbal stabilire penalități, somație, sentințe civile (f.5-51)
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în condițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba cu interogatoriul pârâtului. Deși acesta a fost legal citat pentru termenul din 07.07.2015 să se prezinte personal la interogatoriu, nu s-a prezentat.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâtul C. I., în calitate de proprietar al imobilului situat în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, nu au achitat cotele de contribuție la cheltuielile comune aferente perioadei decembrie 2013 - decembrie 2014.
Pârâtul, deși a fost legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări în favoarea sa. De asemenea, nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu.
În drept, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
De asemenea, potrivit art. 12 din HG nr.1588/2007, proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au și următoarele drepturi și obligații: A. Drepturi: d) să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Instanța mai arată că, în temeiul art. 50 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În speță, prin coroborarea stării de fapt cu cea de drept instanța reține că pârâtul nu a plătit cheltuielile de întreținere mai mult de 90 de zile, începând din luna decembrie 2013 și până în luna decembrie 2014, conform actelor doveditoare anexate la dosar (f. 5-51).
Exploatarea și administrarea clădirilor-blocuri de locuințe-condominiu, precum și exercitarea controlului financiar-contabil și de gestiune asupra activității asociațiilor de proprietari, a fost reglementat în mod amănunțit prin lege (Legea nr.230/2007, HG nr.1588/2007). A fost necesară o astfel de reglementare tocmai datorită faptului că există, ca și în cauza de față, situații în care nu toți proprietarii sunt de acord cu anumite măsuri luate sau care se doresc a fi luat în legătură cu un condominiu. Prin lege s-a stabilit cu valoare de principiu regula majorității în adoptarea hotărârilor. Astfel, art. 24 alin.(1) din Legea nr.230/2007 prevede că adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal. Conform art. 26 din același act normativ, „dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia”.
Organele asociație sunt formate din: adunarea generală, comitetul executiv, comisia de cenzori, președintele asociație ( care reprezintă asociația în raport cu terții), precum și administratorul societății care poate fi atât persoană fizică cât și persoană juridică, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege în acest sens. Potrivit art. 48 alin.1 din Legea nr.230/2007, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. La alin.2 se prevede că cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Art. 49 alin.1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Potrivit art. 12 din HG nr.1588/2008, proprietarii au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.
Revenind la cauza de față, instanța constată că pentru perioada de referință, reclamanta a întocmit listele de cheltuieli, care au fost afișate spre plată. Nicio astfel de listă nu a fost contestată de către pârât la președintele asociației de proprietari, așa cum prevede art. 12 din HG nr.1588/2007, de unde rezultă că modul de stabilire a cheltuielilor a fost însușit. Astfel, în ceea ce privește debitul principal, cererea este întemeiată, motiv pentru care instanța îl va obliga pe pârât să plătească suma de 2555,39 lei, reprezentând cheltuieli întreținere aferente perioadei decembrie 2013 - decembrie 2014.
În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile în valoare de 1338,59 lei, instanța apreciază că acesta este întemeiat, față de prevederile art. 49 alin.1 din HG nr.1588/2007 și hotărârea Adunării generale (f.20), prin care s-a stabilit un procent de 0,1% pe zi de întârziere, după 30 zile de întârziere de la plata cheltuielilor comune.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea civilă formulată de reclamanta A. DE P. ., . cu pârâtul C. I. având ca obiect pretenții, și în consecință va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 3893,98 lei, din care suma de 2555,39 lei, reprezentând cotă parte din cheltuielile comune aferente perioadei decembrie 2013-decembrie 2014, precum și suma de 1338,59 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului principal, în valoare de 0,1% pe zi de întârziere.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în măsura în care acestea sunt dovedite. Față de acest aspect, luând în considerare și principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. ., . sediul procesual ales în Cluj-N., . C, . in contradictoriu cu pârâtul C. I., CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., ., jud. Cluj.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de de 3893,98 lei, din care suma de 2555,39 lei, reprezentând cotă parte din cheltuielile comune aferente perioadei decembrie 2013-decembrie 2014, precum și suma de 1338,59 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului principal, în valoare de 0,1% pe zi de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. M. M.
RED/DACT:
14.07.2015/G.I./4 ex.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 7323/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Anulare act. Sentința nr. 7354/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








