Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1239/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1239/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1239/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1239/2015

Ședința publică din 5 februarie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de reclamantul S. P. R. in contradictoriu cu pârâtii R. D., C. LOCALĂ FLORESTI DE APLICARE A LEGII 18/1991 si C. J. CLUJ DE APLICARE A LEGII 18/1991, avand ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 22 IANUARIE 2015, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare. Instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 29 ianuarie 2015 si 5 februarie 2015.

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrata la data de 18 12 2012 reclamantul SALAJAN P. R. a chemat in judecata pe pirita R. D. solicitind instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna sistarea starii de indiviziune cu privire la imobilele inscrise in TP 3235/2603/10 09 2004 tarla 27 parcela_/2, teren extravilan in suprafata de 2 ha 5957 mp din TP 9326/10 04 2008 prin formare de loturi in natura potrivit cererii introductive cu inscrierea in cf a terenurilor atribuite

In motivare, s-a invederat ca partile sint coproprietare asupra terenurilor a caror partajare o solicita iar fata de necesitatea reglementarii situatiei juridice a acestora a promovat prezenta cerere

Prin intimpinarea formulata f19 pirita s-a declarat de acord cu admiterea cererii f19 formulind si cerere reconventionala f 21 prin care a solicitat in contradictoriu cu reclamantul si piritele C. L. FLORESTI DE APLICARE A LEGII 18/1991 SI C. J. CLUJ DE APLICARE ALEGII 18 /1991 sa se constate nulitatea absoluta a TP 3056/1907/19 12 2002 emis doar pe numele reclamantului SALAJAN P P. R., sa fie Obligata pirita C. locala de aplicare a legii 18/1991 FLORESTI sa intocmeasa documentatia necesara conform procesului verbal de punere in posesie inregistrat sub nr 2396/10 12 2002 emis in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. pentru terenul de 7200 mp . Obligata pirita C. J. CLUJ sa emita titlu de proprietate pentru terenul de mai sus in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. in calitate de mostenitori ai defunctului SALAJAN GH .A.

In motivarea cererii reconventionale ,pirita a aratat ca in mod nelegal s-a emis titlul atacat doar pe numele reclamantului in conditiile in care atit mama acesteia R. A. cit si reclamantul erau indreptatiti la emiterea titlului de proprietate ,facind ambii cereri in acest sens

Prin intimpinarea formulata f 34, COiSIA L. FLORESTI C. J. CLUJ F 66 s-au declarat de acord cu admiterea cererii reconventionale aceeiasi pozitie avind-o si reclamantul f 52

Prin completarea cererii recoventionale f 70, pirita R. D. a solicitat si sistarea starii de indiviziune asupra terenului de 7200 mp din TP 3056/1907/19 12 2002 prin formare de loturi egale

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele

Potrivit, TP 3253/2603/10 09 2004 in suprafata de 1400 mp, TP 9326/10 04 2008 in suprafata de 2 ha si 5957 reclamantului si defunctei R. P A. li s-a reconstituit dreptul de peroprietate asupra terenurilor de mai sus

Potrivit TP 3056/1907/19 12 2002 in suprafata de 7200 mp doar reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ,desi din procesul verbal de punere in posesie 2396/10 12 2002 reiese ca atit reclamantul SALAJAN P P. R. cit si defuncta R. P A. au fost pusi in posesie pentru terenul de 7200 mp . beneficiari ai reconstiturtii dreptului de proprietate f35-48

De asemenea, pirita R. D. este fiica defunctei R. A. f f28,29

In cauza partile au incheiat o tranzactie partiala cu privire la drepturile de care pot dispune, concretizata in actul incheiat la 22 01 2015

De asemenea ,s-a efectuat si o expertiza de specialitate intocmita de ing expert B. A. f84-119,151-157care a identificat terenurile, a facut propuneri de partaj, instanta corectind raportul in functie de tranzactia partilor .

F. de cele de mai sus instanta va admite cererea si va admite si cererea reconventionala completata

In consecinta,

In temeiul artIII(1) din LEGEA 18/1991 va constata nulitatea absoluta a TP 3056/1907/19 12 2002 emis doar pe numele reclamantului SALAJAN P P. R. si va obliga pirita C. locala de aplicare a legii 18/1991 FLORESTI sa intocmeasa documentatia necesara conform procesului verbal de punere in posesie inregistrat sub nr 2396/10 12 2002 emis in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. pentru terenul de 7200 mp ., in conditiile in care ambele persoane sint indreptatite la reconstituire

In baza art 6 din HG890 /2005 va obliga pirita C. J. CLUJ sa emita titlu de proprietate pentru terenul de mai sus in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. in calitate de mostenitori ai defunctului SALAJAN GH .A.

In temeiul art 673 si urmatoarele cpc dispune sistarea starii de indiviziune cu privire la imobilele inscrise in TP 3056/1907/19 12 2002 in suprafata de 7200 mp, TP 3253/2603/10 09 2004 in suprafata de 1400 mp, TP 9326/10 04 2008 in suprafata de 2 ha si 5957 mp potrivit tranzactiei incheiate de parti la data de 22 01 2015 parte integranta din sentinta

In baza art 885 NCC va dispune inscrierea in cf a dreptului de proprietate al partilor potrivit tranzactiei

In baza art 276 cpc va compensa cheltuielile de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de reclamantul S. P. R., cu domiciliul în COM. FLOREȘTI, .. 73, J. CLUJ in contradictoriu cu pârâtii R. D., cu domiciliul în ., . C. LOCALĂ FLORESTI DE APLICARE A LEGII 18/1991, cu sediul în Florești, .. 170, jud. Cluj, si C. J. CLUJ DE APLICARE A LEGII 18/1991, cu sediul în Cluj-N., ., nr. 58, jud. Cluj.

Admite cererea reconventionala completata formulata de pirita R. D.

Constata nulitatea absoluta a TP 3056/1907/19 12 2002 emis doar pe numele reclamantului SALAJAN P P. R.

Obliga pirita C. locala de aplicare a legii 18/1991 FLORESTI sa intocmeasa documentatia necesara conform procesului verbal de punere in posesie inregistrat sub nr 2396/10 12 2002 emis in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. pentru terenul de 7200 mp .

Obliga pirita C. J. CLUJ sa emita titlu de proprietate pentru terenul de mai sus in favoarea reclamantului SALAJAN P P. R. si a defunctei R. P A. in calitate de mostenitori ai defunctului SALAJAN GH .A.

Dispune sistarea starii de indiviziune cu privire la imobilele inscrise in TP 3056/1907/19 12 2002 in suprafata de 7200 mp, TP 3253/2603/10 09 2004 in suprafata de 1400 mp, TP 9326/10 04 2008 in suprafata de 2 ha si 5957 mp potrivit tranzactiei incheiate de parti la data de 22 01 2015 parte integranta din sentinta ce are urmatorul continut:

TRANZACȚIE PARȚIALĂ

încheiată azi, 22.01.2015

Părți:-

1. S. P.-R., domiciliat în . nr. 73, jud. Cluj, posesor al B.I. . nr._, emisă de Poliția

Cluj la data de 17.04.1981, având CNP_, în calitate de

reclamant pârât-reconvențional în dos. nr._ aflat pe rolul

Judecătoriei Cluj-N., prin mandatar S. F.-L.,

CNP_, posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP

Cluj la data de 24.05.2013, în baza procurii speciale nr.36/21.01.2015

autentificată de către BNP N. D.-G. și-------------------

2. R. D., domiciliată în mun. București, .,

sector 1, posesoare a CI. . nr._ emisă de SPCEP SI biroul nr. 2

la data de 17.08.2010, având cod numeric personal_, în calitate

de pârâtă reclamantă-reconvențională în același dosar--------------------

cu privire la cererea de chemare in judecată a subsemnatului S. P.-R. și în privința capătului de cerere nr. 3 din cererea reconvențională a reclamantei reconvenționale R. D., ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., ambele părți solicităm admiterea capetelor de cerere nr. 1 și nr. 2 din acțiunea introductivă cât și din cererea reconvenționala, hotărând astfel:

I. SISTAREA STĂRII DE INDIVIZIUNE ASUPRA IMOBILELOR OBIECT AL LITIGIULUI, în următoarea modalitate de partaj aleasă de noi după cum urmează:

1.terenul intravilan (care în prezent este trecut din extravilan în

intravilanul localității Florești, conform adeverinței nr._/07.05.2014

eliberată de către Primăria corn. Florești - Anexa nr. 32 din Raportul de

expertiză judiciară efectuat de către expert B. A., situat în localitatea

Florești cu suprafața de 1.400 mp cuprins in TP nr. 3253/2603/10.09.2004,

in ./2, având ca vecini: la nord drum, la est O. I.,

la sud drum si la vest A. Fr. situat in locul numit "M.", prin

atribuirea in natura, in intregime subsemnatului reclamant S. P. R.,

fara sulta in favoarea paratei R. D.;

2.terenul extravilan situat în localitatea Florești cu suprafața totala de

11,505 mp, format din teren extravilan de 2.900 mp, in .>37/2, având ca vecini: la nord G. V., la est Salajan A., la sud Salajan A. si

Ia vest parau și terenul extravilan in suprafața de 8.605 mp, in . 37/1, având ca vecini: la nord G. V., la est cărare, la sud rezerva

si la vest parau, ambele cuprinse in TP nr. 9326/10.04.2008, situate in locul numit "Sub Hotmor", in natura, conform propunerilor din Raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza de către expert B. A., prin formarea a 5 loturi, astfel:

> lotul nr. 1 in suprafața de 1.145 mp, cu categoria de folosința „drum"

revine la R. D. si S. P. R., in indiviziune, in cote

de cate ½ parte;

> lotul nr. 2 in suprafața de 2.590 mp, din care 920 mp are categoria de

folosința arabilei 1.670 mp are categoria de folosința fâneața ii revine

lui S. P. R., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;

> lotul nr. 3 in suprafața de 2.590 mp, din care 912 mp are categoria de

folosința arabil si 1.678 mp are categoria de folosința fâneața ii revine

lui R. D., in întregime cu titlu de lege și partaj, ca bun propriu;

> lotul nr. 4 in suprafața de 2.590 mp, din care 340 mp are categoria de

folosința arabil si 2.250 mp are categoria de folosința fâneața ii revine

lui S. P. R., in întregime cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;

> lotul nr. 5 in suprafața de 2.590 mp, cu categoria de folosința fâneața

ii revine lui R. D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca

bun propriu;

3. terenul intravilan (care în prezent este trecut din extravilan în intravilanul localității Florești, conform adeverinței nr._/07.05.2014 eliberată de către Primăria corn. Florești - Anexa nr. 32 din Raportul de expertiză judiciară efectuat de către expert B. A. - este situat în localitatea Florești cu suprafața de 8.652 mp, cuprins in TP nr. 9326/10.04.2008, in ., având ca vecini: la nord drum, la est drum, la sud drum si la vest G. C, situat in locul numit "Zaneu", in natura, conform propunerilor din Raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza de către expert B. A., prin formarea a 2 loturi, astfel:

> lotul nr. 1 in suprafața de 4.326 mp, cu categoria de folosința „arabil""

ii revine lui R. D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca

bun propriu;

> lotul nr. 2 in suprafața de 4.326 mp, cu categoria de folosința „arabil"

ii revine lui S. P. R., in întregime, cu titlu de lege și

partaj, ca bun propriu;

4. terenul extravilan situat în localitatea Florești cu suprafața de 5.800 mp și cuprins in present în TP nr. 9326/10.04.2008, in ./1, având ca vecini; Ia nord Fluieas L, Ia est drum, Ia sud M. I, si la vest pădure, situat in locul numit "Sanaslau", se va atribui în natură, în întregime la R. D., cu titlu de lege și partaj judiciar, fără sultă față de S. P.-R..

5. terenul extravilan situat în localitatea Florești cu suprafața de 7.200 mp, cuprins in present în T.P. nr. 3056/1907/19.12.2002, in ., având ca vecini: la nord răzor, la est O. I., la sud cărare si Ia vest M. D-tru, (ulterior urmând a fi inclus în alt T.P. ce se va elibera pe baza sentinței ce se va pronunța în prezentul dosar ca urmare a admiterii petitelor I și II din cererea reconvențională,), situat in locul numit "Poligon", in natura, conform propunerilor din Raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza de către expert B. A., prin formarea a 2 loturi, astfel:

> lotul nr. 1 in suprafața de 3.600 mp, cu categoria de folosința arabil ii

revine lui Sălajanu P. R., in întregime, cu titlu de lege și partaj,

ca bun propriu;

> lotul nr. 2 in suprafața de 3.600 mp, cu categoria de folosința arabil ii

revine lui R. D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;

II. Ambele părți solicităm ÎNSCRIEREA ÎN CARTEA FUNCIARĂ a imobilelor după cum urmează:

1. teren intravilan in suprafața de 1.400 mp cuprins in T.P. nr. 3253/2603/10.09.2004, in ./2, având ca vecini: la nord drum, la est O. I., Ia sud drum si la vest A. Fr. în favoarea subsemnatului Salajanu P. R., cu titlu de lege și partaj, ca bun propriu;

2. teren extravilan in suprafața totala de 11.505 mp, format din teren extravilan de 2.900 mp, in ./2 și terenul extravilan in suprafața de 8.605 mp, in ./1, ambele cuprinse in TP nr. 9326/10.04.2008,

> lotul nr. 1 in suprafața de 1.145 mp, în favoarea subsemnatei R.

D. și S. P. R., in indiviziune, in cote de cate 1/2 parte,

cu destinația de drum de acces.

> lotul nr. 2 in suprafața de 2.590 mp, în favoarea subsemnatului

S. P. R., in intregime, cu titlu de lege și partaj ca bun

propriu;

> lotul nr. 3 in suprafața de 2.590 mp, în favoarea subsemnatei R.

D., in întregime, cu titlu de lege și partaj ca bun propriu;

> lotul nr. 4 m suprafața de 2.590 mp, în favoarea subsemnatului

S. P. R., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;

> lotul nr. 5 in suprafața de 2.590 mp, în favoarea subsemnatei R.

D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun propriu;

3.teren intravilan in suprafața de 8.652 mp, cuprins in T.P. nr.

9326/10.04.2008, in ., astfel:

> lotul nr. 1 in suprafața de 4.326 mp, în favoarea subsemnatei R.

D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun propriu;

> lotul nr. 2 in suprafața de 4.326 mp, în favoarea subsemnatului

Sălajanu P. R., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;.

4.terenul extravilan situat în localitatea Florești cu suprafața de 5.800

mp și cuprins in present în TP nr. 9326/10.04.2008, in .>55/1, având ca vecini: la nord Fluieas I., la est drum, la sud M. I. si la

vest pădure, situat in locul numit "Sanaslau", se va atribui în natură, în

întregime la R. D., cu titlu de lege și partaj judiciar, fără sultă față de

S. P.-R..

5. teren extravilan in suprafața de 7.200 mp, cuprins în prezent in T.P. nr. 3056/1907/19.12,2002, in .(ulterior urmând a fi inclus în alt T.P. ce se va elibera pe baza sentinței ce se va pronunța în prezentul dosar ca urmare a admiterii petitelor I și II din cererea reconvențională,

> lotul nr. I in suprafața de 3.600 mp, în favoarea subsemnatului

S. P. R., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun

propriu;.

> lotul nr. 2 in suprafața de 3.600 mp, în favoarea subsemnatei R.

D., in întregime, cu titlu de lege și partaj, ca bun propriu;

III. Noi părțile de comun acord declarăm că nu mai avem nicio altă pretenție cu privire la imobilele care fac obiectul prezentului litigiului, fiind de acord cu prezenta tranzacție, solicitând compensarea cheltuielilor de judecată și stingerea litigiului existent între noi,

Prezenta tranzacție a fost încheiată azi, 22 ianuarie 2015, în trei exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecata

ssSĂLĂJANU P.-R., SS R. D.

prin mandatar S. F.-L.

Dispune inscrierea in cf a dreptului de proprietate al partilor potrivit tranzactiei

Compenseaza cheltuielile de judecata

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 5 02 2015

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV/ 12 03 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1239/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA