Somaţie de plată. Sentința nr. 1439/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1439/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1439/2015
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1439/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
GREFIER A. D. K.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditor . și pe debitor C. M. G. INTREPRINDERE INDIVIDUALA, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Judecătoria, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 1015 NCPC, raportat la art. 94 NCPC.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 4 decembrie 2014, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. „P. P.” S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu paratul C. M. G. Întreprindere Individuala, obligarea acesteia la plata sumei de 5995,58 lei reprezentand contravaloare facturi fiscale si dobanzi legale aferente fiecarei facturi de la data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a furnizat pârâtei produse, pe care aceasta nu le-a achitat, deși a acceptat facturile emise. De asemenea, s-a arătat că creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.Cererea a fost legal timbrată.
Deși i s-a comunicat în mod legal cererea de chemare în judecată, pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. „P. P.” S.R.L., în calitate de vânzător, și pârâta C. M. G. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA în calitate de cumpărător, s-au desfasurat relatii comerciale constand in furnizarea de produse in valoare totala de 7045,58 lei din care debitoarea a achitat un debit de 1050 lei, ramanand un rest de plata in cuantum de 5995,58 lei.
Facturile emise au fost acceptate la plata prin aplicarea semnaturii si stampilei debitoarei, care are semnificatia angajamentului juridic de achitare a datoriei, iar pentru intarzierea la plata debitoarea datoreaza dobanzi legale de intarziere
În drept, în conformitate cu art. 1270 C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
În speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei convenții între ea și pârâtă, în temeiul căreia i-a livrat acesteia bunuri. Prin urmare, pârâtei îi revenea sarcina de a proba achitarea acestora, ceea ce nu a înțeles să facă.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 1031 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 200 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de creditoarea . cu sediul in Cluj-N., .. 28,jud. Cluj impotriva debitoarei C. M. G. Intreprindere Individuala cu sediul in . M., nr. 46, jud. Cluj si in consecinta:
Obliga pe debitoare sa plateasca creditoarei suma de 5995,58 lei cu titlu de contravaloare facturi si dobanda legala aferenta fiecarei facturi de la data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului,in termen de 10 zile de la comunicare.
Obliga pe debitoare sa plateasca creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltueili de judecata.
Cu drept la cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.02.2015.
P. GREFIER
E. E. P. A. D. K.
PEE.PEE.4 EX.12.03.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1434/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1229/2015.... → |
|---|








