Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4721/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4721/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4721/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4721/2015
Ședința publica din data de 11 mai 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de
Procuror: T. F.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V. având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se constata lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 31.03.2014 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 pct.2 NCPC.
Instanța în temeiul prev. art. 420 alin. 2 C. proc. civ. invocă din oficiu și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare in judecata, față de prevederile art. 416 alin. 1 C. proc. civ. și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare invocată din oficiu.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea excepției perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2014 sub nr._ , petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V., a solicitat instanței înlocuirea amenzii aplicate contravenientei cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La termenul din data de 31.03.2014 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Analizând cererea formulată instanța reține dispozițiile art. 416 alin. 1 Cod proc.civ. potrivit cărora „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”.
Având în vedere că de la data suspendării cauzei, prin încheierea de ședință din 31.03.2014 au trecut mai mult de 6 luni și nu s-a mai efectuat vreun act de procedură în sensul repunerii pe rol a cauzei, raportat la dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că, în privința cererii formulate de reclamanta a intervenit perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare a cererii formulată de către petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V., invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. C. F.M. M.
RED/MM/18.05.2015
DOSAR NR._
HOT.
11.05.2015
Admite excepția de perimare a cererii formulată de către petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V., invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de petentul C. DE T. PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
JUDECĂTOR,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4459/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4461/2015.... → |
|---|








