Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7822/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7822/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 7822/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7822
Ședința publica din data de 18.08.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: A. PĂTEANU
Ministerul Public reprezentat prin procuror: F. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de petentul G. DE J. MOBILA CLUJ N. în contradictoriu cu intimata A. R., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul Ministerului Public, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la data de 04.02.2014 cauza a fost suspendată în baza art. 242 N.C.P.C. și pune în discuție perimarea cererii de chemare în judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să se constate perimarea cererii de chemare în judecată.
În temeiul art. 248 alin. (1) N.C.P.C., instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2013 sub nr._ petentul G. DE J. MOBILA CLUJ N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. R. înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca in folosul comunității
La termenul din data de 04.02.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.242 N.C.P.C.
Analizând cererea formulată instanța reține dispozițiile art. 416 alin. (1) N.C.P.C. potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.
Având în vedere că de la data suspendării cauzei, prin încheierea de ședință din 04.02.2015 au trecut mai mult de 6 luni și nu s-a mai efectuat vreun act de procedură în sensul repunerii pe rol a cauzei, raportat la dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că, în privința cererii formulate de petent a intervenit perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civila formulată de petenta G. DE J. MOBILA CLUJ N. în contradictoriu cu intimata A. R..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.08.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. A. PĂTEANU
RED/TEHN.. ./26.08.2015
| ← Somaţie de plată. Încheierea nr. 7818/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6258/2015.... → |
|---|








