Servitute. Sentința nr. 3258/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3258/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 3258/2015
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 3258/2015
Ședința publică din 03 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca servitute privind reclamantul P. C. A. și reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. „C. M. HALMASAN” S.R.L.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 06.03.2015, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat consecutiv pronunțarea pentru data de 20.03.2015 și 03.04.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 12 iunie 2014, sub nr. de mai sus, reclamanții P. C.-A. și P. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. "C. M. HALMASAN" S.R.L., obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute de trecere înscris în CF nr._ Cluj-N. și determinarea și evidențierea prin măsurători topografice a întinderii dreptului de servitute și a modului de exercitare a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în favoarea reclamanților a fost instituit un drept de servitute de trecere asupra imobilului aflat în proprietatea pârâtei și că aceasta obstrucționează în mod repetat accesul reclamanților în imobil.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 616 și urm. C. civ. 1865..
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: dispoziție (f. 6-7), extrase CF (f. 8-10).
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 9 octombrie 2014 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că pârâta recunoaște și respectă dreptul de servitute și că servitutea de acces nu a fost modificată niciodată. De asemenea, s-a arătat că reclamanții nu au dovedit încălcarea dreptului și că al doilea capăt de cerere este inadmisibil întrucât limitele dreptului de servitute au fost deja determinate. Pârâta a invocat și excepția lipsei de interes cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere întrucât reclamanții nu urmăresc un folos practic concret.
Pentru dovedirea întâmpinării s-au solicitat proba cu cercetare la fața locului, proba cu înscrisuri și proba cu martori.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. proc. civ..
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: încheiere (f. 66), extras CF (f. 67), cerere (f. 68-69), dispoziție (f. 70-71), tabel de mișcare parcelară (f. 72), schiță (f. 73), fotografii (f. 74-76).
La data de 3 noiembrie 2014 reclamanții au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, arătând că reclamanților le este împiedicat accesul pe drumul de servitute, întrucât au fost puși în imposibilitate de a mai deschide poarta. S-a mai arătat că mențiunea din CF nu cuprinde datele minime necesare identificării dreptului de servitute.
În probațiune s-au solicitat proba cu planșe foto, proba cu înregistrări, proba cu înscrisuri și proba cu martori.
Au fost anexate următoarele: corespondență (f. 88-89), facturi (f. 90-92), furnizare informații (f. 93-94), plângere (f. 95-96), fotografii (f. 97-98).
La data de 24 noiembrie 2014 pârâta a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând că reclamanții invocă pretențiile fiicei lor, că reclamanții recunosc existența dreptului de servitute, că nu a fost obstrucționată calea de acces, că reclamanții nu au mașină și că fiica acestora dorește să își parcheze mașina pe drumul de servitute, ceea ce nu este justificat.
Au fost anexate următoarele: încheiere (f. 106), documentație tehnică (f. 107-110), fotografii (f. 111-116), plan (f. 117).
La termenul din 12 decembrie 2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active.
La data de 14 ianuarie 2015 a fost administrată proba cu cercetarea la fața locului și a fost întocmit un proces-verbal în acest sens (f. 130-145).
La data de 14 ianuarie 2015 la dosarul cauzei a fost depusă adresă din partea OCPI (f. 150-155).
La termenul din 16 ianuarie 2015 la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: hotărâre (f. 156-157), factură și chitanță (f. 158), notificare (f. 159-162). La același termen au fost audiați martorii N. E. (f. 159), N. I. (f. 163-164), N. S. (f. 165), S. S. (f. 166-167), iar instanța a respins excepția lipsei de interes.
La dosarul cauzei au fost depuse înregistrări (f. 174).
La termenul din 6 martie 2015 la dosarul cauzei au fost depuse acord de mediere (f. 182-184), contract (f. 185-186), factură (f. 187), fotografii (f. 188-189), iar instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, din extrasul CF aflat la f. 10 reiese că reclamanții P. C.-A. și P. V. sunt proprietarii imobilului apartament cu nr. cad._/III, înscris în CF nr._ Cluj-N.. Pârâta S.C. "C. M. HALMASAN" S.R.L. este proprietara imobilului teren cu nr. cad._, înscris în CF nr._ Cluj-N., conform extrasului CF de la f. 8. În același extras CF, în foaia de sarcini, figurează mențiunea "se asigură servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. top._/1/1".
Din documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a acestei servituți (f. 154-155) reiese că drumul de servitute are o lungime de 68,24 m și o lățime de 2,5 m.
Din declarația martorei N. E. (f. 159), prietenă a reclamantei, reiese că au existat mai multe incidente în legătură cu drumul de servitute. Astfel, martora a arătat că a asistat personal la un asemenea incident, petrecut în luna aprilie 2014, când fiica reclamanților a parcat autoturismul pe drumul de servitute, lângă casă, unde a stat aproximativ 10 minute, pentru a lua din beci niște ghivece, iar când a dorit să plece a observat că autoturismul numitului H. C. le blocase ieșirea, ulterior sosind și tatăl acestuia, care a blocat și el ieșirea. Fiicei reclamanților i s-a permis să iasă doar după ce a sunat la poliție și au avut loc certuri. Aceeași martoră a arătat că, cu o altă ocazie, a venit personal la reclamanți cu niște sacoșe foarte mari, a parcat pe drumul de servitute cât timp ce a urcat și coborât din apartamentul reclamanților, iar când a dorit să plece a observat că numitul H. C. închisese poarta, fiind lăsată să iasă doar după multe rugăminți. Un al treilea incident a avut loc, potrivit aceleiași martore, la începutul anului 2015, când a trimis o persoană să ducă reclamanților o sacoșă de cartofi, aceasta fiind așteptată la ușă de reclamantul P. C.-A., însă când a dorit să iasă a fost blocată. În fine, martora a arătat că atunci când s-a parcat pe drumul de servitute nu s-a blocat accesul la cabinetul medical.
Această declarație se coroborează cu declarația martorei N. I. (f. 163-164), vecină a reclamanților, care a confirmat faptul că în luna aprilie 2014 autoturismul fiicei reclamanților a fost blocat de către numiții H. C. și H. P., și că între momentul în care fiica reclamanților a parcat mașina și cel în care a fost blocată au trecut aproximativ 30-40 de minute. Aceeași martoră a relatat că în toamna anului 2014 a fost martoră la o discuție violentă dintre fiica reclamanților și numitul H. P. în legătură cu faptul că cea dintâi nu putea intra în curte cu mașina. De asemenea, martora a arătat că a văzut mașina fiicei reclamanților parcată pe podul de acces, însă poarta era închisă și i s-a spus că e o problemă cu telecomanda.
Deși această martoră a declarat că a avut conflicte cu numitul H. P., instanța nu va înlătura declarația sa, câtă vreme ea se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și nu există niciun indiciu din care să reiasă subiectivismul martorei.
Faptul că autoturismul fiicei reclamanților a fost blocat este confirmat și prin declarația martorului S. S. (f. 166-167), angajat al pârâtei, acesta arătând, de asemenea, că fiica reclamanților a parcat pe drumul de servitute pentru perioade cuprinse între 10 și 30 de minute, fără a bloca accesul pietonal la cabinetul medical, ci doar accesul auto la curtea din spate, unde martorul duce din când în când mașina pentru a o curăța și unde se află o remorcă cu o barcă înăuntru. Același martor a mai arătat că a văzut mașina reclamantei parcată pe pod, însă aceasta se afla de obicei înăuntru, cu o singură excepție, când a parcat mașina acolo și a urcat sus.
Din declarația martorei N. S. (f. 165), angajată a pârâtei, reiese că aceasta nu cunoaște nicio împrejurare în care dreptul de servitute să fi fost îngrădit sau în care să fi existat certuri între familia P. și familia H.. Aceeași martoră a arătat că a văzut mașina fiicei reclamanților parcată pe podul de la . când poarta era închisă, și, de asemenea, că a văzut-o parcată și în curte, și pe alee.
Faptul că autoturismul fiicei reclamanților a fost blocat reiese și din fotografiile aflate la f. 97-98, în care se observă că acest autoturism este parcat pe drumul de servitute, în dreptul intrării în cabinetul medical.
În fotografiile de la f. 111-112 se observă că autoturismul fiicei reclamanților este parcat pe podul de acces în curte, poarta fiind deschisă. Din fotografiile de la f. 113-116 reiese că autoturismul acesteia este parcat fie aproape de capătul drumului de servitute, fără a bloca accesul pietonal la cabinetul medical, dar blocând accesul auto la curtea din spate, fie mai în față, pe drumul de servitute, însă aparent doar pentru ca din autoturism să se descarce niște bagaje.
În ceea ce privește poarta de acces auto, instanța reține că din procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 130) reiese că aceasta se poate acționa atât prin telecomandă, cât și mecanic, prin deschiderea unei yale aflate la nivelul solului. Din același proces-verbal reiese că reprezentantul pârâtei nu a înmânat reclamanților o telecomandă. Din declarațiile martorilor N. E. și S. S., reiese că reclamanții dețin o cheie cu care pot descuia poarta.
Din declarațiile martorei N. E. a reieșit și că problemele dintre părți se datorează faptului că reclamanții au refuzat să își dea acordul pentru ca pârâtul să edifice o clinică în spatele imobilului în care locuiesc, numitul H. C. comunicându-le că nu le dă voie să iasă deoarece nici ele nu și-au dat acordul. Aceste aspecte sunt confirmate parțial de notificarea emisă de Primăria Cluj-N. (f. 160-162), din care reiese că reclamanții au comunicat autorităților că nu sunt de acord cu extinderea Centrului M. "Halmasan". De asemenea, martora N. I. a arătat că aproape toți vecinii, printre care se numără și reclamanții, au refuzat să își dea acordul pentru extinderea centrului medical.
Din certificatul constatator al pârâtei (f. 19-23) reiese că numiții H. P. și H. C. au calitatea de asociați ai S.C. "C. M. HALMASAN" S.R.L..
În drept, potrivit art. 696 alin. (1) C. civ. 2011 acțiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar și a proprietarului terenului, iar potrivit art. 757 aceste dispoziții se aplică corespunzător în materia servituților.
În conformitate cu art. 914 C. civ. 2011 proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea (...) acestuia.
În speță, instanța reține că din probatoriul administrat în cauză a reieșit că pârâta, prin reprezentanții săi și în calitate de proprietar al fondului aservit, a exercitat acte prin care a împiedicat exercitarea dreptului de servitute stabilit în favoarea fondului dominant aflat în proprietatea reclamanților.
Astfel, în mai multe rânduri persoanelor care au venit la reclamanți fie le-a fost obstrucționat accesul în curtea imobilului, fie au fost împiedicate să o părăsească, prin închiderea porții sau blocarea autoturismelor. Aceste acțiuni efectuate de asociați ai pârâtei au împiedicat exercitarea în bune condiții a dreptului de servitute, ceea ce justifică admiterea prezentei acțiuni confesorii și obligarea pârâtei de a se abține de la orice act care tulbură exercitarea dreptului de servitute.
Deși pârâta s-a apărat invocând că acțiunile reprezentanților săi au fost motivate de faptul că persoanele care veneau la reclamanți parcau pe drumul de servitute, instanța reține, în primul rând, faptul că principiul potrivit căruia nimeni nu își poate face dreptate singur, specific unui stat de drept, îi interzice pârâtei acțiuni precum cele în discuție, chiar și în ipoteza în care reclamanții sau alte persoane ar fi folosit în mod abuziv drumul de servitute. Prin urmare, pârâta era obligată ca, în măsura în care era deranjată de modalitatea în care se exercită dreptul de servitute, să se adreseze organelor în drept și nicidecum să blocheze drumul, astfel cum a făcut.
Pe de altă parte, instanța reține că în speță este vorba despre un drum de servitute de trecere auto, ceea ce se deduce din lățimea acestuia, fiind evident că un drum cu o lățime de 2,5 m nu este destinat exclusiv accesului pietonal. Or, câtă vreme acest drum nu dispune de o parcare și nici nu s-a probat faptul că pârâta ar fi oferit persoanelor care foloseau drumul de servitute posibilitatea de a parca pe terenul său, este evident că pentru ca acest drum să poată fi utilizat este necesar să se permită acestor persoane să parcheze pe el, pentru perioade scurte de timp. A accepta teza pârâtei, potrivit căreia pe drumul de servitute se poate trece, dar nu se poate opri, ar duce la transformarea sa într-un drum inutil, neputând exista vreun interes ca cineva să îl folosească pentru a-l traversa dus-întors, fără posibilitatea de a opri la capătul său atunci când acest lucru se impune. În concluzie, instanța va reține că drumul de servitute în discuție, prin configurația sa și prin lipsa unei parcări, dă posibilitatea persoanelor care îl folosesc să oprească pe el pentru perioade rezonabile de timp și fără a stânjeni mai mult decât este necesar pe cei care au interesul să folosească fondul dominant.
În speță, din probele administrate a reieșit că, cel mai adesea, persoanele care vin la reclamanți opresc sau parchează mașinile pe drum pentru perioade scurte de timp, de 10-30 de minute, de cele mai multe ori pentru că este necesar să încarce sau să descarce bagaje grele. Mai mult, acestea opresc de obicei la ., fără a stânjeni accesul pietonal la cabinetul medical, ci doar accesul auto la curtea din spate, care nu prezintă oricum un mare interes, fiind vorba despre un teren viran. În ceea ce privește faptul că fiica reclamanților ar fi parcat pe pod, împiedicând accesul în imobil, instanța reține că această situație a constituit o excepție și s-a întâmplat preponderent atunci când porțile erau închise.
Prin urmare, nici măcar în situația în care s-ar accepta că acțiunile reprezentanților pârâtei ar putea fi justificate în vreo situație de comportamentul celor care folosesc drumul de servitute, o asemenea situație nu ar exista în speță, nefiind dovedit un abuz în folosirea acestuia. De altfel, se impune mai degrabă concluzia că reprezentanții pârâtei dau dovadă de rea-credință, iar impedimentele în folosirea drumului de servitute reprezintă simple șicane, datorate faptului că reclamanții au refuzat să își dea acordul pentru extinderea centrului medical și, probabil, și altor probleme existente între părți. Or, o asemenea situație nu poate fi acceptată și se impune ca pârâta, prin reprezentanții săi, să fie obligată să permită o folosință pașnică a drumului de servitute.
Referitor la susținerile pârâtei, potrivit cărora nu reclamanții au fost tulburați în folosirea drumului de acces, ci fiica acestora, instanța reține că dreptul de servitute este un drept real instituit în favoarea unui imobil și nu un drept personal al reclamanților. Prin urmare, orice persoană căreia reclamanții îi permit accesul la imobilul lor are dreptul de a utiliza drumul de servitute fără nicio îngrădire.
În legătură cu susținerile reclamanților, potrivit cărora accesul la drumul de servitute le este restricționat și prin blocarea porții, instanța reține că din probele administrate în cauză a reieșit că reclamanții dețin o cheie de la yală. Prin urmare, indiferent de zona unde ar fi plasată această yală, ei pot deschide poarta, iar faptul că pârâta nu le-a asigurat și posibilitatea de a o deschide automat nu constituie o îngrădire a dreptului de servitute.
Raportat la solicitarea de evidențiere a limitelor dreptului de servitute în cartea funciară, instanța reține că mențiunile din cartea funciară cu privire la acest drept sunt cu totul lacunare. Or, dacă în temeiul art. 914 C. civ. proprietarul unui imobil înscris în cartea funciară poate cere oricând modificarea descrierii acestuia, reiese că, mutatis mutandis, și proprietarul imobilului care se bucură de un drept de servitute are posibilitatea de a solicita modificarea descrierii acestuia, prin stabilirea clară a limitelor acestui drept, motiv pentru care cererea lor se impune a fi admisă.
În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora lățimea și lungimea dreptului de servitute este determinată, instanța reține că aceste dimensiuni sunt determinate numai în documentația care a stat la baza efectuării înscrierii în cartea funciară și nu și în această înscriere propriu-zis. O_, câtă vreme persoanele interesate consultă de obicei cartea funciară și nu și documentațiile aferente înscrierilor, pentru a se realiza o deplină opozabilitate a acestui drept este necesar ca limitele sale să fie stabilite în conținutul cărții funciare.
De altfel, se impune și observația că, atâta vreme cât pârâta declară în mod constant că recunoaște și respectă dreptul de servitute astfel cum a fost el determinat prin documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, este greu de înțeles de ce se opune cu atâta vehemență solicitării reclamanților, a cărei admitere nu este de natură să o vatăme în niciun fel.
De asemenea, instanța reține că nu este vorba despre "o nouă determinare" a dreptului de servitute sau de o modificare a acestuia, cum consideră pârâta, ci pur și simplu de o înscriere în cartea funciară a determinării existente și cu care ea se arată de acord.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere faptul că pârâta a pierdut procesul, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, în cuantum de 801 lei, cu titlu de taxă de timbru.
Referitor la susținerile pârâtei, potrivit cărora nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că aceasta nu s-a arătat de acord niciun moment cu solicitarea respectivă, nici măcar după ce reclamanții au arătat că solicită evidențierea drumului de servitute în limitele pe care pârâta a arătat că le recunoaște. Prin urmare, se justifică obligarea pârâtei la a achita în integralitate cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cerere de chemare în judecată formulată de reclamanții P. C.-A., CNP_, și P. V., CNP_, ambii cu domiciliul în Cluj-N., . nr. 57, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. "C. M. HALMASAN" S.R.L., cu sediul în Cluj-N., . nr. 57, ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C._.
Obligă pârâta să se abțină de la orice act prin care tulbură exercitarea dreptului de servitute de trecere instituit asupra imobilului cu nr. cad._, înscris în CF nr._ Cluj-N., în favoarea imobilului cu nr. top._/1/1, proprietate a reclamanților.
Dispune schimbarea descrierii dreptului de servitute de trecere instituit asupra imobilului cu nr. cad._, înscris în CF nr._ Cluj-N., în favoarea imobilului cu nr. top._/1/1, prin menționarea în foaia de sarcini a CF nr._ Cluj-N. a întinderii acestui drept pe un culoar lung de 68,24 m și lat de 2,5 m.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 801 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2015.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./7 mai 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3234/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3259/2015.... → |
|---|
