Somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 10823/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2015
Ședința publica din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. R.
GREFIER: B. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei Civile privind pe creditorul P. T. COMPANIE DE INVESTITII SA și pe debitorul T. S. AGENCY SRL, având ca obiect ordonanta de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta creditorului, avocat A. Persu, lipsa fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 1.015 N.C.P.C. și art. 1.023 N.C.P.C., rap. la art. 94 și art. 107 N.C.P.C.
Nefiind alte cereri si exceptii de formulat, instanta acorda cuvantul asupra probatiunii.
Reprezentanta creditorului solicita in probatiune, incuviintarea inscrisurilor depuse la dosar.
Instanța, in baza dispozitiilor art. 258 Cod pr. civila, raportat la art. 255 Cod pr.civila, incuviinteaza pentru creditor, proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa solutionare a cauzei.
În temeiul art. 244 Cod pr. civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 Cod pr. civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta creditorului solicita emiterea unei ordonante de plata pentru debitul principal, penalitati de intarziere si dobanda legala, creditorul detinand o creanta certa, lichida si exigibila, iar paratul recunoscand datoria prin faptul ca nu a depus intampinare. Solicita acordarea cheltuielilor de judecata.
În temeiul art. 394, alin. 1 Cod pr. civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. _ , la data de 26.06.2015, creditoarea P. T. COMPANIE DE INVESTITII SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea T. S. AGENCY SRL, emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 1095,56 lei, reprezentând contravaloare chirie și a penalităților de întârziere în cuantum de 1238,43 lei calculate de la data scadenței și până la data de 24.06.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1174A/31.10.2014 prin care s-a închiriat un spațiu din cadrul P. CENTER CLUJ iar debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei .
Creditoarea a mai arătat că potrivit art. 4.2 din contractul nr. 1174A/31.10.2014 penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 – 1024, art. 453, din C.pr.civ., Codul civil.
În probațiune, au fost anexate înscrisuri (f. 6-33).
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei
Legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare .
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, între creditoare, în calitate de locator si debitoare, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul nr. 1174A/31.10.2014 (f.8) având ca obiect închirierea unui spațiu din cadrul P. CENTER CLUJ, prețul fiind 200 euro +TVA/campanie.
În executarea contractului încheiat între părți, creditoarea a emis factura nr. CLS/_/2014 (f.17) în cuantum de 1095,96 lei reprezentând chiria .
În susținerea acțiunii, creditoarea s-a întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC
În lumina acestor prevederi legale, reiese că acei creditori care dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, au la dispoziție pentru valorificarea acesteia o procedură specială în situația în care singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale instituite prin ordonanța de plată constă în obținerea de către creditor a unui titlu executoriu împotriva debitorului fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Cerințele de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ, instanța urmând a le va verifica pe fiecare în parte.
Astfel, potrivit art. 662 alin. 2 C.p.civ., creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În cauză, existența creanței rezultă atât din contractul încheiat între părți, cât și din facturile emise în baza acestuia. Apoi, în baza alin. 3 al aceluiași articol, o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, instanța apreciind că, în cauză, și această condiție este îndeplinită, obiectul creanței fiind determinat atât în cuprinsul contractului, cât și al facturii emise. În ceea ce privește condiția exigibilității, instanța reține că, potrivit art. 662 alin. 4 Noul C.pr.civ., o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență, în cuprinsul contractului fiind indicată data .
De asemenea, în speță, în conformitate cu prevederile art. 1014 Noul C.pr.civ., obligația debitoarei este una de plată a unei sume de bani.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 1014 C.pr.civ., instanța va admite petitul principal al cererii de emitere a ordonanței de plată.
Cât privește termenul de plată, în raport de dispozițiile art. 1022 alin. 1 și 3 Noul C.pr.civ., instanța va stabili ca acesta să fie de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Având în vedere dispozițiile art. 451 alin. 1 și art. 452 Noul C.pr.civ., instanța va obliga pe debitoare, ca parte căzută în pretenții, la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditorul P. T. COMPANIE DE INVESTITII SA,CUI_, cu sediul procesual ales în CLUJ-N., LA SCPA LAPUSAN, MOSCOVITS, S. SI ASOCIATII, . NR.24, jud. Cluj în contradictoriu cu debitorul T. S. AGENCY SRL, CUI_, cu sediul în CLUJ-N., ., .
Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 1095,56 lei reprezentând contravaloarea chiriei, conform contractului nr. 1174A/31.10.2014, în termen de 10 zile de la comunicare.
Obligă debitorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu cerere în anulare la judecătorie în termen de 10 zile de la data comunicării pentru creditor și debitor.
Cererea se depune la Judecătoria Cluj-N.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2015
JUDECĂTOR, GREFIER
F. R. B. G.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








