Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 10875/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința Publică din 19.11.2015
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. - C. V. C.
GREFIER: D. S.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de către petentul P. I. împotriva intimatului C. SA –C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul arată că a vândut mașina și nu s-au efectuat modificările în evidențe, astfel că a fost amendat el în locul actualului proprietar, după care declară că nu mai are cereri de probe de formulat sau excepții de invocat.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 392 C.proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul de a dispune anularea procesului verbal atacat și exonerarea sa de la plata amenzii aplicată, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în plângere.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 21.07.2015, petentul P. I. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.07.2015, întocmit de intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. C..
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că a vândut autoturismul la care face referire procesul verbal contestat la data de 04.03.2014.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea cererii sale, petentul a depus, în copie, înscrisuri: proces verbal de contravenție (f. 4), CÎ (f. 5), contract de vânzare cumpărare (f. 3), carte de identitate (f. 6-7), răspuns cerere radiere (f. 27).
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată deoarece procesul verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002, coroborată cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. A arătat intimatul că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. A mai susținut intimatul că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Obligația de plată a rovinietei revine utilizatorului menționat în certificatul de înmatriculare, iar orice schimbare a utilizatorului devine opozabilă numai prin înscrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului de specialitate, petentul neputându-se prevala de propria incorectitudine.
Intimatul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri: autorizație (f. 22), dovezi de . foto (f. 23).
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare arătând că și-a îndeplinit toate obligațiile, solicitând admiterea plângerii.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.07.2015 petentul P. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției reglementate de art. 8 alin (1) din OG nr. 15/2002. În sarcina sa s-a reținut faptul că la data de 06.07.2015, a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Ulmi din Jud. DB, fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel cum reiese din contractul de vânzare cumpărare depus la dosarul cauzei, petentul a înstrăinat vehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 04.03.2014 numitului M. S..
În drept, din economia dispozițiilor OG nr. 2/2001, care constituie cadrul general de reglementare al contravențiilor, se desprinde principiul personalității răspunderii contravenționale, potrivit căruia nu poate fi sancționată decât persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În speță, petentul nu mai era, la data săvârșirii contravenției, proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și, prin urmare, nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.
Împrejurarea că, potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002, responsabilitatea pentru achitarea tarifului de utilizare și deținerea rovinietei revine deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare nu poate fi interpretată în sensul că ar institui o răspundere obiectivă, reprezentând o derogare de la principiul personalității răspunderii contravenționale. Este evident că, odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, se transmite și obligația de a achita tariful de utilizare și de a deține rovinieta, indiferent dacă cumpărătorul și-a îndeplinit sau nu obligația de a solicita modificarea certificatului de înmatriculare, în sensul schimbării numelui proprietarului.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. I., cu domiciliul în Cluj N., .. 10, ., în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. C., cu sediul în București. B-du I. M., nr. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . 15 nr._ întocmit de intimat la data de 06.07.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19.11.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./18.12.2015
Dosar nr._
HOT.
19.11.2015
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. I. în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
Anulează procesul verbal de contravenție . 15 nr._ întocmit de intimat la data de 06.07.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19.11.2015.
Președinte,
| ← Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








