Somaţie de plată. Sentința nr. 9932/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9932/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 9932/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185

JUDEȚUL CLUJ

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9932/2015

Ședința publică din data de 27.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: daradics oana-maria

Grefier: Z. roxana

Pe rol fiind constatarea perimării actiunii civile formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea ., avand ca obiect ordonanta de plata.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima si a doua strigare, sunt lipsa partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data la care s-a finalizat procedura insolventei cu privire la societatea parata, prin radierea entitatii juridice din Registrul Comertului si, aratand ca dosarul a fost suspendat, conform încheierii de ședință din data de 20.06.2008, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dar, in cauza, nu s-a mai efectuat niciun act de procedură, in conditiile art. 137 alin. 1 rap. la art. 252 din Codul de Procedura Civila, invocă excepția perimării.

Întrucât partile nu sunt prezente pentru a pune concluzii cu privire la exceptia invocata, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării, acest incident trebuind soluționat cu prioritate conform prevederilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul acestei instante sub nr._, creditoarea . SRL a învestit instanța cu soluționarea unei ordonante de plata, solicitand obligarea debitoarei . la plata unor sume de bani restante, rezultand din Contractul de Furnizare nr. 797/06.09.2007, cu acordarea penalitatilor de intraziere aferente si a cheltuielilor de judecata .

La cererea reclamantei, au fost anexate înscrisuri in probatiune.

Parata a formulat intampinare, solicitand instantei aplicarea prev. art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece societatea se afla in procedura insolventei.

La termenul de judecata din data de 20.06.2008, având in vedere ca societatea debitoare se afla in procedura insolventei, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanta a dispus suspendarea cauzei.

Intrucat a trecut mai mult de un an de la data la care s-a finalizat procedura insolventei cu privire la societatea debitoare, prin radierea entitatii juridice din Registrul Comertului si, aratand ca dosarul a fost suspendat, conform încheierii de ședință din data de 20.06.2008, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dar, in cauza, nu s-a mai efectuat niciun act de procedură, la termenul de judecată de astăzi, 27.10.2015, instanța a invocat excepția perimării și a rămas în pronunțare asupra acestui incident procedural.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția perimării, prin prisma înscrisurilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține:

În fapt, prin încheierea de ședință din data de 20.06.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre, având in vedere ca societatea debitoare se afla in procedura insolventei, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanta a dispus suspendarea cauzei. Procedura insolventei cu privire la societatea debitoare a fost finalizata, la data de 12.05.2014, prin radierea entitatii juridice din Registrul Comertului.

Până în prezent nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol și, de la data la care s-a efectuat ultimul act de procedură în dosar, a trecut mai mult de 1 an, astfel ca, in conditiile art. 252 din Codul de Procedura Civila, la termenul de judecata din data de 27.10.2015, instanta a invocat exceptia perimarii.

În drept, instanta va decide cu privire la temeinicia exceptiei perimarii invocata, din oficiu, prin raportare la disp. art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, pe baza carora: orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Totodata, instanta retine ca, in conformitate cu disp. art. 252 din Codul de Procedura Civila: „(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seama asupra actelor de procedură în legatură cu perimarea. (2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședința publică.”

Aplicând dispozițiile legale evocate in speța dedusă judecății, instanța apreciază că se impune admiterea excepției perimării, din moment ce soluționarea cauzei a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina reclamantei, ce nu a mai efectuat niciunact de procedură în dosar.

Pentru considerentele expuse, in conformitate cu prev. art. 137 alin. 1 și art. 248 coroborat cu art. 252 din Codul de procedura civilă, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimată cererea de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată, din oficiu, de instanța de judecată și, în consecință:

Constată perimată cererea pentru emiterea ordonantei de plata formulată de creditoarea . SRL, CUI R8939083, J_, cu sediul social in localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu debitoarea ., cu ultimul sediu cunoscut in localitatea Cluj-N., .. 34, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.

Președinte, Grefier,

D. O.-M. Z. R.

Red. D./Dact. D.

4 ex./27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 9932/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA