Contestaţie la executare. Sentința nr. 8699/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8699/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 8699/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8699/2015
Ședința publică din 28 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII și pe intimații C. B. SA SUCURSALA C.-N., BT L. T. IFN SA P. B.E.J. T. M., B. SA P. S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, . P. B.E.J. C. M. R., A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N., . P. LICHIDATOR JUDICIAR RVA INSOLVENCY SPECIALISTS P. B.E.J. S. D. M., M. C. N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, având ca obiect contestație la executare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 14.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 21.09.2015 și ulterior pentru 28.09.2015.
INSTANȚA
P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub Dosar nr._, la data de 09.03.2015, contestatoarea S. M. SI ASOCIAȚII, cu sediul in C.-N., ., ., cu sediul procesual ales în Bistrița, .. 7, Jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimații: C. B. SA, Sucursala C.-N., cu sediul in C.-N., ., nr. 23-35, jud. C.; BT L. T. IFN SA, prin B. T. M. cu sediul în Piața M. V., nr. 31, ., Jud. C.; B. POST SA, prin S. M. SI ASOCIAȚII, cu sediul in C.-N., ., .; ., prin B. Cimpian M. R., cu sediul in C. - N., Calea Dorobanților, nr. 13, jud. C.; A.- Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C.-N., cu sediul in C.-N., Piața A. I., nr.19, jud. C.; ., prin Lichidator Judiciar RVA Insolvency Specialists prin B. S. D. M., cu sediul in C.-N., .. 4, . și M. C.-N. - Direcția de Impozite si Taxe Locale, cu sediul in Piața Unirii, nr.1-2, C.-N., Jud. C. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de distribuire sume, încheiat in data de 26.02.2015, în dosarul execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M., cu sediul în Mun. Bistrița, .. 19, Jud. Bistrita-Nasaud.
În motivarea contestației la executare formulate s-a arătat că, prin procesul-verbal contestat suma de 700.000,00 lei rezultată din executarea silită efectuată în dosarul nr. 927/2012 al B. M. M. a fost distribuită prin acordarea întregii sume creditorului ipotecar C. B. S.A. Sucursala C.-N.. Astfel, arată contestatoare, în acest procesul-verbal se arată că acest creditor a solicitat acordarea întregii sume pentru ca, în cazul în care vor fi achitate mai întâi sumele datorate de debitor cu titlu de cheltuieli de executare, ar suferi un prejudiciu întrucât ar urma să-i revină o sumă mai mică.
Or, arată contestatoarea, procesul-verbal este nelegal, modul de distribuire a sumelor fiind reglementat de disp. art. 563 din vechiul Cod de procedura civila, nefiind lăsat la aprecierea creditorului.
Astfel, precizează contestatoarea, conform dispozițiilor legale, respectiv art. 563 al.(l) și art. 564 C. pr. civ., creanțele reprezentând cheltuieli de executare silita au prioritate față de creanța garantată cu o garanție reală. Arată că, ea a depus la dosarul de executare, anterior distribuirii sumei, titlul executoriu al creditorului intervenient B. POST S.A., care face obiectul executării silite în dosarul execuțional nr. 777/2012 al contestatoarei precum și procesul-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 08.01.2014. Acest proces-verbal, prin care se stabilește suma datorata de debitor cu titlu de cheltuieli de executare silită, constituie titlu executoriu potrivit art. 371, ind. 7, alin. (3) și (4) C. pr. civila.
În consecință, arată contestatoarea, plata acestei sume este prioritară în comparație cu suma datorată creditorului C. B. S.A., potrivit dispozițiilor legale indicate, prin plata întregii sume creditorului C. B. S.A. fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 563 al.(l) lit. a) și art. 564 Codul de procedură.
În drept, s-au invocat prevederile art.3717 alin.(3) și (4), art. 563 al. (1) lit. a), art.564 Codul de procedură civilă.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f.4-7) și acvirarea dosarului execuțional nr.927/2012 al B. M. M..
P. cererea depusă la dosarul cauzei la data de 26.03.2015, prin Serviciul de registratură al instanței la fila 16, B. T. M. în nume propriu și al creditoarei G T. IFN SA, a arătat că aderă la contestația formulată de S. M. ȘI ASOCIAȚII, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a procesului verbal de distribuire sume dresat de către executorul judecătoresc M. M., în dosarul de executare silită nr. 927/2012; să dispună obligarea executorului să încheie un nou proces verbal cu respectarea normelor legale, în special art. 563 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
La data de 01.04.2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C.-N. a depus la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare (f.34) împreună cu un înscris anexă (f.35) prin care a arătat că în procedura de executare silită demarată de B. M. M. au intervenit mai mulți creditori, fapt ce reiese din procesul verbal de distribuire sume, astfel sunt incidente prevederile art. 563 și art. 564 din Codul de procedură civilă.
în speță, executorul judecătoresc a încălcat prevederile legale și a dat curs solicitării creditorului garantat C. B. SA din adresa nr. 2873/25.02.2015.
Pe de altă parte condiția depunerii titlurilor a fost îndeplinită având în vedere că B. Post SA prin S. M. și ASOCIAȚII a depus titlurile sale executorii, printre care și procesul verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare silită emis la 08.01.2014 în dosarul execuțional 777/2013, acest creditor fiind îndreptățit la sumele reprezentând cheltuieli de executare silită, dacă acestea se încadrează în prevederile art. 563 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
în opinia Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice C.-N. procesul verbal contestat este nelegal, iar aspectul privind natura sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită este lăsat la aprecierea instanței.
P. Sentința Civilă nr. 4855/2015 pronunțată la data de 23 iunie 2015 de Judecătoria Bistrița a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate și a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei C.-N..
Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
In fapt, din actele dosarului execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M. rezultă că, în urma executării silite începute în acest dosar execuțional la cererea creditorului C. B. S.A. C., executorul judecătoresc a procedat la vânzarea silită a imobilului situat in C.-N., . in CF_ C.-N., identificat cu nr. cad._.
Ulterior vânzării la licitație publică și a adjudecării imobilului mai sus identificat, executorul judecătoresc M. M. a procedat la citarea părților interesate în vederea distribuirii prețului astfel obținut, sens în care și-au depus titluri executorii creditorii menționați.
La data de 26.02.2015, executorul judecătoresc M. M. a încheiat Procesul-verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, prin care a atribuit suma totală de 700.000 lei creditorului urmăritor/ipotecar C. B. S.A., Sucursala C.-N..
De menționat că, la termenul de judecată din data de 20 iulie 2015 intimata C. B. S.A. a formulat Întâmpinare: f. 12, prin care a invocat în principal, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a S. M. și Asociații iar în subsidiar respingerea contestației la executare formulate de contestator, ca neîntemeiată.
Astfel, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active invocate de intimată prin întâmpinarea formulată, prin prisma dispoz. art. 570 C.pr. civilă, incidente în cauză, potrivit cărora ’’ despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente. Cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile.’’
În speță, așa cum rezultă fără echivoc din dispoziția legală anterior citată, legitimarea procesuală activă în această contestație o are nu numai creditorul care a fost prezent ori care a formulat obiecțiuni, ci și ceilalți creditori interesați, de vreme ce, textul de lege prevede că „poate" cere consemnarea obiecțiunilor, prin urmare aceștia își vor putea formula obiecțiunile direct prin contestație, și totodată textul nu stipulează drept condiție prezența la întocmirea procesului verbal de distribuire a sumelor.
Pentru aceste considerente instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Pe fond, raportând starea de fapt anterior prezentată în cauză la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 563 alin. 1 C.pr.civ.
„În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus si alți creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, precum si orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor;
b) creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;
c) creanțele rezultând din obligația de întreținere, alocații pentru copii sau obligația de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;
d) creanțele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale;
e) creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;
g) creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii sau arenzi;
h) creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor loca/e;
i) alte creanțe." cu mențiunea însă ca, în temeiul alin. 2 al aceluiași articol, „în cazul creanțelor care au aceeași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori proporțional cu creanța fiecăruia".
Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 564 C.pr.civ., care stipulează că, „Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b’’ instanța reține că, ordinea de preferință de la art. 563 C.pr.civ. se modifică, în sensul că, creditorii prevăzuți de art. 564 C.pr.civ. trebuie plătiți cu prioritate, conform art. 564 C.pr.civ., înaintea creditorilor menționați la lit. b) a art. 563 C.pr.civ, dar după creanțele de la lit. a), deoarece creanțele menționate la lit. a) a art. 563 C.pr.civ vor avea întotdeauna prioritate.
Conform interpretării date de intimatul C. B. S.A., singurele creanțe care pot fi achitate din prețul bunului vândut înainte de achitarea creanței sale, sunt creanțele reprezentând cheltuieli de executare, în condițiile în care acestea sunt justificate și au legătură cu bunul al cărui preț se distribuie or sunt cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, opinie care nu este împărtășită de instanță, care consideră că, creditorul cu drept de preferință, cum este și creditorul ipotecar, are prioritate la distribuirea sumei însă după creanțele de la lit. a) a art. 563 C.pr.civ., fără ca dreptul lor de preferință și existența unei creanțe privilegiate să se răsfrângă și asupra cheltuielilor de executare, ci doar asupra creanței principale și a accesoriilor ei, având în vedere și dispozițiile art. 565 C.pr.civ.
Instanța apreciază că, raportat la dispozițiile legale incidente în speță, într-o interpretare literală și fără a adăuga la lege, așa cum tinde intimatul, respectarea ordinii de prioritate instituită de lege presupunea acordarea cheltuielilor de judecată și de executare proporțional cu creanța fiecărui creditor, având în vedere debitorul comun, iar apoi, îndestularea creditorului privilegiat, deci a aplicării art. 563 alin. 1 lit. a) conform art. 563 alin. 2 C.pr.civ. și apoi a art. 564 C.pr.civ.
Față de cele expuse, instanța apreciază întemeiate susținerile contestatoarei, sens în care va dispune admiterea contestației la executare cu consecința anulării procesul verbal de distribuire sumelor rezultate din executarea silită din data de 26.02.2015, în dosarul execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M., cu sediul în Mun. Bistrița, .. 19, Jud. Bistrita-Nasaud.
De asemenea, va dispune continuarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M. prin întocmirea unui nou proces verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 563, art. 564, art. 565 C.pr.civ. (din anul 1865).
Fără cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei S. M. ȘI ASOCIAȚII.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. M. SI ASOCIAȚII, cu sediul in C.-N., ., ., cu sediul procesual ales în Bistrița, .. 7, Jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimații: C. B. SA, Sucursala C.-N., cu sediul in C.-N., ., nr. 23-35, jud. C.; BT L. T. IFN SA, prin B. T. M. cu sediul în Piața M. V., nr.31, ., Jud. C.; B. POST SA, prin S. M. SI ASOCIAȚII, cu sediul in C.-N., ., .; ., prin B. Cimpian M. R., cu sediul in C. - N., Calea Dorobanților, nr. 13, jud. C.; A.- Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C.-N., cu sediul in C.-N., Piața A. I., nr.19, jud. C.; ., prin Lichidator Judiciar RVA Insolvency Specialists prin B. S. D. M., cu sediul in C.-N., ..4, . și M. C.-N. - Direcția de Impozite si Taxe Locale, cu sediul in Piața Unirii, nr.1-2, C.-N., Jud. C., și în consecință:
Dispune anularea Procesului-verbal de distribuire sume încheiat la data de 26.02.2015, în dosarul execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M., cu sediul în Mun. Bistrița, .. 19, Jud. Bistrita-Nasaud.
Dispune continuarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 927/2012 al B.E.J. M. M. prin întocmirea unui nou proces verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 563, art. 564, art. 565 C.pr.civ. (din anul 1865).
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. R. L.
Dact./Red. Am.M..
8 ex./10.12.2015
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8704/2015. Judecătoria... → |
|---|








