Somaţie de plată. Sentința nr. 5408/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5408/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5408/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5408/2015

Ședința Publică din 28.05.2015

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat în examinare cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . C. SRL, în litigiul având ca obiect ordonanță de plata.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor reclamantei în substituirea d-nei avocat C. I. dl. avocat D. Tlpeș care depune la dosar delegație de substituire și administratorul societății pârâte, d-na P. G. T. care se identifică cu C.I. având CNP_.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

La interpelarea instanței reprezentantul reclamantei arată că nu s-a prezentat administratorul societății reclamante întrucât dl. avocat o reprezintă.

Instanța propune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea administratorului societății reclamante să se prezinte în instanță sau să înmâneze d-lui avocat împuternicire de reprezentare.

La a doua strigare prezența este aceeași ca la prima strigare.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire de reprezentare.

Părțile semnează tranzacția .

Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului.

Reprezentantul reclamantei solicită instanței să ia act de tranzacție.

Reprezentanta pârâtei solicită instanței să ia act de tranzacție acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând costul transportului.

Reprezentantul reclamantei se opune la acordarea cheltuielilor de judecată întrucât reclamanta a suferit un prejudiciu întrucât a renunțat la penalitățile de întârziere.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2014 sub nr._ pe rolul creditoarea . a chemat în judecată pe debitoarea . C. SRL solicitând instanței pronunțarea unei ordonanțe de plată, prin care să oblige debitoarea la plata sumei de_,80 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, precum și a sumei de_,01 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data de 22.10.2014, urmând ca penalitățile de întârziere să fie calculate până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept ale cererii au fost expuse pe larg la filele 1-3 din dosar.

În probațiune reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f.4-130).

Prin întâmpinarea formulată în data de 13.11.2015 debitoarea a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că sumele solicitate au fost achitate.

Prin precizarea de acțiune depusă în data de 19.12.2014 creditoarea a arătat că își micșorează pretențiile la suma de_,56 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt :

La termenul de judecată din data de 08.07.2015, părțile prin reprezentant au arătat că au înțeles să soluționeze pe cale amiabilă neînțelegerile ivite, sens în care au depus și semnat tranzacția din data de11.05.2015.

Analizând înscrisul denumit „Tranzacție” prezentat de părți, instanța constată că aceasta privește modalitatea în care acestea înțeleg să stingă litigiul intervenit între ele.

Pentru început instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 438 Cod de procedură civilă ,,Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecații, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor” și conform prevederilor art. 439 Cod de procedură civilă, tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii.

Așadar, în lumina dispozițiilor legale mai sus menționate, în limitele dreptului procesual civil, tranzacția este învoiala sau contractul judiciar al părților, în scopul de a pune capăt unui proces existent, prin care ele își fac concesii reciproce, renunțând la anumite drepturi ori stipulând pretenții noi. Cu alte cuvinte, tranzacția este acordul intervenit între toate părțile, în prezența instanței și constatată de ea. Prin urmare, pentru ca instanța să ia act de tranzacția părților este necesar ca aceasta să intervină între toate părțile care trebuie să se înfățișeze în fața instanței, să prezinte înscrisul sub semnătură privată în care este consemnată învoiala lor privind încetarea procesului existent și să solicite pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Instanța, constatând că tranzacția depusă a fost semnată de reprezentantul legal al părților și îndeplinește condițiile de fond reglementate de art. 1179 cod civil pentru valabilitatea unei convenții(capacitatea de a contracta, consimțământ valabil exprimat, obiect determinat și licit si cauza licita și morală), că părțile au calitate de coproprietari ai bunului supus partajării, dar și că aceasta este expresia voinței părților liber exprimate, nefiind potrivnică legilor sau intereselor terților și nu este rezultatul vreunui viciu de consimțământ și prin care nu urmărește un scop ilicit, ci terminarea procesului început prin concesii reciproce, va lua act și va consfinți tranzacția părților care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii de expedient.

În ceea ce privește solicitarea debitoarei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța reține că în cuprinsul tranzacției mai sus menționate părțile s-au înțeles cu privire la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, debitoare neînțelegând să formuleze pretenții în acest sens.

Or, în condițiile în care debitoarea prin reprezentant la interpelarea instanței a arătat că își însușește întrutotul tranzacția depusă, manifestarea sa de voință are caracter irevocabil sub acest aspect, motiv pentru care va respinge această cerere ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act și consfințește tranzacția intervenită între creditoarea S.C. U. A. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj,

înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J 12/ 1398/1999 și având cod unic de înregistrare RO_ și debitoarea S.C D&G M. C. S.R.L. cu sediul m București, Sector 3, . B., nr.11, ., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de e lângă Tribunalul București sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare_, tranzacție ce va constitui dispozitivul hotărârii de expedient, după cum urmează:

TRANZACȚIE

Încheiată azi, data de 11martie 2015

Între următoarele părți:

1. S.C. U. A. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J 12/ 1398/1999 și având cod unic de înregistrare RO_ Si

2.. S.C D&G M. C. S.R.L. cu sediul m București, Sector 3, ., nr.11, ., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de e lângă Tribunalul București sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare_,

Preambul:

Ca urmare a existentei pe rolul instanței de judecată, respectiv Judecătoria Cluj-N., a dosarului nr._, având ca părți pe S.C. U. A. S.R.L., în calitate de creditoare și S.C. D&G M. C. S.R.L., în calitate de debitoare, având ca și obiect cerere de emitere a unei ordonanțe de plată,

S-a hotărât de către părțile semnatare ale prezentei Tranzacții următoarele:

1. S.C. D&G M. C. S.RL. a înțeles să achite către S.C. U. A. S.R.L. suma de 13.557,80 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate.

Suma de 13.557,80 lei a fost achitată de către S.C. D&G M. C. S.R.L. în integralitate, după cum urmează:

- suma de 3.765,06 lei prin Biletul la Ordin . Nr._ emis de către

S.C. D&G M. C. S.R.L. la data de 30.06.2014 în București, cu scadență la dată de 23.10.2014, în valoare de 3.765,06 lei;

- suma de 2.500 lei prin Ordinul de plată nr. 6 din data de 11.11.2014;

- suma de 1.801,40 lei prin Biletul la Ordin . Nr._ emis de către

S.C. D&G M. C. S.R.L. la data de 29.08.2014 în București, cu scadență la data de 29.10.2014, în valoare de 1.801,40 lei;

- suma de 2,796,06 lei prin Ordinul de plată nr. 8 din data de 11.11.2014;

- suma de 752,27 lei prin Ordinul de plată nr. 11 din data de 11.11.2014;

- suma de 1.952,99 lei prin Ordinul de plată nr. 12 din data de 11.11.2014;

Cu ocazia efectuării acestor plăți, S.C. D&G M. C. S.R.L. a achitat întregul debit principal deținut față de S.C. U. A. S.R.L.

2. S.C. D&G M. C. S.R.L. recunoaște că deține față de S.C. U. A. S.R.L.

Un debit restant accesoriu în cuantum de 13.605,56 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării în integralitate a debitului restant principal și suma de 206 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru avansata de către S.C. U. A. S.RX. în dosarul nr._ .

. C. S.RX. recunoaște ca S.C. U. A. S.RX. deține față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă.

3. S.C. D&G M. COMPNAY S.RX. se obligă să achiziționeze lunar produse de specialitate în cuantum de 4.000 lei plus T.V.A. de la S.C. U. A. S.R.L., pentru o perioadă de 1 an de zile.

Achizițiile lunare pe care S.C. D&G M. C. S.R.L. le va efectua se vor achita cu plata la 30 zile.

S.C. U. A. S.RX. va verifica lunar îndeplinirea acestui rulaj de către S.C. D&G M. C. S.RX.

4. S.C. D&G M. C. S.RX. se obligă să achite către S.C. U. A. S.RX. suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru avansată de către S.C. U. A. S.R.L. în dosarul nr._ .

5. S.C. U. A. S.RX. înțelege sa renunțe la debitul restant accesoriu în cuantum de 13.605,56 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării în integralitate a debitatei restant principal, sub condiția ca S.C. D&G M. C. S.RX. sa respecte obligațiile asumate în prezenta tranzacție.

6. La finele tranzacției, in cazul respectării prezentului Angajament de către S.C. D&G M. C. S.R.L., . nu va mai solicita obligarea S.C. D&G M. COMRANY S.R.L. la plata penalităților de întârziere de 13.605,56 lei.

Părțile se obligă să depună prezenta Tranzacție în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., pentru ca instanța de judecată să ia act de Tranzacția părților și să pronunțe în acest sens o hotărâre de expedient.

In cazul neîndeplinirii obligațiilor prezentei Tranzacții de către . C. SRL, . va pune in executare hotărârea de expedient care se va pronunța în baza prezentei Tranzacții:

Prezenta Tranzacție reprezintă voința liberă a părților, care și-au asumat în mod expres fiecare articol din Tranzacție, aceasta fiind încheiată în 3 exemplare originale, fiecare cu aceeași forță juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară și un exemplar pentru instanța de judecată, azi, data de 11 martie 2015.

..C.D&G M. COMRANY S.R.L

ss indescifrabil ss indescifrabil

Respinge ca neîntemeiată cererea debitoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea și motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședința publică, azi 28.05.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

I. G. D. A. P.

Red./teh. I.G.D. 03.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 5408/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA