Validare poprire. Sentința nr. 6990/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6990/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 6990/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6990/2015

Ședința publică din 06.07.2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea G. A. S.A. și pe debitorul A. F., terț poprit DI A. SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că a trecut mai mult de un 6 luni de la ultimul act de procedura a procesului, judecata fiind suspendata la data de 08.12.2014.

Instanța invoca din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANTA

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 08.12.2014, de când prezenta cauza a fost suspendată și de la acea data, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, în vederea judecării cauzei, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea G. A. S.A. cu sediul în Cluj-N., Calea Baciului, Clădirea Amera Tower, nr. 2-4, jud. Cluj, în contradictoriu cu debitorul A. F. cu domiciliul în Florești, .. 30, jud. Cluj, terț poprit DI A. SRL cu sediul în Cluj-N., .. 21, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 06.07.2015.

JUDECĂTORGREFIER

A. MOȘRALUCA L.

Red/Dact/A.M./5ex/28.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6990/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA