Validare poprire. Sentința nr. 8925/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8925/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 8925/2015
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 8925/2015
Ședința publică din 02 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire privind creditoarea B. SA, în contradictoriu cu debitorul N. M. D. și terțul poprit S.C. „NG P.” S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru terțul poprit lipsă, av. P. L. în substituirea d-nei av. Gerocz K. cu împuternicire avocațială la dosar la fila 39 și care depune delegație de substituire la dosar la fila 45, lipsă fiind creditoarea și debitorul.
Procedura de citare este legal îndeplinita cu părțile.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 23.09.2015 s-a depus la dosarul cauzei la filele 27-30, prin serviciul registratură al instanței de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, răspuns la adresa emisă către aceasta, iar la data de 28.09.2015 s-a comunicat prin fax, respectiv la data de 02.10.2015 s-a comunicat prin serviciul poștal și s-a depus la dosarul cauzei la filele 33-35, respectiv la filele 40-43 prin serviciul registratură al instanței de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, răspuns la adresa emisă către aceasta, respectiv la data de 29.09.2015 s-a depus la dosarul cauzei la filele 36-38 prin serviciul registratură al instanței de către terțul poprit întâmpinare în două exemplare.
La întrebarea instanței reprezentanta terțului poprit arată că nu mai are alte cereri de formulat înaintea discutării asupra excepției invocate prin întâmpinare.
Instanța pune în discuție calificarea excepției lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, invocată de aceasta prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond.
Reprezentanta terțului poprit arată că nu se opune calificării excepției lipsei calității procesuale pasive a părții pe care o reprezintă, invocată prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond.
Instanța califică excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, invocată de aceasta prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond.
La întrebarea instanței, reprezentanta terțului poprit arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat în prezenta cauză și solicită a se încuviința înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, în baza disp. art. 167 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul terțului poprit solicită respingerea cererii de validare poprire formulată de creditoare ca fiind neîntemeiată pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Aceasta arată că debitorul a fost angajat al părții pe care o reprezintă până la data 02.04.2015, iar după acesta dată contractul de muncă a încetat nemaiavându-se cunoștință despre activitatea lui. Se mai arată că printre obligațiile prevăzute în art. 786 NCP nu este prevăzută și obligația de a comunica în scris executorului judecătoresc faptul că nu datorează nici o sumă de bani debitorul, întrucât acesta nu mai este salariatul societății pe care o reprezintă.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 7 august 2015, sub nr. de mai sus, creditoarea S.C. "B." S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul N. M.-D. și cu terțul poprit S.C. „NG P.” S.R.L., validarea popririi înființate în dos. execuțional nr. 551/2012 al B. P. A. până la concurența sumei de 43.932,1 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi, însă nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ..
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: adrese (f. 3-4), dovezi de comunicare (f. 5-6), adrese (f. 7-8), încheiere (f. 9), proces-verbal (f. 10), cerere (f. 11), contract (f. 12-13), carte de identitate (f. 14).
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 23 septembrie 2015 la dosarul cauzei a fost depus răspuns din partea ITM Cluj (f. 27-29).
La data de 29 septembrie 2015 terțul poprit a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției s-a arătat că debitorul nu mai este angajatul terțului poprit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205, art. 785, art. 786 C. proc. civ..
La termenul din 2 octombrie 2015 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin adresa de înființare a popririi emisă de B. P. A. la data de 11.06.2015 în dos. execuțional nr. 551/2012 (f. 7) s-a dispus înființarea unei popriri asupra venitului lunar pe care terțul poprit S.C. „NG P.” S.R.L. îl datorează debitorului N. M.-D., până la concurența sumei de 43.932,1 lei.
Din adresa depusă la dosarul cauzei de ITM Cluj (f. 27-29) reiese că contractul individual de muncă încheiat între debitor și terțul poprit a încetat începând cu data de 02.04.2015.
În drept, potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani (...) datorate debitorului de o a treia persoană, iar potrivit art. 456 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani (...) și să trimită dovada executorului. De asemenea, potrivit art. 460 alin. (1) dacă terțul poprit nu își mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi (...) creditorul (...) poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege instanța (...), dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
În speță, instanța reține că contractul individual de muncă al debitorului a fost desfăcut înainte de emiterea adresei de înființare a popririi, astfel că terțul poprit nu mai datorează debitorului sume de bani cu titlu de salariu în prezent. De asemenea, nu s-a făcut dovada că terțul poprit ar datora debitorului sume de bani cu un alt titlu.
Pentru aceste motive instanța urmează să respingă cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi formulată de debitoarea S.C. "B." S.A., cu sediul în București, .. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitorul N. M.-D., cu domiciliul în com. D., ., jud. Prahova, și cu terțul poprit S.C. „NG P.” S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .. 36A, jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Desființează poprirea înființată prin adresa emisă la data de 11.06.2015 în dos. execuțional nr. 551/2012 al B. P. A..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2015.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./9 noiembrie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8770/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8782/2015. Judecătoria... → |
|---|








