Anulare act. Sentința nr. 7415/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7415/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 7415/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7415/2015
Ședința Publică din 14 iulie 2015
Complet constituit din :
JUDECATOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind acțiunea civilă formulată de reclamanții F. Z. și F. A. M. în contradictoriu cu pârâtele . și ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 19 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2014, reclamanții F. Z. și F. A.-M. au solicitat, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar f. 57, în contradictoriu cu pârâta . și . constatarea nulității absolute a regulamentului de funcționare din data de 04-08-2007, precum și a certificatului de participare nr._ în valoare de 100 000 lei cesionat potrivit convenție de cesiune nr. 816/27-11-2008 între B. A. și R. T., iar ulterior cesionate prin Convenția de cesiune nr. 402/04.08.2009 între R. T. și reclamantul F. ZULTON, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului nr._/11.10.2007 și anularea contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2546/25.09.2009 la BNP A. în valoare de_ lei și radierea din cartea funciară a înscrierilor privitoare la acest contract, cu cheltuieli de judecată.
Motivele sunt redate la filele 2-14 din dosar.
În esență s-a susținut că nu este respectat principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, că prin activitatea desfășurată de C. România SA s-a realizat o fraudare a normelor care reglementează activitatea bancară prev. de OUG nr. 99/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 din Decretul 31/1954, art. 5, art. 948, 966 art. 968, art. 994 art. 1084 C.civ., Legea nr. 58/1998, OUG nr. 99/2006, art. 453 NCPC.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 3105 lei, calculată conform art. 3 alin. 1 lit. e din OUG nr. 80/2013, f. 67.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta . și ., a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a ., puterea de lucru judecat față de Decizia civilă nr. 307/R/2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică pentru motivele indicate la filele 90-99 vol. I din dosar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 431 C.pr.civ. și celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu suma de 5559,61 lei, calculată conform art. 3 din OUG nr. 80/2013, f. 297 vol. I și 4045
Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, f. 195 vol. I și răspuns la întâmpinare, f. 215.
Aspecte procesuale:
Prin încheierea civilă din 27.02.2015, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a ., a recalificat excepția puterii de lucru judecat în apărare de fond și a luat act de faptul că nu se mai susține excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale.
Prin Încheierea civilă nr. 3431/CC/03.04.2015, instanța a respins ca tardiv formulată cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, f. 67 vol. II.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art. 248 NCPC, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
Cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ., instanța reține următoarele:
Potrivit sentinței comerciale nr. 1742/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ a fost autorizată înființarea unei noi societăți comerciale ., prin divizarea societății mamă .. Conform punctului 5.3 din proiectul de divizare al ., societatea nou înființată . va prelua creanțele și datoriile aferente sistemului MLM (Multi Level Marketing) aplicat de C..
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 194 N.C.P.C. care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În speță, între . și reclamanții F. Z. și F. A.-M. nu există nici un raport juridic. Astfel, instituția subrogării de drept a societății nou înființate pârâta . cu privire la toate drepturile și obligațiile ce derivă din contractele transmise către aceasta, transferul patrimoniului ce a avut loc ca efect al divizării față de . și înființarea unei noi societăți, ., conduce la concluzia lipsei identității între persoana chemată în judecată și cel ce este subiect pasiv în raportul dedus judecății, motiv pentru care instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a . și să respingă acțiunea reclamanților îndreptată împotriva . ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul acțiunii, instanța reține următoarele:
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6 alin. (2) și alin. (6) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. (3) și art. (5) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de . Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009 și de art. (5) din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, dreptul material aplicabil raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887 și Legea nr. 58/1998, ca legi speciale și de Codul civil de la 1864, ca lege generală.
În fapt, între B. A. și C. R. SA s-a încheiat la data de 11.10.2007 contractul nr._, contract format din cererea de aderare cu același număr, Regulamentul de funcționare al . din 04.08.2007 și certificatul de participare nr._. Contractul a fost cesionat potrivit Convenției de cesiune nr. 816/27.11.2008 încheiat între B. A. și R. T..
Prin convenția de cesiune nr. 402/04.08.2009 încheiată între reclamantul F. Z. și numitul B. T., reclamantul a dobândit drepturile și obligațiile care decurgeau din contactul încheiat inițial între cedent și pârâta ..
Prin efectul convenției de cesiune, reclamantul și-a asumat cererea de aderare, regulamentul de funcționare și constituirea unui grup de clienți, cu obligația pârâtei . de a organiza grupul și de a-i administra afacerile.
Pentru garantarea executării contractului, a fost încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2546/25.09.2009 la BNP A. în valoare de_ lei, fiind înscrisă ipoteca de rang I asupra imobilului din Târgu M. .. 46, ., înscris în CF_-C1-U1 Târgu M., nr. top 1992/VI, nr. 1993/VI.
În baza contractului încheiat, pârâta a plătit suma de_ lei, către reclamanții F. Z. și F. A.-M..
Din cuprinsul regulamentului de funcționare rezultă că intenția părților a fost aceea de a califica contractul încheiat între ele, ca fiind atât un contract de mandat, cât și un contract de finanțare. În acest sens, instanța reține că părțile și-au asumat calitatea de mandant și respectiv mandatar (art. 3 din regulamentul de funcționare), iar pârâta . și-a asumat obligația de a încheia acte juridice necesare realizării obiectivelor în numele și pe seama membrilor grupului, inclusiv a reclamantului, fiindu-i angajată răspunderea pentru felul în care administrează interesele grupului. Mai mult, părțile au arătat că acest contract de mandat devine operațional din momentul acceptării și încadrării în grup a clientului. Desigur, actul juridic cuprinde și clauze specifice referitoare la un contract de finanțare, cu obligația mandantului, respectiv a reclamantului de a achita anumite rate lunare.
Conform art. 7 din Regulamentul de funcționare ”C. încheie actele juridice necesare realizării obiectivelor în numele și pe seama membrilor grupului”.
În ceea ce privește obiectivul grupului, în același regulament, la art.1), se prevede că acesta constă în ”a oferi posibilitatea achiziționării de imobile ...prin autofinanțare”, fiecare dintre participanți fiind obligat la plata unei rate lunare de bază, reprezentând ”sumele cu care participanții contribuie lunar în favoarea grupului” (art. 14). Resursele financiare astfel acumulate pot fi utilizate pentru finanțarea achiziționării de bunuri (art. 27) de către participanții activi care au dobândit ”îndreptățiri” prin trageri la sorți sau licitație (art. 17-23).
Reclamanții și-au asumat prin contract următoarele obligații: obligația de plată lunară a ratelor de bază, a comisionului lunar, a primelor lunare de asigurare în caz de deces, respectiv de asigurare a bunului, precum și a altor cheltuieli, astfel cum rezultă din art. 14 din Regulamentul de funcționare.
Sub cel din urmă aspect, instanța reține că raporturile juridice dintre părți au dincolo de orice dubiu și trăsăturile unui contract de finanțare.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară (în forma în vigoare de la 10.01.2006 – data nașterii situației juridice dedusă judecății), se interzice oricărei entități care nu este autorizată ca instituție de credit să se angajeze, în cont propriu sau în contul altei/altor persoane, într-o activitate de atragere de depozite și/sau alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere și/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii și creditării într-un sistem colectiv, iar conform art. 5 alin. 1 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu este instituție de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere și/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective și acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziționarea de bunuri și/sau servicii de către membrii acestora.
Dispozițiile legale citate reglementează două tipuri de activități, permise doar instituțiilor de credit (atragere și/sau administrare), iar cea de a doua, care prezintă relevanță în speță, reprezintă exact activitatea pe care a desfășurat-o pârâta . în temeiul actului juridic încheiat cu reclamantul.
În acest sens, instanța reține încă o dată că pârâta . s-a obligat să administreze afacerile grupului (art.3 din regulament), participanții fiind obligați să plătească lunar o rată de bază ce reprezintă sumele cu care participanții contribuie lunar în favoarea grupului (art.14 din regulament).
Sub acest aspect, instanța reține că pârâta, în apărarea sa, a invocat caracterul prioritar al normelor comunitare în raport cu normele de drept intern, prevalându-se de Directiva 2006/48/CE.
Desigur, în acest context se pune problema efectelor unei directive între particulari.
Astfel, un aspect esențial se impune a fi precizat cu prioritate, și anume faptul că OUG nr.99/2006, transpune în legislația națională Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de către instituțiile de credit și Directivei nr. 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiții și instituțiilor de credit, implementarea fiind obligatorie pentru Statul Român până la finele anului 2006.
În acest context, instanța reține că în speță se pune problema aplicabilității și a forței juridice a directivei transpuse în dreptul intern, aflată în, pretins, conflict cu norma legislația internă.
Efectul direct al dreptului european a fost consacrat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (fosta Curte Europeană de Justiție, în continuare CJUE), în hotărârea din data de 5 februarie 1963 pronunțată î n cauza V. Gend en Loos. În această hotărâre, CJUE afirma că dreptul european nu generează numai obligații pentru statele membre, ci și drepturi pentru persoanele fizice. Astfel, persoanele fizice pot să se prevaleze de aceste drepturi și să invoce în mod direct normele europene în fața instanțelor naționale și europene.
În funcție de tipul de act normativ european invocat, CJUE a acceptat fie un efect direct complet (și anume un efect direct orizontal și un efect direct vertical), fie un efect direct parțial (limitat la efectul direct vertical).
În ceea ce privește directivele, acestea sunt acte normative europene destinate statelor membre și trebuie transpuse de acestea în legislațiile lor naționale. Totuși, în anumite cazuri, CJUE le recunoaște un efect direct, în scopul de a proteja drepturile persoanelor fizice. Astfel, Curtea a stabilit în jurisprudența sa că o directivă are un efect direct dacă dispozițiile acesteia sunt necondiționate și suficient de clare și precise (hotărârea din data de 4 decembrie 1974, pronunțată în cauza V. Duyn). Cu toate acestea, efectul direct nu poate fi decât vertical și este valabil numai dacă statele membre nu au transpus directiva în termenul prevăzut, ceea ce nu este cazul în speță.
Nu în ultimul rând, instanța reține și dispozițiile art. 34 din Decretul nr.31/1954, act normativ sub imperiul căruia pârâta s-a constituit, conform cu care persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
În condițiile în care actul juridic încheiat cu nu este circumscris unui obiect de activitate autorizat, pârâta . nefiind autorizată să desfășoare activități specifice instituțiilor de credit. Or, în condițiile în care actul juridic încheiat cu numita B. A. și ulterior cesionat în favoarea reclamantului nu se circumscrie obiectului de activitate precizat în statutul pârâtei, aceasta nefiind autorizată să desfășoare activități specifice instituțiilor de credit, așa cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse, actul juridic astfel încheiat, este lovit de nulitate.
În speță, instanța constată că activitatea desfășurată de . și ulterior de către . este una specific bancară, interzisă prin art. 10 menționat mai sus.
Chiar dacă se poate accepta că activitatea desfășurată de pârâtă se încadrează în obiectul de activitate al acesteia, subsumându-se noțiunii de organizare a unui sistem de cumpărare în colectiv, instanța nu poate totuși conchide că au fost respectate prevederile Legii 58/1998.
Astfel, activitatea pârâtei constând în administrarea ”sumelor de bani cu care participanții contribuie lunar în favoarea grupului” - ”ratele lunare de bază”, câtă vreme scopul declarat al societății este achiziționarea de imobile prin acest sistem colectiv de cumpărare, se încadrează în domeniul de activitate rezervat în mod exclusiv instituțiilor de credit, fiind deci încălcate prevederile art. 10 din Legea 58/1998.
În concret, . care primește sumele de bani de la participanți, ea organizează ”licitații”, decizând cine primește credit și în ce cuantum, ei i se rambursează creditul, ea beneficiază de asigurările respectiv garanțiile constituite.
Apărarea pârâtei în sensul că rambursarea sumelor de bani nu se realizează în favoarea C., ci în favoarea celorlalți participanți, în temeiului unui contract de împrumut mutual nu pot fi primite câtă vreme nu s-a dovedit existența unor relații contractuale între toți acești participanți. Nici proba mandatului conferit de participanți în favoarea .-a făcut. În vederea acordării de împrumuturi gratuite din sume cu a căror administrare a fost învestită, . trebuit să beneficieze de un mandat special, or o asemenea dovadă nu s-a făcut.
De asemenea, susținerile pârâtei în sensul că activitatea desfășurată nu poate fi considerată activitate bancară întrucât sumele de bani puse la dispoziție nu provin din fonduri proprii nu vor fi reținute câtă vreme art. 10 nici nu impune o asemenea condiție.
În ceea ce privește susținerea din întâmpinare în sensul că respectivul comision plătit nu poate fi considerat dobândă, ci reprezintă remunerația pentru activitatea de mandatar, instanța o va înlătura considerând că acesta are natura unei dobânzi remuneratorii, preț al creditului.
A afirma că respectivul credit a fost acordat în mod gratuit este o absurditate, contractul de tip C. nefiind nicidecum unul gratuit, ci unul oneros. Prețul dobândirii acestuia este reprezentat de ”comisionul de administrare + T.V.A.”, obligația de asigurare a imobilului, respectiv în caz de deces, a celorlalte cheltuieli, menționate în art. 14 din Regulamentul de funcționare al .> De altfel, chiar pârâta recunoaște că prin acordarea respectivului credit a înregistrat profit, or având în vedere că ”dobânda remuneratorie” reprezintă uzual, prețul creditului, instanța constată că respectivul comision împreună cu obligațiile accesorii reprezintă prețul creditului din speță.
În fine, un ultim aspect care se impune a fi precizat, în contextul apărărilor pârâtei vis-à-vis de obiectul de activitate, pârâta susținând că obiectul său de activitate este unul licit întrucât funcționarea societății și ulterior divizarea, au fost autorizate. Desigur și instanța reține că obiectul de activitate precizat în cuprinsul actului constitutiv, este unul licit, fiind așadar autorizată funcționarea societății, însă judecătorul învestit cu o cerere de înmatriculare (la momentul când acestea erau de competența unui judecător) sau o cerere de divizare, nu este chemat să autorizeze legalitatea actelor ulterioare pe care persoana juridică le va desfășura, activitate care de altfel ar fi și imposibilă. Revine persoanei juridice răspunderea pentru actele juridice încheiate ulterior autorizării sale, și dacă actele încheiate se circumscriu obiectului de activitate asumat prin actele constitutive.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va constata nulitatea absolută a regulamentului de funcționare al . devenită prin divizare ., precum și a cererii de aderare nr._/11.10.2007 din data de 11.10.2007 și a certificatului de participare nr._/9 din data de 11.10.2007 cesionate reclamantului F. Z. prin contractul de cesiune de imobile încheiat la data de 04.08.2009.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la repunerea părților în situația anterioară, în temeiul principiului accesorium sequitur principale instanța va anula și contractul de garanție imobiliară, constituit pentru garantarea obligației principale. În absența unei obligații principale, obligația de garanție nu poate subzista.
Susținerile pârâtei în sensul că, în baza art. 1635 alin. (3) cod civil – 2009, garanția imobiliară ar trebui să subziste până la executarea de către reclamanți a obligației de restituire, nu vor fi primite, având în vedere că astfel cum s-a arătat mai sus, atât contractul principal cât și cel de garanție sunt încheiate sub imperiul Codului civil – 1864, prevederile Codului civil – 2009 nefiind aplicabile.
Având în vedere cauza de nulitate din speță – încălcarea unei interdicții legale (art. 10 din Legea 58/1998), precum și faptul că reclamanții nu sunt în culpă pentru încheierea contractului în aceste condiții, obținerea de autorizații în vederea funcționării ca instituție de credit fiind obligația persoanei juridice (.), instanța urmează să constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr.2546/25.09.2009 încheiat între reclamanți și . devenită prin divizare ..
Cu privire la radierea din cartea funciară a înscrierilor privitoare la acest contract, instanța constată că nu au fost indicate temeiurile de drept pentru a dispune în acest sens, motiv pentru care va respinge acest petit.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța reține că pârâta a plătit suma de 112 720 lei în beneficiul reclamanților, iar reclamanții au restituit pârâtei suma de _,73 fila 212 vol. I, astfel încât urmează să admită doar în parte cererea reconvențională.
Față de aceste considerente, față de solicitarea pârâtei de obligare a reclamanților la restituirea a sumelor date, și față de necesitatea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului menționat mai sus, va obliga reclamanții, pârâți reconvenționali, F. Z. și F. A.-M., la plata către . a sumei de _,27 lei, actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii și până la data plății efective, că potrivit art. 1088 alin. (1) C.civ., „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”, precum și cele ale alin. (2) ale aceluiași articol, potrivit cu care „aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă;nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 453 alin.2 C. proc. civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că în cauză de față instanța urmează să admită în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, luând în considerare proporția de admitere/respingere a fiecăreia, cât și cuantumul cheltuielilor de judecată înregistrate de fiecare dintre părți, instanța va obliga pe pârâta . la plata către reclamanți a sumei de 5042,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din taxa de timbru aferentă proporției admise, compensând restul cheltuielilor constând în onorarii avocațiale, 4500 lei fila 13 vol. II și pentru parată 4000 lei, f. 21 vol. II.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a ., invocată de pârâta prin întâmpinare, și
Respinge acțiunea reclamantei îndreptată împotriva ., cu sediul în loc. Cluj-N., .. 32/A, jud. Cluj ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții F. Z. și F. A.-M., ambii cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C. Bâta din Târgu M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în loc. Cluj-N., .. 32/A, jud. Cluj.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconventionala . în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali.
Constată nulitatea absolută a regulamentului de funcționare al . devenită prin divizare ., precum și a cererii de aderare nr._/11.10.2007 din data de 11.10.2007 și a certificatului de participare nr._/9 din data de 11.10.2007 cesionate reclamantului F. Z. prin contractul de cesiune de imobile încheiat la data de 04.08.2009.
Constată nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr.2546/25.09.2009 încheiat între reclamanți și . devenită prin divizare ..
Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului menționat mai sus și în consecință obligă reclamanții, pârâți reconvenționali, F. Z. și F. A.-M., la plata către . a sumei de _,27 lei, actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii și până la data plății efective.
Respinge, în rest, atât cererea principală cât și cererea reconvențională
Obligă pârâta reclamanta reconventionala la plata în favoarea reclamanților paratilor reconventionali a sumei de 5042,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Respinge cererea accesorie a reclamantului privitoare la cheltuielile de judecată pentru rest ca neîntemeiată.
Compensează cheltuielile de judecată constând în onorarii avocațiale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile, de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică de azi, 14.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C.-S. N. Z. E. F.
Red./Dact./CSN/4 ex./30.09.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 8764/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Partaj judiciar. Sentința nr. 7411/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
