Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9846/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9846/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 4868/212/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9846
Ședința publică din data de 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. MERAL
GREFIER: Ș. F. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, acțiune formulată de reclamanta S.C. H. T. S.R.L. cu sediul în C., ., .. A, ., județul C. în contradictoriu cu pârâtul S. S. domiciliat în C., .. 67, județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 03.07.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta S.C. H. T. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului S. S. la plata sumei de_,9 lei reprezentând contravaloare reparații, la plata sumei de 50 lei /zi reprezentând contravaloare lipsă de folosință și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost angajat al societății reclamante, iar la data de 11.11.2011, aflându-se la volanul autovehiculului proprietatea reclamantei, pe care îl conducea în calitate de taximetrist, a fost implicat într-un accident de circulație. Accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către pârât, potrivit procesului- verbal de contravenție. În urma accidentului autovehiculul a fost avariat, valoarea reparațiilor conform devizului, fiind de_,9 lei. Ca urmare a avarierii autovehiculului, acesta nu a mai putut fi utilizat în desfășurarea activității de taximetrie.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost întocmit raportul de expertiză auto de către expert C. G. I. (f. 58- 61) și au fost audiați martorii G. I. (f. 84) și T. G. (f. 85).
Prin sentința civilă nr._/19.09.2012 Judecătoria C. a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. H. T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul S. S. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_,9 lei contravaloare reparații, a sumei de 50 lei/zi pentru perioada 11.11.2011 – 12.09.2012. De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 4022 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 309/04.04.2013, Tribunalul C. a admis recursul promovat de recurentul S. F. în contradictoriu cu intimata ., împotriva Sentinței Civile nr._/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. și a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul C. a reținut următoarele: recurentul S. S. contestă semnarea contractului de muncă încheiat cu societatea intimată ., însă stabilirea veridicității semnăturii poate avea loc doar printr-o expertiză grafologică, probă care nu poate fi administrată în cadrul recursului, astfel cum rezultă din interpretarea art 305 Cpr civ.
Or, constatarea existenței neîndoielnice a contractului de muncă prezintă importanță în examinarea pretențiilor deduse judecății din perspectiva admisibilității acțiunii promovate, deoarece fapta recurentului de a fi produs un accident de circulație a avut loc în exercitarea atribuțiilor de serviciu (fapt necontestat de nici una dintre părți), iar în această situație suntem în prezența unui conflict de muncă care se soluționează potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în Titlu XII din Codul muncii.
Deși instanța de fond a reținut împrejurarea că recurentul a fost angajat al societății H. T. SRL, nu a analizat fapta ilicită prin prisma atribuțiilor ce îi reveneau în calitatea sa de salariat și nu a dat nici o eficiență raportului contractual dintre părți.
Prin urmare, cauza a fost înregistrată în data de 18.04.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Reclamanta a învederat instanței că nu înțelege să se folosească de contractul individual de muncă a cărui semnătură este contestată, temeiul cererii sale constând în prevederile art. 1349 C civ privind răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, pentru soluționarea cauzei nu este utilă efectuarea unei expertize grafoscopice.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
În data de 11.11.2011, aflându-se la volanul autovehiculului proprietatea reclamantei, cu nr. de înmatriculare_, pe care îl conducea în calitate de taximetrist, pârâtul a fost implicat într-un accident de circulație.
Potrivit procesului- verbal de constatare amiabilă accidentului, completat de către pârât și conducătorul celuilalt autovehicul implicat în accident, P. C., accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către pârât, respectiv nepăstrarea distanței necesare față de autovehiculul care circula în față.
În urma accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, valoarea reparațiilor, conform devizului depus la dosar fiind de_,9 lei. Aceeași valoare a reparațiilor a fost reținută și de expert în raportul de expertiză efectuat în cauză ( f. 58- 61).
Ca urmare a avarierii autovehiculului, acesta nu a mai putut fi utilizat în desfășurarea activității de taximetrie. La momentul efectuării expertizei, autovehiculul era avariat și imobilizat, însă la data audierii martorilor G. I. și Tabacaru G., 12.09.2012, autovehiculul fusese reparat.
Conform declarațiilor martorilor, coroborate cu rapoartele Z depuse la dosar, autovehiculul în cauză producea un venit de aproximativ 50 lei/zi.
Potrivit art. 1349 din Noul Cod Civil, (aplicabil în prezenta cauză potrivit art. 6 din Legea nr. 287/2009 și art. 5 din Legea nr. 71/2011), ce reglementează răspunderea delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor ori intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
În plus, conform art. 1357 C civ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr- o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite în mod cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, vinovăția celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu și existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În prezenta cauză, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta ilicită este reprezentată de avarierea autovehiculului reclamantei prin nerespectarea regulilor de circulație.
Vinovăția pârâtului rezultă din faptul că accidentul de circulație, implicit avarierea autovehiculului, s-au produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către pârât, iar potrivit art. 1357 C civ, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art. 1385 C civ, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică. Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze ș de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparație în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților, sau în lipsă, prin hotărâre judecătorească. La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. (art. 1386 Cod civil).
În prezenta cauză, prejudiciul constă în valoarea reparațiilor autovehiculului, și a fost constatat printr-un raport de expertiză judiciară, fiind în cuantum de_, 9 lei. Instanța nu va da eficiență valorii indicate în raportul de expertiză, în urma aplicării coeficientului de uzură, având în vedere că în cauză nu este relevantă valoarea autovehiculului, ci valoarea prejudiciului, care este echivalent cu valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea autovehiculului în stare de funcționare.
Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă – damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat – lucrum cessans.
În speță, reclamanta este îndreptățită și la repararea prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat, respectiv veniturile obținute în urma utilizării autovehiculului în activitatea de taximetrie. Acest prejudiciu este echivalentul a 50 lei/zi, cum s-a reținut în situația de fapt, și este calculat de la data producerii accidentului 11.11.2011 până la data la care autovehiculul a devenit utilizabil, respectiv 12.09.2012 (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor).
Legătura de cauzalitate este evidentă, în urma accidentului de circulație producându-se avarierea autovehiculului care ulterior nu a mai putut fi utilizat în activitatea de taximetrie.
Față de aceste considerente, instanța constată că reclamantul a făcut dovada pretențiilor, astfel încât va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_,9 lei reprezentând contravaloare reparații și a sumei de 50 lei/zi aferentă perioadei 11.11.2011 – 12.09.2012.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4022 lei reprezentând 2000 lei onorariu avocat (f. 40 lei), 441 lei și 981 lei taxă judiciară de timbru (f. 45, 46), 600 lei onorariu expert (f. 80).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. H. T. S.R.L cu sediul în C., ., .. A, ., județul C. în contradictoriu cu pârâtul S. S..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_,9 lei reprezentând contravaloare reparații și a sumei de 50 lei/zi pentru perioada 11.11.2011 – 12.09.2012.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4022 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
Red.Jud.B.M.4ex.18.07.2013
Tehnored.Ș.F.C.26.07.2013
2com.26.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9226/2013.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|