Plângere contravenţională. Sentința nr. 8155/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8155/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 29741/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8155/2013

Ședința publică de la 05.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C.-D. I.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . SRL și pe intimat I. T. DE munca CONSTANTA, având ca obiect plângere contravenționala CT_/19.11.2012.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 23.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.05.2013 și la data de 05.06.2013 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, petenta . SRL a solicitat in contradictoriu cu I. T. DE MUNCA CONSTANTA înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-verbal . nr._/19.11.2012 cu avertisment .

În motivare, se arată că, petenta a arătat că nu contestă realitatea constatărilor cuprinse în actul de control, însă circumstanțele sunt diferite .

Se arată că au fost obligați să preia activitatea de pază abandonată de către . în contextul în care această societate ar fi trebui să asigure paza până la data rezilierii contractului încheiat cu CNADN, lucru ce nu s-a întâmplat, așa încât imediat după ce a semnat contractele cu CNADN a trebuit să supervizeze activitatea de pază și au convenit cu agenții preluați să înceapă activitatea de îndată, respectiv să rămână la posturile de pază deja organizate, urmând ca înainte de 01.11.2011 să procedeze la încheierea și depunerea contractelor la ITM C., neavând intenția de a eluda legislația muncii, aflându-se în fața unei situații fortuite, apreciind că împrejurările pot fi privite ca o circumstanță atenuată .

Se mai arată că sancțiunea contravențională nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei .

In drept plângerea nu a fost motivată .

Ca probă s-a depus procesul-verbal contestat.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa ștampilei și a solicitat respingerea plângerii .

La termenul din 11.04.2013 instanța a respins excepția nulității cererii ca fiind neîntemeiată .

Instanța a admis și a administrat proba cu înscrisuri .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 din același act normativ.

Instanța reține că în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.11.2012 încheiat de ITM C. s-a reținut la data de 19.11.2012 că petenta nu a respectat prevederile art. 4 alin.1 lit. a din HG nr. 500/2011, fiind sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei conform art.9 alin.1 lit. a și art. 9 alin.2 lit. a din HG nr. 500/2011 .

Conform registrului electronic transmis de către petentă la 14.11.2012, petenta a transmis 47 de contracte individuale de muncă încheiate la 31.10.2012 cu data începerii activității la 01.11.2012, iar la 15.11.2012 a transmis 33 de contracte individuale de muncă încheiate la 31.10.2012 cu data începerii activității la 01.11.2012 .

Instanța reține că petentul nu contestă temeinicia celor reținute în procesul verbal . nr._/19.11.2012, ci numai modul de individualizare a sancțiunii aplicate .

În drept se reține că potrivit art.4 alin.1 lit a din HG nr. 500/2011: la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză .

Potrivit art. 9 alin.1 lit a din HG nr. 500/2011 coroborat cu art. 9 alin. 2 lit a din HG nr. 500/2011 - constituie contravenție netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)- g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză și se sancționează cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei .

Potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr.2/2001” Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite .”

Potrivit art. 7 din OG 2/2001 1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune .

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001: Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

F. de dispozitiile art. 21, alin.3 din OG 2/2001, gradul de pericol social al faptei, imprejurarile in care a fost savarsita, instanta apreciaza ca scopul sanctiunii poate fi atins doar prin mentinerea masurii.

Scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestor fapte a fost respectarea legislației muncii. Chiar daca pericolul social al faptei este abstract si nu poate fi cuantificat material, scopul reglementarii unei astfel de activitati nu poate fi atins decat prin respectarea dispozitiilor legale.

Instanta apreciaza ca atentionarea petentei asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale nu este suficienta pentru restabilirea ordinii de drept incalcate, astfel incat sanctiunea amenzii contraventionale aplicate acestuia este intemeiata.

Pentru considerentele expuse anterior instanta urmeaza a respinge plangerea formulata ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRAȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. S. G. SECURITY SRL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.11.2012 în contradictoriu cu I. T. DE MUNCĂ C. cu sediul în CONSTANTA, . C, J. C., ca fiind neîntemeiată .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-D. IONMIRELA DĂNUȚA M.

în temeiul art. 261 alin.2 cpc semnează

grefier șef al secției civile M. Ț.

M.M. 11 Iunie 2013

Red. Jud. C.D. I./2ex/ 07.08.2013

Emis 2 comunicări, la data de ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8155/2013. Judecătoria CONSTANŢA