Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 28419/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 09 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. I. G.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect ordonanță de plată, formulată de creditorul P. C. C. cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. T. M.G. S.R.L. (CUI_, J_ ) cu sediul în C., .. 11, jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditor, av. M. V., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 03.12.2013, s-a depus de către M. N. – Birou de Mediator, acordul de mediere încheiat între părți.

Reprezentantul creditorului arată că înțelege să renunțe la judecata prezentei cereri, având în vedere acordul de mediere încheiat între părți.

Reprezentantul creditorului solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată, pe care o depune și în scris la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra incidenței în cauza a dispozițiilor art. 406 Cod de procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.10.2013, sub nr._ /2012, creditorul P. C. C. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S.C. A. T. M.G. S.R.L. pentru suma de 193.456 lei reprezentând contravaloare energie electrică și chirie neplătită în baza Contractului de Închiriere nr. 680/03.12.2012 încheiat între părți, precum și pentru penalitățile de întârziere și dobânda legală.

Analizând actele și lucrările dosarului reține că, în speță partea reclamantă a arătat faptul că înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze.

Unul dintre principiile de bază care guvernează desfășurarea procesului civil este acela al disponibilității. Potrivit acestui principiu partea reclamantă are dreptul ca după investirea instanței, să renunțe la judecată, fie printr-o declarație verbală, fie scrisă.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.”

Norma juridică prevăzută la acest text de lege este imperativă, astfel încât, dacă sunt întrunite cerințele acestuia, instanța este obligată să ia act de renunțarea la judecată, sens în care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 406 NCPC,

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de creditorul P. C. C. cu sediul în C., ., jud. C., de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S.C. A. T. M.G. S.R.L. (CUI_, J_ ) cu sediul în C., .. 11, jud. C..

Ia act că debitoare nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. G. E. A. P.

Red.thred. Jud.A.I.G../08.01.2014

Tehnored. Gref. E.A.P./4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria CONSTANŢA