Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 24877/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune in răspundere contractuala pretenții, formulata de reclamant R. M. cu domiciliul in CONSTANTA, ., .. D, ., J. C. în contradictoriu cu pârât . GROUP SA cu sediul in sector 1, București, .. 23...
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2013. Susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 21.10._, la 28.10.2013 si apoi la 04.11.2013, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.10.2012 sub nr._, reclamanta R. M. a chemat in judecata pe parata O. V. Insurance Group S.A., solicitand instantei sa pronunte o hotarare prin care sa oblige parata la plata sumei de 82.730 Euro, reprezentand despagubiri – indemnizatie de asigurare, a daunelor moratorii in cuantum de 0,05% pe zi incepand cu data de 13.07.2012 (data minutei incheiate cu prilejul concilierii directe prin care s-a epuizat termenul notificarii de plata) si pana in ziua platii efective si retrocedarea sumei reprezentand impozitul auto incepand cu aceeasi data de 13.07.2012, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata polita de asigurare facultativa a autovehiculelor (CASCO) nr._ din data de 22.03.2011, prin care a fost asigurat autoturismul Mercedes Benz cu nr. de inmatriculare_, pentru suma de 82.730 Euro, fiind achitata prima anuala corespunzatoare.
La data de 18.03.2012, autoturismul asigurat parcat pe . Focsani, judetul V., in urma unui incendiu a ars aproape complet. Potrivit procesului verbal de interventie, I.S.U. V. a stabilit ca incendiul a fost produs probabil de o flacara, iar Politia Municipiului V. nu a identificat prezumtivul autor.
Avand in vedere ca incendiul ce a avariat autoturismul reprezenta un risc asigurat, a fost deschis dosarul de daune AVA–GL–_–12. Dupa constatarea avariilor la reprezentanta Mercedes si intocmirea devizului estimativ de reparatie, s-a stabilit ca valoarea totala a eventualei reparatii este in cuantum de 384.814 lei (88.722 Euro) si fiind superioara sumei asigurate, a reprezentat dauna totala a autoturismului asigurat.
Prin adresa nr. 1630/22.06.2012, reclamanta a solicitat paratului sa efectueze plata sumei de_ Euro, reprezentand suma asigurata prin contractul de asigurare, iar in situatia refuzului platii, a convocat parata la conciliere directa, in vederea rezolvarii litigiului pe cale amiabila.
La data de 13.07._, urmare intalnirii cu reprezentantii paratei, s-a incheiat minuta conform careia parata a apreciat ca valoarea autoturismului la momentul producerii riscului asigurat este de 50.347 Euro potrivit unui sistem de calcul care nu a fost avut in vedere la incheierea contractului. Valoarea reala a autoturismului este insa aceea stabilita conform art. 4.2 si art. 4.3. din contract, respectiv suma de 82.730 Euro.
Parata a recunoscut la conciliere ca valoare a despagubirii suma de_ Euro plus epava, suma care nu a fost acceptata de reclamanta. In aceste conditii, considera reclamanata, parata trebuia sa efectueze plata sumei acceptate, urmand ca diferenta sa constituie obiectul unei actiuni in justitie.
La data de 04.09.2012, reclamanta a completat cererea de despagubire pentru suma de 37.760 Euro, care insa nu i-a fost platita nici pana in prezent, pentru diferenta de 32.240 Euro fiind aleasa calea in justitie.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 43 – 58 din Legea nr. 136/1995, art. 1535, art. 2201 alin. 1 C.civ., art. 720 ind. 1 C.proc.civ..
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri in copie.
Actiunea a fost legal timbrata cu 8031,65 lei, taxa judiciara de timbru si 5 lei, timbru judiciar.
Parata, legal citata, a depus intampinare, la data de 17.12.2012, invocand exceptia de netimbrare si exceptia de necompetenta teritoriala. Pe fond, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca in procesul verbal de interventie intocmit de I.S.U. V., la pct. 8, se mentioneaza ca sursa de aprindere a incendiului flacara, mijlocul de aprindere fiind bricheta, iar imprejurarea determinanta fiind folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a determina incendiul. De asemenea, se consemneaza ca geamurile laterale ale autoturismului s-au spart ulterior izbucnirii incendiului din cauza temeperaturii ridicate. Prin urmare, incendiul a izbucnit din interiorul autoturismului dupa ce conducatorul parasise deja autoturismul pe care se presupune ca l-a asigurat in momentul plecarii, astfel ca izbucnirea incendiului a fost favorizata de atitudinea neglijenta a acestuia.
In aceste conditii, parata considera ca este incidenta cauza de excludere prevazuta de art. 2.2. din conditiile generale de asigurare CASCO., fiind aplicabile si dispozitiile art. 14.9 din aceleasi conditii.
Referitor la cuantumul daunei, parata face trimitere la dispozitiile art. 9.3. care reglementeaza principiul raspunderii limitate.
Referitor la plata penalitatilor de intarziere si la restituirea impozitului, parata arata ca nu este indicat temeiul de drept.
Referitor la data de la care se solicita penalitatile de intarziere, se invoca faptul ca cererea de despagubire a fost formulata la data de 04.09.2012.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 114 alin. 2, art. 115, art. 118 C.proc.civ., Legea nr. 136/1995 si art. 969 C.civ..
Prin Incheierea de sedinta din data de 28.01.2013, instanta a respins ca ramasa fara obiect exceptia de netimbrare si ca neintemeiata exceptia de necompetenta teritoriala.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica auto.
Analizand lucrarile din dosar, retine urmatoarele:
In fapt
Intre parti a fost incheiat la data de 22.03.2011 contract de asigurare facultativa a autovehiculelor nr. AVA0677629 – polita de asigurare CASCO – pentru o suma asigurata de_ Euro, riscurile asigurate fiind: avarii si furt intern.
Prima de asigurare trebuia achitata in 4 rate: 4985 lei, platiti la data contractului, celelalte trei rate in cuantum de 1125 Euro fiecare la data de 22.06.2011, 22.09.2011 si 22.12.2011, toate ratele fiind achitate la data de 22.12.2011.
Aprecierea instantei
Avand in vedere data incheierii contractului de asigurare – 22.03.2011, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile Codului civil de la 1864 in temeiul art. 6 alin. (2) C.civ. si al art. 3 din Legea nr. 71/2011, potrivit carora legea in vigoare la data incheierii unui act juridic va reglementa atat efectele trecute, adica efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivitatii), cat si efectele viitoare, adica efectele care se vor produce dupa . legii noi (ultraactivitatea legii vechi).
Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania (forma aflata in vigoare la data semnarii contractului), In cazul producerii riscului asigurat, asiguratorul va plati indemnizatia de asigurare in conditiile prevazute de contractul de asigurare. In situatia in care partile nu se inteleg asupra cuantumului indemnizatiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi platita de asigurator inainte ca acesta sa se fi solutionat prin negocieri sau de catre instanta judecatoreasca.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania (forma aflata in vigoare la data semnarii contractului), ˝In asigurarea de bunuri, asiguratorul se obliga ca la producerea riscului asigurat sa plateasca asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurarii sau altor persoane in drept o despagubire.˝
Potrivit art. 1.1 din conditiile generale de asigurare (fila 12), asiguratorul acorda despagubiri pentru pagube produse autovehiculelor mentionate in polita de asigurare, ca urmare a survenirii evenimentelor asigurate in perioada asigurata.
Potrivit art. 2.1.3 din conditiile generale, asiguratorul acorda despagubiri pentru pagubele produse de incendiu, precum si pentru acelea produse prin afumare, patare, carbonizare sau diverse alte distrugeri ca urmare a incendiului (art. 2.2.).
Prin urmare, dreptul asiguratului la plata despagubirii/ indemnizatiei si obligatia corelativa de plata a asiguratorului se nasc daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: existenta unui contract de asigurare intre parti incheiat in forma scrisa, producerea riscului asigurat in perioada de valabilitate a politei, inaplicabilitatea uneia din cauzele de excludere.
Referitor la existenta unui contract de asigurare
Autoturimul era asigurat la parata conform contractului de asigurare facultativa nr. nr. AVA0677629, valabila un an incepand cu data de 22.03.2011 (fila 9), evenimentul asigurat producandu-se la data de 18.03.2012.
Referitor la producerea riscului asigurat
Potrivit procesului verbal de interventie incheiat de I.S.U. V. (fila 20) s-a constatat ca in noapte de 18.03.2012, la ora 3:40, interiorul autoturismului cu nr. de inmatriculare_ ardea, la pct. 8 mentionandu-se ca sursa de aprindere a incendiului este flacara, mijlocul de aprindere bricheta, iar imprejurarea determinanta fiind folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a determina incendiul. Este consemnat ca geamurile laterale ale autoturismului s-au spart ulterior izbucnirii incendiului din cauza temperaturii ridicate, au ars banchetele mijloc si spate ale autoturismului, partial scaunele fata, precum si tapiteria in proportie de 80 -90%, fiind afectata si instalatia electrica.
Potrivit politei de asigurare, autoturismul era asigurat pentru avarii si furt intern, avarii care au fost constatate la data de 20.03.2012.
Referitor la existenta unei cauze de excludere
Instanta retine ca parata a invocat existenta clauzelor de excludere prevazute de art. 2.2. din conditiile generale de asigurare CASCO, fiind aplicabile si dispozitiile art. 14.9 din aceleasi conditii.
Analizand inscrisurile depuse la dosar de parata, instanta constata ca aceasta nu a probat semnarea de catre parti a unor conditii generale de asigurare care sa contina clauzele mentionate in intampinare.
Conditiile generale aflate la dosarul cauzei au fost depuse de reclamanta, excluderile fiind prevazute in art. 6 (fila 13): pagube produse cu intentie de asigurat/ conducator (art. 6.8) si pagube cauzate prin incendiu sau explozie, produse prin folosirea flacarii deschise (art. 6.13).
In speta de fata, astfel cum rezulta din procesul verbal de interventie si din rezolutia de clasare (fila 104), nu s-a retinut actionarea cu intentie de catre asigurat sau conducatorul auto si nici modalitatea de aprindere ca fiind flacara deschisa.
In consecinta, instanta apreciaza ca situatia de fata nu se incadreaza in cauzele de excludere mentionate.
Referitor la indemnizatia de asigurare
Instanta retine ca suma asigurata era de_ Euro, riscul producandu-se in ziua de 18.03.2012.
Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania (forma aflata in vigoare la data semnarii contractului), Despagubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s-a facut asigurarea.
Potrivit art. 8.5.1 din conditiile generale de asigurare, prin cuantumul pagubei in cazul daunei totale se intelege valoarea reala a autovehicului, inclusiv cheltuielile de transport, din care se scade valoarea epavei, care ramane in proprietatea asiguratului.
In dovedirea cuantumului reparatiilor, reclamantul a depus la dosar devizul intocmit de reprezentanta Mercedes (fila 21) care demonstreaza, astfel cum sustine si reclamanta, ca valoarea reparatiilor depaseste valoarea asigurata a autoturismului, incadrandu-se in situatia de dauna totala definita in preambulul conditiilor de asigurare (depasire a 90% din valoarea reala).
Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza (fila 122), valoarea indemnizatiei este de 62.402,21 Euro, iar valoarea epavei este de 15.600,55 Euro.
Potrivit precizarilor depuse de reclamanta (fila 48), cheltuielile de transport al epavei au fost in cuantum de 1299,52 lei.
In consecinta, instanta considera ca sunt indeplinite conditiile de plata a indemnizatiei de asigurare, inclusiv a cheltuielilor de transport, cuantumul indemnizatiei fiind cel stabilit prin raportul de expertiza tehnica auto, iar al cheltuielilor de transport fiind acela probat prin inscrisul depus la dosar.
Referitor la plata dobanzii legale penalizatoare
In lipsa unei dispozitii contractuale exprese cu privire la dobanda, instanta apreciaza ca sunt incidente in cauza dispozitiile de drept comun.
Potrivit art. 1088 alin.1 C.civ. 1864, la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, fidejusiune si societate.
Potrivit art. 43 C.. si platibile in bani produc dobinda de drept din ziua cind devin exigibile.
Potrivit art. 8.15 din conditiile generale de asigurare, termenul de plata a despagubirilor este de maxim 15 zile lucratoare de la data primirii ultimului document justificativ.
Instanta retine ca, la momentul indeplinirii concilierii directe, conform minutei (fila 40), parata nu a invocat niciun motiv de excludere si nu a solicitat documente justificative suplimentare.
La data de 20.03.2012, reclamanta a declarat evenimentul, iar la data de 22.06.2012 a solicitat plata sumei de 82.730 euro.
In consecinta, potrivit art. 8.15 din conditii, termenul de plata a despagubirilor se implinea in termen de 15 zile de la data de 22.06.2012, respectiv la data de 08.07.2012.
Insa, avand in vedere dispozitiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 susmentionate, in conditiile in care parata a refuzat plata indemnizatiei in cuantumul solicitat fiind de acord la data de 13.07.2012 numai cu plata sumei de 40.000 Euro, instanta apreciaza ca ziua scadentei obligatiei de plata este ziua de 14.07.2012.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar (in vigoare la data scadentei obligatiei de plata), ˝In cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare, dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea.
Cuantumul dobanzii este acela prevazut de art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, asa cum a mentionat si reclamanta, potrivit caruia ˝Rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale˝.
Referitor la plata contravalorii epavei si preluarea acesteia de parata
Instanta apreciaza ca, in lipsa unei dispozitii legale care sa stabileasca in sarcina asiguratorului obligatia preluarii epavei, in temeiul art. 969 C.civ., raman incidente dispozitiile art. 8.5. susmentionat, care stabilesc ca epava apartine asiguratului.
Referitor la diferenta de prima de asigurare
Din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 18 Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania (forma aflata in vigoare la data semnarii contractului), conform carora ˝Asiguratorul are dreptul de a compensa primele ce i se datoreaza pina la sfirsitul anului de asigurare, in temeiul oricarui contract, cu orice indemnizatie cuvenita asiguratului sau beneficiarului˝, se desprinde concluzia ca primele de asigurare, indiferent de data producerii riscului asigurat se cuvin asiguratorului.
In baza considerentelor expuse anterior, instanta urmeaza sa admita in parte cererea, in sensul ca va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 62.402,21 Euro, reprezentand despagubiri, a sumei de 1299,52 lei, reprezentand cheltuieli de transport, a sumei de 14.626 lei, reprezentand dobanda legala penalizatoare calculata de la data de 14.07.2012 si pana la data de 01.10.2012, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculata de la data de 01.10.2012 inclusiv si pana la data achitarii efective a despagubirilor. De asemenea, va respinge ca neintemeiata cererile de obligare a paratei la plata contravalorii epavei si preluarea acesteia de catre parata, a diferentei de prima de asigurare, precum si a impozitului auto.
Referitor la cheltuielile de judecata
In temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., constatand ca parata se afla in culpa procesuala, iar la dosar exista o cerere a reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecata, precum si dovada efectuarii acestora, instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum total de_ lei, constand in taxa judiciara de timbru stabilita la valoarea despagubirilor si dobanzii legale admise (7084 lei), timbru judiciar (5 lei), onorariu avocat M. (2300 lei) si onorariu avocat Sisu diminuat conform art. 274 alin. 3 C.proc.civ. (2300 lei).
In ceea ce priveste diminuarea onorariului de avocat, instanta retine ca, in temeiul art. 274 alin. 3 Cod proc.civila, este indreptatita sa aprecieze in ce masura onorariul pentru aparatorul ales, platit de partea care castigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si complexitatea cauzei, intrucat prin angajarea unui aparator nu trebuie sa se urmareasca impovararea partii cazute in pretentii, scopul exercitarii dreptului la aparare fiind acela de a valorifica pretentii alegate.
Sub acest aspect si Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in nenumarate cazuri asupra temeiurilor acordarii cheltuielilor de judecata astfel: in hotararea din 22.02.2007 in Cauza Gavrileanu impotriva Romaniei (Lupas si altii impotriva Romaniei, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In hotararea din 17 decembrie 2004 in cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei Curtea reaminteste ca, in aplicarea art.41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabileste ca au fost cu adevarat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila. In hotararea din 28 septembrie 2004 in cauza S. si Pircalab impotriva Romaniei, in ceea ce priveste cheltuielile pentru procedura in fata Curtii, aceasta trebuie sa stabileasca daca au fost cu adevarat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila (Nilsen si Jobnsen impotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana il invoca drept temei al acordarii cheltuielilor de judecata, instanta retine ca in ceea ce priveste raporturile juridice stabilite intre avocat si client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibila, insa in speta se apreciaza ca prin reducerea onorariului platit de creditor aparatorului sau ales, nu se incalca de catre instanta prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 si nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistenta juridica producandu-si efectele pe deplin intre partile contractante, in lumina principiului continut de art. 969 C.civ, obligatiile si intinderea acestora astfel cum au fost convenite intre parti raman neatinse, insa efectele acestui contract nu trebuie sa se repercuteze fata de parata – tert fata de conventie - in totalitate, ci reclamanta va obtine rambursarea sumei reprezentand onorariu aparator ales in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Asadar, fara a aprecia efectiv activitatea aparatorului ales al reclamantei, instanta a avut in vedere cuantumul ridicat al onorariului solciitat raportat la volumul efectiv de munca si perioada in care acesta a fost aparator al reclamantei, respectiv faptul ca parata a fost obligata si la plata onorariuluid e avocat pentru primul reprezentant conventional al reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte cererea, formulata de reclamant R. M. cu domiciliul in CONSTANTA, ., .. D, ., J. C. în contradictoriu cu pârât . GROUP SA cu sediul in sector 1, București, .. 23...
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 62.402,21 Euro, reprezentand despagubiri, a sumei de 1299,52 lei, reprezentand cheltuieli de transport, a sumei de 14.626 lei, reprezentand dobanda legala penalizatoare calculata de la data de 14.07.2012 si pana la data de 01.10.2012, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculata de la data de 01.10.2012 inclusiv si pana la data achitarii efective a despagubirilor.
Respinge ca neintemeiata cererile de obligare a paratei la plata contravalorii epavei si preluarea acesteia de catre parata, a diferentei de prima de asigurare, precum si a impozitului auto.
Obliga parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum total de_ lei, constand in taxa judiciara de timbru stabilita la valoarea despagubirilor si dobanzii legale admise (7084 lei), timbru judiciar (5 lei), onorariu avocat M. (2300 lei) si onorariu avocat Sisu diminuat conform art. 274 alin. 3 C.proc.civ. (2300 lei).
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.11.2013.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./4ex/23.12.2013
Gref. R..G./13.01.2014/emis 2 comunicari .
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Anulare act. Sentința nr. 9621/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|