Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 4460/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4460/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 6111/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILASentința civilă nr. 4460
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . SRL cu sediul in C., ., nr. 4, jud. C. și pe intimat C. L. C. - SERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE, TAXE SI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI L. cu sediul în C., .. 3, jud. C., intimat M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect cerere de ajutor public judiciar restituire taxa de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 20.03.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 27.03.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de fata constata următoarele:
Prin cererea formulata la data de 21.09.2012, înregistrată pe rolul Tribunalului C. petentul . a formulat cerere de restituire a taxei judiciar de timbru in valoare de 97 lei, achitata pentru solutionarea recursului pronuntat in dosarul nr._/212/2009.
In motivarea cererii a aratat ca prin Decizi civila nr.1189/RCA/11.07.2012 pronuntata de Tribunalul C. s-a admis recursul formulat in cauza, in sensul admiterii contestatiei la executare . Mentioneaz aca pentru solutionarea recursului a achitat taxa judiciara de timbru in valoare de 97 lei.
In drept, invoca dispoz.art.23 alin.1 lit.e si alin.2 din Leg.146/1997.
Tribunalul din oficiu, a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului C.-sectia contencios administrativ si fiscal in solutionarea cererii, iar prin decizia civilă nr. 1975/RCA/05 12 2012 a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei C..
Potrivit art.23 alin.1 lit.e din Leg.146/1997 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petitionarului, în cazul în care contestația la executare a fost admisă și hotărârea a rămas irevocabilă.
A..4 al art.23 din acelasi act normativ prevede ca cererea de restituire se adreseaza instantei judecatoresti sau, dupa caz, parchetului la care s-a introdus actiunea sau cererea.
Așa cum rezultă din cererea petentului acesta solicită restituirea taxei de timbru achitate în recurs și anume suma de 97 lei. Aceasta a fost achitată cu chitanța nr. CT XWM_ PJ din data de 28 10 2010 către contestatorul . SA.
Având în vedere că prin decizia civilă nr. 1189/RCA/11 07 2012 Tribunalul C. a admis contestația le executare formulată de contestator, desființând în acest sens soluția primei instanțe, cererea petentului este întemeiată și se va dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 97 lei achitată cu chitanța nr. CT XWM_ PJ din data de 28 10 2010 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe contestator . SRL cu sediul in C., ., nr. 4, jud. C. și pe intimat C. L. C. - SERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE, TAXE SI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI L. cu sediul în C., .. 3, jud. C., intimat M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., ., jud. C..
Dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 97 lei achitată cu chitanța nr. CT XWM_ PJ din data de 28 10 2010 către contestatorul . SA.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27 03 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. I. M. S. I.
Red.Jud.AIB/ .03.2013
Tehnored.S./29.03.2013
4ex.2com/
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3795/2013. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|