Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 21737/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestator I. P. SITUATII DE URGENTA DOBROGEA AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul in CONSTANTA, M. CEL BATRAN, nr. 110, J. C., în contradictoriu cu intimatii B. E. JUDECATORESC BOGATIE S. L. cu sediul in CONSTANTA, M. CEL BATRAN, nr. 129, J. C. și T. C. cu domiciliul in MEDGIDIA, LEBEDEI, nr. 53, J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimați avocat R. T. E., contestatorul fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este scutita cf. art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 si cf. art. 7 din OG nr. 22/2002.
Instanta constata ca este primul termen de judecata si procedura de citare este legal îndeplinita cu contestatorul cf. art. 162 alin. 1 Cod procedura civila intimații fiind prezentati prin reprezentant convențional.
Instanta constata ca este competenta sa soluționeze prezenta cauza in temeiul art. 713 alin. 1 Cod procedura civila raportat la art. 650 alin. 1 Cod procedura civila.
Instanta constata ca prin întâmpinare B. Bogatie S. L. a invocat excepția lipsei calități procesual pasive si acorda cuvântul părților asupra excepției.
Reprezentantul intimaților solicita instanței admiterea excepției arătând ca executorul judecătoresc desfășoară o activitate de interes public si nu poate fi parte la judecarea cauzei, arătând totodată ca potrivit art. 643 – 644 Cod procedura civila acesta poate avea numai calitatea de participant. Solicita obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta admite excepția lipsei calității procesual pasive a B. Bogatie S. L. si respinge contestația la executare formulata in contradictoriu cu aceasta ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, pentru motive ce urmează a fi expuse pe larg in incheiere.
Instanta acorda cuvântul părților asupra excepției tardivității formulării contestației la executare având in vedere ca se solicita anularea executării silite însăși.
Reprezentantul intimatului având in vedere ca ser solicita anularea executării silite însăși anularea actului de înființare nu este tardiv.
Instanta admite excepția tardivității formulării cererii in anulare a executării silite însăși si respinge contestația la executare având ca obiect executare silita însăși ca tardiv formulată, pentru motive ce urmează a fi expuse pe larg in încheiere.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe pe capătul de cerere privind anularea înființării popririi.
Reprezentantul intimatului solicita instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Instanta încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Instanta in temeiul art. 392 Cod procedura civila având in vedere ca nu mai sunt cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul intimatei solicita instanței respingerea contestației la executare privind anularea înființării popririi arătând ca nu s-a adus nici un argument pentru desființarea acesteia contestatorul fiind ținut sa-și îndeplinească obligațiile pana la capăt. Arata ca se aduc argumente ca s-au făcut demersuri pentru obținerea sumei insa arata ca aceste demersuri s-a făcut târziu, după începerea executării. Solicita instanței respingerea contestatei la executare si obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta constata încheiate dezbaterile și retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 12.08.2013 sub nr. de dosar_/212/2013, contestatorul I. pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, in contradictoriu cu intimatii Biroul E. Judecatoresc Dobrogea si O. A., a formulat contestatie la executare prin care a solicitat anularea infiintarii popririi asupra conturilor sale pana la concurenta sumei de 39.403,30 lei in titlul executoriu si suma de 2719,39 lei, cheltuieli de executare in dosarul de executare nr. 348/2013 al B.E.J. Bogatie S. L..
In fapt, contestatorul arata ca infiintarea popririi a fost dispusa de executorul judecatoresc la solicitarea creditorului, chiar daca la data de 01.07.2013 ca urmare a somatiei, a incheierii nr. 2 din 02.07.2013 si a solicitarii de comunicare a lipsei de fonduri depuse la sediul contestatorului, acesta a comunicat prin fax la data de 04.07.2013 faptul ca, prin adresa nr._ din 03.07.2013 a fost solicitata deschiderea de fonduri necesare achitarii titlurilor executorii.
Contestatorul sustine ca, avand in vedere dispozitiile art. 662 alin. 2 C.proc.civ. si art. 632 C.proc.civ., creditorul trebuia mai intai sa se adreseze contestatorului si sa transmita acestuia hotararea investita, astfel incat sa se poata proceda la punerea in executare a titlului executoriu.
La data de 15.04.2013, intimatul a transmis contestatorului titlul executoriu solicitand reincadrarea pe functia detinuta anterior si plata drepturilor banesti pe perioada trecerii in rezerva si pana la data incadrarii efective. Cererea formulata de creditor a fost transmisa la esaloaanele superioare pentru deschiderea creditelor si efectuarea platilor necesare.
Contestatorul invoca dispozitiile art. 1 si 2 din O.G. nr. 22/2002, aratand ca legiuitorul a dat posibilitatea institutiilor publice posibilitatea de a pune in executare o hotarare judecatoreasca in termen de 6 luni de la data primirii somatiei de plata comunicata de organul competent, la cererea creditorului, dat fiind faptul ca somatia a fost primita la data de 03.06.2013, termenul de punere in executare fiind deci 03.12.2013.
Cu toate ca s-a comunicat executorului judecatoresc faptul ca s-au facut demersuri pentru acordarea drepturilor conform sentintei executate, acesta a continuat executarea.
F. de toate aceste aspecte, contestatorul solicita anularea executarii silite si a tuturor actelor de executare.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 711 si urm. C.proc.civ..
In probatiune, a depus inscrisuri in copie.
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru in temeiul art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
Intimatul B.E.J. a formulat intampinare la data de 13.09.2013, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cu cheltuieli de judecata.
Intimatul – debitor a formulat intampinare la aceeasi data si a solicitat respingerea ca neintemeiata a contestatiei.
La termenul de judecata din data de 05.12.2013, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B.E.J. si a respins contestatia in contradictoriu cu acesta ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
La acelasi termen de judecata, instanta a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executarea silita insasi.
La data de 06.09.2013, a fost atasat dosarul de executare nr. 348/2013.
In cauza a fost adminsitrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt
Prin sentinta civila nr. 2569/24.07.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul civil nr._/118/2012, irevocabila, s-a dispus anularea Ordinului nr._/14.09.2011 si reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior trecerii in rezerva si obligarea contestatorului la plata catre intimat a drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru perioada cuprinsa intre data trecerii in rezerva si data reintegrarii efective.
La data de 08.05.2013, intimatul – creditor a formulat cerere de executare silita a contestatorului – debitor pentru punerea in executare a titlului executoriu constand in sentinta mentionata.
Prin Incheierea din data de 09.05.2013, executorul judecatoresc Bogatie S. L. a admis cererea intimatului si a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 348/2013.
Prin Incheierea nr. 6596/17.05.2013, pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._/212/2013, a fost admisa cererea de incuviintare a executarii silite formulata de intimat impotriva contestatorului in temeiul titlului executoriu constand in sentinta civila nr. 2569/2012.
Prin Incheierea din data de 30.05.2013, executorul judecatoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 1051 lei.
Prin somatia din data de 30.05.2013, contestatorul a fost instiintat ca, in termen de 10 zile de la primirea somatiei sa se conformeze titlului executoriu, respectiv sa calculeze suma ce reprezinta despagubirile, sa achite aceste sume creditorului, precum si cheltuielile de executare.
Prin procesul verbal de inmanare, legal comunicat conform art. 162 alin. 1 C.proc.civ. la data de 03.06.2013, contestatorului i-au fost inmanate urmatoarele acte de procedura: incheierea de incuviintare executare, titlul executoriu, somatie, incheiere stabilire cheltuieli de executare.
Prin Incheierea din data de 02.07.2013, executorul judecatoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 2.719,39 lei.
Prin somatia din data de 02.07.2013, contestatorul a fost instiintat ca, in termen de 1 zi de la primirea somatiei sa se conformeze titlului executoriu.
Prin procesul verbal de inmanare, legal comunicat conform art. 162 alin. 1 C.proc.civ. la data de 05.07.2013, contestatorului i-au fost inmanate urmatoarele acte de procedura: incheierea de incuviintare executare, titlul executoriu, somatie, incheiere stabilire cheltuieli de executare.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a B.E.J. Bogatie S. L.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care se pretinde titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii – calitate procesual activa – si, pe de alta parte, intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic – calitate procesual pasiva.
In faza de executare silita, legitimarea procesuala activa sau pasiva decurge chiar din titlul executoriu care arata cine este creditorul, care poate sa ceara punerea in executare a titlului si cine este debitorul impotriva caruia poate fi pornita executarea silita.
B.E.J. nu este parte a executarii silite, in sensul ca acesta nu realizeaza actele de executare silita in considerarea vreunui drept persoanl, ci actioneaza ca institutie special abilitata prin Legea nr. 188/2000 a executorilor judecatoresti care, prin dispozitiile art. 1 si 2, prevede ca executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectueaza de catre executorii judecatoresti, daca legea nu prevede altfel, precum si faptul ca executorii judecatoresti indeplinesc si alte atributii date prin lege in competenta lor, fiind investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public.
In aprecierea calitatii procesuale a B.E.J., instanta a avut in vedere si dispozitiile art. 43 si 45 din Statut al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc din_ ,publicat in Monitorul Oficial Partea I nr. 713 din_, intrat in vigoare la data de 26 octombrie 2010, conform carora biroul nu este persoana juridica, iar patrimoniul biroului executorului judecatoresc are regimul juridic al bunurilor afectate exercitarii profesiei executorului judecatoresc.
Ca urmare, B.E.J. nu poate avea calitate procesual pasiva decat daca exista o norma legala expresa care sa consacre o calitate procesual pasiva ˝speciala˝ a B.E.J., prin derogare de la normele generale.
P. aceste motive instanta a admis exceptia exceptia lipsei calitatii procesual pasive a B.E.J. Bogatie S. L. si a respins contestatia in contradictoriu cu acesta ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Referitor la exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executarea silita insasi
Potrivit art.714 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. – Termene: Daca prin lege nu se prevede altfel, contestatia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data cand: (…) debitorul care contesta executarea insasi a primit incheierea de incuviintare a executarii sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit incheierea de incuviintare a executarii si nici somatia sau executarea se face fara somatie.
Analizand dosarul de executare, instanta a constatat ca somatia a fost comunicata la data de 02.07.2013, contestatia fiind formulata la data de 12.08.2013, conform data inregistrare pe rolul Judecatoriei.
In consecinta, instanta a admis exceptia calculand termenul de 15 zile prevazut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. in conformitate cu art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., fiind evidenta depasirea termenului legal.
Referitor la fondul cauzei
Instanta retine ca singurul motiv invocat de contestator in sustinerea contestatiei este nerespectarea de catre creditorul – intimat a termenului de 6 luni prevazut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit dispozitiilor art. 622 C.proc.civ., obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie, iar daca debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca prin lege nu se prevede altfel.
In raport de acest text legal, executarea de bunavoie a obligatiilor reprezinta regula, iar executarea silita reprezinta exceptia, respectiv modalitatea de aducere la indeplinire a obligatiilor recunoscute prin titlu executoriu, in caz de refuz din partea debitorului.
Instanta, avand in vedere temeiul de drept invocat de contestatoare, constata faptul ca dispozitiile privind executarea silita cuprinse in Codul de procedura civila constituie norma generala in materie, fiind aplicabile cata vreme legea nu prevede altfel.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in situatia in care executarea nu incepe din cauza lipsei de fonduri, institutiile statului dispun de un termen de 6 luni care curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare. Prin urmare, se instituie o conditie ˝lipsa de fonduri˝ care determina neinceperea sau imposibilitatea continuarii executarii, astfel ca numai in situatia acestui impediment la executare devine incident termenul de 6 luni pentru ca institutia publica sa efectueze demersurile necesare.
Instanta apreciaza ca nu este vorba despre o procedura prealabila in aceste 6 luni si nici despre un termen de gratie, dupa cum sustine contestatorul.
Asadar, desi legea impune comunicarea unei somatii de plata, aceasta nu are semnificatia juridica a unei simple notificari, ci reprezinta un act prin care creditorul isi manifesta expres si neechivoc vointa in sensul realizarii creantei, fata de refuzul aducerii la indeplinire de buna voie a titlului executoriu, ceea ce implica, o executare silita.
Daca, dupa primirea somatiei, debitoarea face dovada ca executarea nu poate incepe din lipsa de fonduri, va fi obligata sa faca demersuri pentru obtinerea acestora in termen de 6 luni de la primirea somatiei, iar daca nu este dovedita o asemenea situatie, executarea silita isi urmeaza cursul potrivit dreptului comun.
Prin urmare, numai in cazul existentei unui impediment la executare, respectiv doar lipsa fondurilor, pentru executarea unei creante stabilita prin titlu executoriu, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare.
In cauza, debitorul contestator nu a instiintat executorul judecatoresc cu privire la lipsa fondurilor si nici nu a facut dovada in dosarul de fata ca s-ar afla in situatia enuntata mai sus, desi avea sarcina probei, potrivit art. 249 C.proc.civ.. De asemenea, imposibilitatea de a incepe executarea din cauza lipsei de fonduri nu poate fi dedusa automat sau prezumata din insasi calitatea de institutie publica a debitorului, intrucat aceasta ar echivala practic cu o prezumtie de insolvabilitate continua a institutiilor statului, ceea ce contravine atat principiului garantarii creantelor fata de stat, consacrat de art. 44 din Constitutia Romaniei, cat si obligatiei statului de a executa din oficiu . hotararile judecatoresti pronuntate impotriva sa, parte a garantiilor dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din C.E.D.O..
In consecinta, debitorul nu se poate prevala de asemenea dispozitii legale pentru a se sustrage de la achitarea sumelor de bani datorate.
In acest sens, in lumina jurisprudentei sale constante in materie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in mai multe hotarari, precum D. S. c. Romaniei, publicata in M. Of. nr. 415 din 3 iunie 2008, D. si altii c. Romaniei, publicata in M. Of. nr. 574 din 22 august 2007, C. c. Romaniei, publicata in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, ca executarea unei sentinte, indiferent de la care instanta ar emana, trebuie sa fie considerata ca facand parte integranta din proces, in sensul art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar daca administratiile statului refuza sau omit a se conforma ori daca intarzie sa o faca, garantiile oferite de art. 6 din Conventie de care a beneficiat justitiabilul in faza judiciara a procedurii isi pierd intreaga ratiune de a fi.
Totodata, in interpretarea art. 6 din Conventie, Curtea a decis ca exista obligatia pozitiva a statului si a institutiilor publice de a se conforma hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii prin care au fost obligate la plata unor sume de bani, nefiind oportun sa se ceara unei persoane, care a obtinut o creanta impotriva statului sau a unei institutii publice in urma unei proceduri judiciare, sa trebuiasca sa initieze procedura executarii silite pentru realizarea creantei sale (cauza Metaxas c. Greciei).
De aceea, Curtea a statuat ca sarcina de a asigura executarea unei hotarari judecatoresti impotriva statului revine in primul rand autoritatilor de stat incepand din momentul in care hotararea respectiva devine definitiva si executorie, in caz contrar fiind incalcate atat art. 6 din Conventie, cat si art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei, avand in vedere ca o creanta constituie un "bun" in sensul Conventiei, daca este suficient de bine stabilita pentru a fi exigibila (cauza Beis c. Greciei), precum cea din prezenta cauza.
Curtea a stabilit, de asemenea, ca obligatia statului de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii . si de a executa din oficiu . hotararile judecatoresti pronuntate impotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocarii de catre stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotarari judecatoresti. Revine statelor obligatia de a-si organiza sistemul legal . incat autoritatile sa isi poata indeplini obligatia lor in aceasta privinta (cauza Sacaleanu c. Romaniei).
In consecinta, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata contestatia la executare.
Referitor la cheltuielile de judecata
Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc. civ., daca exista o cerere in acest sens, precum si dovada cheltuielilor efectuate conform art. 452 C.proc.civ., instanta va putea obliga partea care pierde procesul la plata cheltuielilor de judecata.
Analizand cererea intimatei prin prisma acestor dispozitii legale, instanta retine ca aceasta a formulat o cerere in acest sens prin intampinare, insa la dosarul cauzei nu se regaseste dovada efectuarii cheltuielilor.
In consecinta, urmeaza sa respinga ca neintemeiata aceasta cerere.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulată de contestator I. P. SITUATII DE URGENTA DOBROGEA AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul in CONSTANTA, M. CEL BATRAN, nr. 110, J. C., în contradictoriu cu intimatii B. E. JUDECATORESC BOGATIE S. L. cu sediul in CONSTANTA, M. CEL BATRAN, nr. 129, J. C. și T. C. cu domiciliul in MEDGIDIA, LEBEDEI, nr. 53, J. C..
Respinge ca neintemeiata cererea intimatilor de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 05.12.2013.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./5ex/17.02.2014
Gref. R..G./20.01.2014/emis 3 comunicari .
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|