Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 11916/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr:_

Ședința publică din data de 19.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de către contestator T. N. L., cu dom. ales în C., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat . IFN SA cu sediul în București, ., Corp.A, nr. 26Z, ..

Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 12.09.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea la data de 19.09.2013, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30 aprilie 2013 sub nr._, contestatoarea T. N. L. a formulat contestație la executare silită în contradictoriu cu intimata . IFN SA solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea următoarelor acte de executare: adresa de înființare a popririi din data de 09.04.2013, primită la data de 25.04.2013 emisă în dosarul de executare nr. 925/2012 al B. D. și Asociații, somația de plata din data de 07.12.2012 emisa în dosarul de executare nr. 925/2012 al B. D. și Asociații ca netemeinice și nelegale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces, în baza dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ.

În motivarea în fapt a cererii sale, contestatoarea a arătat că între . SRL și . IFN SA a fost perfectat Contractul de Leasing Financiar nr. 1575/03.03.2006 pentru bunurile mobile - autoturism marca IVECO DAILY 50C14V - 2 BUCATI. T. N. L., contestatoarea din prezenta cauză, avea calitatea de fidejusor. Prețul bunurilor a fost de 52.600 Eur fara TVA și 64.240 Eur cu TVA inclus, din care, la data perfectării contractului a achitat un avans de 5260 Eur, s-a stabilit o valoare reziduală de 2630 Eur. Mai arată contestatoarea că a achitat ratele din Contractul de Leasing conform scadențelor convenite cu finanțatorul până în luna martie a anului 2009, când, datorită problemelor economice, nu a mai avut surse de plată. Creditorul a reziliat unilateral Contractul de Leasing în data de 19.10.2009, dar societatea a reluat plățile în baza contractului, ca urmare a corespondenței comerciale purtate cu creditoarea, astfel că a plătit, în continuare, rate până la data de 02.03.2010. Creditorul nu le-a comunicat Declarația de reziliere definitivă și irevocabilă a Contractului de Leasing, ca urmare a neplății debitului în valoare de 37.940,15 lei, astfel că . SRL a avut credința că raportul contractual subzistă și nu a predat mașinile. În data de 15.01.2013 și, respectiv, 16.01.2013 a predat, cu procese verbale de predare-primire, autoutilitarele marca IVECO DAILY, numitului Finea V., reprezentant al firmei de leasing.

Din adresa de poprire remisă rezulta ca s-a inițiat executarea silita a subsemnatei pentru suma totală de 19.381,09 Eur, ce reprezintă daune interese compensatorii, respectiv prejudiciul adus creditorului pentru neexecutarea contractului până la expirarea duratei acestuia.

Principalele motivele ale contestației invocate de către contestatoare sunt în esență următoarele:

1. Creditoarea nu deține împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru întreaga sumă de 19.381, 09 Eur întrucât suma a fost calculată în baza unei clauze nule, ilicite și imorale astfel cum este statuată sintagma in dispozițiile Legii nr. 193/2000 .

Dispozițiile art. 39 din Contractul de Leasing care stabilesc faptul că ... " în caz de reziliere a contractului de leasing din vina utilizatorului, atunci Finanțatorul este în drept să ceară Utilizatorului cu titlu de " daune interese" o sumă egală cu partea rămasă neachitată în valoarea contractului de leasing indicată în Preambul, până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală, până la acoperirea tuturor pierderilor Finanțatorului. Valoarea de 19.381, 09 Eur - daune interese compensatorii este nulă având în vedere ca a fost calculată în baza unei clauze care nu a făcut obiectul unei negocieri a părților și nu s-a realizat consimțământul părților asupra cuantumului. Proprietarul bunurilor, creditoarea din prezenta cauza a exploatat starea de nevoie și dependenta a utilizatorului/contestatorului în sensul că dacă nu ar fi încheiat contractul în condițiile date, acesta s-ar fi văzut în imposibilitatea de a achiziționa autovehiculele necesare pentru satisfacerea nevoilor sale de mobilitate.

2. Nu poate fi obligată contestatoarea la plata daunelor interese compensatorii în valoare totală de 19.381, 09 Eur întrucât creditorul a stat în pasivitate timp de 2 ani si 6 luni, neefectuând niciun demers pentru a recupera mașinile și eventualele sume restante care ar fi fost mult mai mici decât suma solicitată prin prezenta executare.

3. Nu se justifica obligarea contestatoarei la plata sumei de 19.381, 09 Eur reprezentând obligații potrivit dispozițiilor art. 39 din contractul de leasing in condițiile in care creditorul, după restituirea de către aceasta a autovehiculelor are posibilitatea să le valorifice, încasând pe ele o sumă de bani semnificativă și nerestituindu-i avansul achitat la perfectarea contractului de leasing.

Având in vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulata și anularea actelor de excutare emise deBEJ D. si Asociații in dosar nr. 925/2012 .

În drept, contestatoarea și-a întemeiat solicitările pe dispozițiile art.711 si urm. din Noul Cod de Procedura Civila.

În susținerea celor afirmate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Contestația la executare silită a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei, potrivit disp. art.2 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 5 lei, potrivit disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, mijloc de probă ce a fost admis de instanță, în temeiul art.167 C. proc. civ., ca fiind pertinent, concludent și util soluționării cauzei, sens în care a solicitat emiterea unei adrese către B. D. și Asociații, pentru ca acesta să depună în copii certificate pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr. 925/2012. Totodată, a solicitat încuviințarea probei cu expertiza contabilă, probă respinsă de către instanță întrucât tinde a demonstra apărări legate de executarea silită însăși, față de care prezenta contestație este tardivă.

Intimata a formulat în termen legal întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și nefondată.

În fapt, intimata arată că la data de 19.10.2009 a reziliat unilateral Contractul de Leasing, conform art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing. La momentul rezilierii, societatea utilizatoare și fidejusoarea acesteia datorau 6 rate de leasing. Ulterior rezilierii Contractului de Leasing (în perioada 26.10._10), debitoarea a achitat ratele restante, însă nu a predat autoutilitarele ce au constituit obiectul Contractului de Leasing. Având în vedere că prin neexecutarea culpabilă a Contractului de Leasing societatea intimată a suferit o pierdere constând în finanțarea acordată și nerecuperată, a formulat cererea de executare silită înregistrată la B.EJ.A. G. A. M. și D. V. sub nr. 925/2012, prin care a pus în executare Contractul de Leasing în scopul recuperării acestei pierderi de la fidejusoarea S.C. SOLANUM PROD S.R.L., d-na T. N.-L.. Recuperarea bunurilor date în leasing a avut loc abia la data de 15.01.2013, respectiv 16.01.2013 (deci după începerea executării silite), prin intermediul unei societăți specializate în reposesia bunurilor, operațiune pentru care intimata a achitat cheltuieli în sumă totală de 1.009.46 Euro. După reposesie, bunurile au fost vândute în schimbul sumei de 2000 Euro (autoutilitara cu . șasiu ZCFC50A_), respectiv 1000 Euro (autoutilitara cu . șasiu ZCFC50A_). Suma daunelor interese (compensatorii) pe care le-a solicitat prin cererea de executare silită a fost de 19.381,09 Euro, inclusiv TVA (sumă ce reprezintă prejudiciul adus acesteia prin neexecutarea Contractului de Leasing pana la expirarea duratei acestuia) și a fost calculată inițial conform anexei la cererea de executare silită, în baza art. 39 din contractul de leasing. Potrivit articolului contractual menționat, daunele interese compensatorii reprezintă "o suma egală cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing indicata in Preambul, pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, pana la acoperirea tuturor pierderilor Finanțatorului". După reposesia si valorificarea bunurilor date în leasing, debitul reprezentând daune interese compensatorii a fost diminuat la suma de 17.390.55 Euro, conform calculației intitulate „Lista plăților - daune interese compensatorii" și documentelor justificative atașate prezentei întâmpinări.

Apreciază intimata că deține o creanță certă (prevăzută de contract), lichidă (fiind determinabilă conform contractului) și exigibilă, in sensul art. 379 alin. (3) si (4) din Codul de procedura civila. Suma solicitată este datorată în baza prevederilor art. 39 si art. 12.4 din Contractul de Leasing.

Potrivit art. 12.4 din Contractul de Leasing, Fidejusorul este obligat in solidar cu Utilizatorul la plata sumelor datorate, renunțând, în mod expres, la beneficiul de diviziune și de discuțiune.

Conform art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing, cu modificările si completările ulterioare "contractul de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii".

De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității cererii de anulare a somației de executare din data de 07.12.2012 în cadrul contestației la executare, întrucât această cerere a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la primirea actului, termen de decădere prevăzut în mod expres de art. 401, alin. (1), lit. din codul de procedură civilă de la 1865.

Apoi, arată intimata, contestația la executare nu cuprinde motive concrete pentru care adresa de înființare a popririi din data de 09.04.2013, ar trebui anulată. Contestatoarea nu indică ce prevedere legală a fost încălcată de executorul judecătoresc cu ocazia întocmirii acestui act de executare, motivarea contestației fiind mai degrabă specifică unei contestații la titlu. Dată fiind lipsa motivelor de anulare a actului atacat de contestatoare, solicită ca cererea sa să fie respinsă ca nefondată.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, mijloc de probă ce a fost admis de instanță, în temeiul art.167 C.proc.civ., ca fiind pertinent, concludent și util soluționării cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 12.09.2012, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației cu privire la executarea silită însăși.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele considerente:

Prin cererea depusă pe rolul B. D. V. și G. A. M., creditoarea . IFN SA a solicitat executarea silită a contractului de leasing financiar nr. 1575/03.03.2006 pentru bunurile mobile - autoturism marca IVECO DAILY 50C14V - 2 BUCATI

Executarea silită a fost încuviințată la data de 22.10.2012 prin încheierea nr._ pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012 iar la data de 8.11.2012 executorul judecătoresc a emis somația prevăzută de art. 387 C. proc. civ., punându-i în vedere contestatoarei să achite suma de_,09 EURO – reprezentând debit datorat conform titlului executoriu și 7757,36 lei reprezentând cheltuieli de executare. Această somație i-a fost comunicată creditoarei inițial la data de 14.11.2012 la adresa din C., . iar ulterior la data de 18.12.2012, la adresa din loc. Lumina, ., prin afișare.

Cu privire la această modalitate de realizare a comunicării instanța a reținut că respectă dispozițiile art. 90-95 C. proc. civ. iar executorul a îndeplinit procedura de comunicare a somației prin afișare la ușa destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită.

În conformitate cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ., în situația în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță de judecată, împotriva acestuia se pot formula apărări de fond pe calea contestației la executare, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Împotriva acestei somații, contestatoarea nu a formulat contestație la executare. Or, aceasta era calea de urmat în situația în care contestatoarea dorea să conteste debitul urmărit sau să anuleze anumite clauze din contractul care constituie titlul executoriu.

Astfel, contestațiile la executare propriu-zise pot avea ca obiect neregularități procedurale săvârșite cu prilejul activității executare silită, împrejurări care se pot referi la nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului despre declanșarea urmăririi, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită și pot avea ca scop desființarea unui anumit act de executare sau anularea întregii urmăririi silite.

Relativ la adresa de înființare a popririi din data de 09.04.2013, instanța reține că nu sunt aduse critici privind legalitatea și temeinicia emiterii acestora, apărările contestatoarei ținând în exclusivitate de executarea silită propriu-zisă.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. Analizând din punct de vedere formal actele de executare contestate în dosarul de executare menționat, prin raportare la dispozițiile art. 453- 454, respectiv art. 457 C. proc. civ., instanța apreciază că acestea au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie. După cum se poate observa, potrivit înscrisurilor atașate la dosar nici obligația principală de predare a bunurilor nu a fost îndeplinită anterior solicitării intimatei de a executa obligația cuprinsă în titlul executoriu, intimata formulând cerere de executare silită, care a fost încuviințată de Judecătoria C..

Având în vedere faptul ca actele de executare au fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, cu evidențierea obligației ce urmează a se realiza pe calea executării silite, instanța apreciază contestația la executare ca nefondată, urmând a se dispune în consecință.

Având în vedere prevederile art. 274 alin. 1 C. proc. civ. și faptul că pretențiile care formează obiectul cererii au fost respinse, instanța va acorda intimatei cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea T. N.-L. cu dom. ales în C., ., ., jud. C. în contradictoriu cu . IFN SA cu sediul în București, ., Corp.A, nr. 26Z, ., ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata sumei în cuantum de 2000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică astăzi, 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. F. M. P.

Red. L.F./Tehn. M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CONSTANŢA