Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-07-2013 în dosarul nr. 5028/256/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 26.07.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent D. Ș. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat I. C. – SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 19.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26.07.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința Judecătoriei Medgidia a fost declinată spre competenta soluționare plângerea contravențională prin care numitul D. Ș. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata I. C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 06.07.2012, exonerarea de la plata amenzii cu care a fost sancționată și implicit radierea celor patru puncte penalizatoare aplicate, solicitând în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, petentul reclamă faptul că, la data de 06.07.2012, a fost sancționat contravențional prin procesul verbal contestat, întrucât în timp ce se deplasa dinspre Medgidia spre C. ar fi depășit un alt autoturism încălcând astfel marcajul simplu continuu ce separa sensurile de mers.
Reclamantul afirmă faptul că procesul verbal de sancționare a contravenției este nul deoarece agentul constatator a greșit data la care a fost comisă contravenția completând în mod eronat ziua de 06.07.2012 în dreptul rubricilor rezervate datei încheierii procesului-verbal cât și cel al săvârșirii contravenției astfel încât instanța este obligată din oficiu să constate nulitatea actului administrativ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 16 și 17 din OG 2/2001
În apărare a solicitat încuviințarea probei înscrisuri.
La data de 24.03.2013 intimatul a depus întâmpinare (f.6) prin care a învederat instanței că petentul are dreptate agentul constatator greșind data comiterii contravenției în sensul în care aceasta s-a petrecut la data de 07.07.2012 și nu 06.07.2013 așa cum a fost consemnată în procesul verbal a cărui legalitate este contestată și a depus la doar mai multe înscrisuri după cum urmează: raport al agentului constatator (f.8), fotografii surprinse de aparatul radar in data de 07.07.2012 (f. 9-14), atestat al agentului constatator (f.16), buletin de verificare metrologică (f.15), certificat de aprobare model (f.17).
La termenul din data de 19.07.2013 a fost audiat martorul asistent B. A. M. declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
La data de 06.07.2012 prin procesul verbal ., nr._, în temeiul art. 100 alin.3 lit.e a fost sancționat petentul D. Ș., reținându-se că a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism încălcând marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând obiecțiunea reclamantului în sensul în care data încheierii procesului verbal și constatării contravenției sunt eronate astfel încât se impune constatarea nulității acestuia instanța le consideră în parte întemeiate pentru următoarele considerente.
Într-adevăr art. 17 din OG 2/2001 enumeră în mod limitativ mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces verbal de contravenție printre care se află și data comiterii faptei antisociale. Așa cum textul legal a fost conceput instanța poate sancționa lipsa din procesul verbal a mențiunii datei la care a fost comisă contravenția stabilindu-se că vătămarea intereselor petentului este presupusă și deci dovada acesteia nu îi incumbă reclamatului.
Studiind procesul verbal instanța constată că agentul constatator a consemnat drept dată a comiterii contravenției ziua de 06.07.2013 astfel încât nu se poate vorbi de lipsa datei și implicit de aplicarea art. 17 din OG 2/2001. Analizând materialul probator respectiv imaginile fotografice surprinse de aparatul radar și depuse la dosar instanța constată că acestea au în stânga sus data de 07.07.2012 ora 14:18 iar agentul de poliție a consemnat în procesul verbal ca dată a încheierii ziua de 06.07.2013 ora 14:22 deci ora este trecută în mod corespunzător. Astfel având in vedere susținerile petentei, intimatei și imaginile surprinse de radar este evident faptul că data comiterii contravenției a fost menționată greșit în procesul verbal în sensul în care aceasta a fost comisă în ziua de 07.07.2012 și nu 06.07.2012 astfel încât obiecțiunile numitului D. Ș. sunt întemeiate din acest punct de vedere.
Instanța urmează a analiza in continuare natura laturii subiective a acestei inadvertențe astfel încât să stabilească dacă a avut la bază intenția organului de poliție de a comite o fraudă sau dacă este rezultatul unei simple erori, instanța urmărind implicit să determine în definitiv consecințele pe care le are asupra valabilității procesului verbal.
Pentru a stabili acest lucru instanța are în vedere faptul că cel care a încheiat procesul verbal este un agent al statului astfe,l încât buna credință a acestuia în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este prezumată în mod relativ, iar ora întocmirii actului constatator este trecută în mod corectă fapt ce constituie un argument în plus pentru a susține această idee. Totodată instanța observă că natura contravenției săvârșite de petent este una privind circulația pe drumurile publice, momentul săvârșirii acesteia este filmat cu mijloace omologate pentru a constitui probe in situația contestării stării de fapt reținute, iar mijloacele tehnice cu care se obțin imaginile video precum și elementele pe care trebuie să le conțină filmarea sunt bine determinate de legislația în vigoare. Un astfel de element îl constituie data și ora filmării, lucru cunoscut și de agentul constatator prin natura specificului activității pe care o prestează în cadrul MAI astfel încât o menționare a unui alt moment al săvârșirii contravenției în mod intenționat în vederea comiterii unei fraude este lipsit de substanță logică.
Pentru aceste motive instanța concluzionează că menționarea greșită a datei comiterii contravenției cât și a întocmirii procesului verbal ca fiind cea de 06.07.2012 în loc de 07.07.2012 este rezultatul unei erori izvorâtă din neglijență.
În ceea ce privește susținerea petentului că eroarea ar duce la nulitatea procesului verbal instanța o va analiza prin prisma scopului pentru care OG 2/2001 sancționează lipsa datei comiterii procesului verbal cu nulitatea vătămarea celui sancționat fiind prezumată relativ.
După cum a stabilit anterior procesul verbal ce face obiectul analizei instanței este viciat prin faptul că data menționată este greșită și deci nu că ar lipsi, insă instanța nu exclude de la bun început cauzarea unei vătămări ale petentului. Astfel instanța are în vedere faptul că prin prisma celor motivate anterior data comiterii contravenției și a încheierii procesului verbal a fost stabilită în afara oricărui dubiu ca fiind 07.07.2012, astfel încât toate garanțiile oferite de lege contravenientului, precum momentul de la care curge termenul de comunicare a procesului verbal sau cel privind caducitatea aplicării sancțiunii sunt aplicabile în cazul de față.
Pentru aceste motive și având în vedere că, principiul interesului societății de a menține procesul verbal întocmit de agentul constatator, reclamă anularea actului administrativ numai in situații deosebite când acesta este nelegal, netemeinic sau când prin el sunt încălcate drepturile contravenientului cauzându-i-se o vătămare ce nu ar putea fi acoperită prin alt mod, instanța constată că procesul verbal contestat nu este inclus în împrejurările menționate anterior astfel încât nu este lovit de nulitate.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța ia act că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile rutiere sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și asigurate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și cele specifice materiei penale din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește faptul că în cadrul legislației interne procedură contestării legalității sau temeiniciei unui proces verbal este administrativă, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să i se asigure drepturile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumției de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acestuia i se acordă toate drepturile prevăzute de aceasta inclusiv prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Analizând constatarea în mod direct a faptei contravenționale de către un agent al statului învestit cu putere publică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice le interzice în principiu cu condiția ca acestea să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul, totodată fiind necesar să se asigure respectarea drepturilor apărării.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 07.07.2012, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcției, respectiv de un lucrător al poliției rutiere, pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Totodată la dosar au fost depuse mai multe imagini fotografice cu momentul săvârșirii contravenției.
Pentru aceste motive, instanța consideră că organul constatator a răsturnat sarcina probei, astfel încât petentul trebuie să facă dovada contrarie situației de fapt reținute în procesul verbal, motiv pentru care instanța va analiza dacă numitul D. Ș. a îndeplinit obligația ce îl incumbă.
Petentul a avut pe tot parcursul procesului o atitudine de pasivitate, recunoscând chiar prin cererea de chemare în judecată că a comis contravenția de care este acuzat și având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N. G. c. României care stabilește că dreptul la apărare nu este unul absolut, oricare din părțile din proces având posibilitatea de a renunța la el, instanța interpretează atitudinea petentului ca o renunțare tacită și neechivocă la garanțiile oferite de legislație, numitul D. C. asumându-și riscul ca plângerea lui să fie respinsă.
Totodată una din garanțiile CEDO o reprezintă proporționalitatea dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, respectiv cea de sancționare cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conducere pe o perioadă de 30 de zile, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. Instanța reține că petentul este șofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce poate avea consecințe de o gravitate mai mare în comparație cu o persoană ce desfășoară o altă activitate lucrativă, totuși având în vedere gradul de culpabilitate al petentului care în procesul verbal, la mențiunea obiecțiuni și-a motivat gestul prin faptul că șoferul din fața sa mergea prea încet, a consecințelor ce se puteau produce și a periculozității faptei, consideră că sancțiunea aplicării amenzii contravenționale cât și a suspendării dreptului de conducere sunt necesare în vederea disciplinării rutiere a petentului tocmai prin prisma faptului că in mod obișnuit, prin activitatea lucrativă pe care o desfășoară, poate pune îi mod constant în pericol pe ceilalți participanți la trafic.
În concluzie, instanța observă că petentul nu a putut demonstra prin probe pertinente concludente și utile o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției, sancțiunea este legală, temeinică și proporțională astfel încât va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal acesta fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. Ș. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu I. C. cu sediul în C., jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. B. A. L. S.
Red.Jud.D.B.A./06.08.2013
Tehn.Red.L.S./ex4/07.08.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4339/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria... → |
|---|
