Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 17325/212/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Sedinta publica din 20.09.2013
Completul compus din:
P.: C.-M. T.
Grefier: D. S.
Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoare M. G., M. B., domiciliați în C., ..6, jud. C., în contradictoriu cu intimat P. B. SA SUCURSALA TOMIS C., cu sediul în C., .. 10, jud. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă av. M. Babenco pentru contestatoare, precum și c.j. C. –E. I. pentru intimată, în baza delegațiilor de reprezentare depuse la dosar.
Procedura este legal indeplinita .
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 194.00 lei conform chitanței nr._ PJ/20.09.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, după care:
Instanța ia act că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Ia act că nu se mai insistă în excepția netimbrării invocate de intimată în cuprinsul întâmpinării, având în vedere că s-a achitat timbrajul.
Acordă părților prezente cuvântul asupra excepției tardivității invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Apărătorul intimatei având cuvântul asupra excepției, arată că au reclamanții obligația ca în termen de 15 zile să formuleze contestație, solicitând admiterea excepției.
Apărătorul contestatorilor având cuvântul solicită respingerea excepției tardivității, întrucât au respectat termenul legal.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității invocate de intimată.
I N S T A N T A
Asupra cererii de față,
Prin cererea inregistrată sub nr._, la Judecătoria C., contestatorii M. Gulimser și M. B. a solicitat in contradictoriu cu intimata P. B. S.A. SUCURSALA TOMIS C., anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 209/2013 al B.E.J. Bogatie S..
In motivare, contestatorii au arătat că în mod nelegal s-a procedat la demararea procedurii de executare silită, întrucât contractul de împrumut nu putea reprezenta titlu executoriu în condițiile în care creanța solicitată a fost înscrisă în tabelul creditorilor S.C. SAFKAN PROD S.R.L., astfel că și-a pierdut caracterul cert. De asemenea, contestatorii nu au fost notificați cu privire la denunțarea unilaterală a contractului.
Se invocă, în continuare, motive de nulitate absolută a clauzelor contractuale abuzive din contractul ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită.
Cererea a fost legal timbrată.
In susținere, s-au depus inscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat intâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța constată următoarele:
Conform art. 714 al.1 pct. 3 C.pr.civ., contestația se poate face in termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
In cauza de față, contestatorii au avut cunoștință de executarea silită la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silite, a somației și încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, respectiv, potrivit dovezilor de înmânare aflate în dosarul de executare nr. 209/2013, la data de 16.04.2013.
Intrucât contestația la executare a fost inregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2013, instanța costată că nu a fost respectat in cauză termenul legal de 15 zile.
Pentru aceste motive instanța va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii M. G. și M. B., domiciliați în C., ..6, jud. C., în contradictoriu cu intimat P. B. SA SUCURSALA TOMIS C., cu sediul în C., .. 10, jud. C., ca tardiv formulată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria C..
Prezenta hotărâre, rămasă definitivă, se va comunica din oficiu și de îndată către B.E.J. Bogatie S. L..
Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2013.
P.,GREFIER,
C.-M. T. D. S.
Red.jud.C.M.T.
tehnored.D.S./02.10.2013
Emis 3 comunicări, la data de
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6873/2013.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








