Evacuare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 6044/212/2007

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 10.12.2013

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol perimarea din oficiu a actiunii civile având ca obiect evacuare, cerere formulată de reclamanta . cu sediul în Tulcea ., în contradictoriu cu pârâta M. C. I. cu domiciliul în C.,. parter.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

Instanta rămâne în pronuntare asupra perimării cererii.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul . împotriva pârâtului M. C. I. înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, având ca obiect evacuare.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 14.08.2007 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. . 244 al.1 pct.1 C. proc.civ; până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile in dosarul nr. 3387/. rolul Tribunalului C..

Prin hotărârea pronunțată la data de 20.09.2013 de Înalta Curte de Casație si Justitie dosarul nr. 3387/. solutionat irevocabil.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data solutionării irevocabile a dosarului nr. 3387/._, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în Tulcea ., în contradictoriu cu pârâta M. C. I. cu domiciliul în C.,. parter.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2013.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Tehred.gref.DR 12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CONSTANŢA