Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 6517/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6517/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 3286/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6517

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 08 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect îmbogățire fără justă cauză, acțiune formulată de reclamanta AGENȚIA D. STATULUI cu sediul în București, .. 43, sector 1, București, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. I. S.R.L. cu sediul în Hârșova, . 3, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta în conformitate cu dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

În vederea prezentării părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 02.04.2013, s-au depus de către reclamantă, înscrisuri în dublu exemplar.

Instanța constată că prin cererea introductivă se solicită judecarea cauzei în lipsa părților, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2013 sub numărul_ reclamanta AGENȚIA D. STATULUI a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. P. I. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei de 285.788,07 lei, actualizată corespunzător la momentul plății efective, reprezentând contravaloarea folosinței suprafeței de 126,09 ha teren agricol aflat în exploatarea S.C. VULTAGRA S.A. V., terenul aparținând statului și fiind exploatat de pârâtă fără acordul reclamantei și fără contract.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că deține în patrimoniu suprafața de teren menționată cu destinație agricolă, conform O.U.G. nr. 198/1999 și Legii nr. 268/2001. În exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit legii reclamanta încheie contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă aflate în patrimoniul propriu, persoanele fizice sau juridice dobândind dreptul de exploatare a terenului agricol în schimbul plății unui preț. Veniturile încasate de reclamantă din aceste activități se fac venituri la bugetul de stat conform art. VIII alin.3 din O.U.G. nr. 147/2002.

De la data de 15.02.2006 și până la data de 30.03.2011 pârâta a ocupat fără a avea un contract valabil suprafața de 126,09 ha teren agricol aflat în exploatarea S.C. VULTAGRA S.A. V.. Exploatarea fără just titlu a suprafeței de teren de către pârâtă rezultă din adresele nr. 1598/27.01.2011 și 314/16.08.2011 emise de Reprezentanța Agenția D. Statului C. și din adresa nr._/27.12.2011. Pârâta nu a deținut un contract prin care să fi dobândit dreptul de exploatare a terenului. Reclamanta a convocat pârâta la conciliere directă prin adresa nr._/03.08.2012 pentru data de 04.09.2012, dar aceasta nu s-a prezentat.

Prețul exploatării de 285.788,07 lei a fost calculat conform adreselor nr. 1598/27.01.2011 și 314/16.08.2011 emise de Reprezentanța Agenția D. Statului C. și adresei nr._/27.12.2011 emise de Serviciul Privatizare, Patrimoniu și Contracte din cadrul reclamantei. Îmbogățirea necuvenită s-a produs în patrimoniul pârâtei care a utilizat terenul, comportându-se ca și cum ar deține un titlu pentru teren și exploatând suprafața de teren în scopul obținerii de profit.

În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru intentarea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză. În ceea ce privește condițiile juridice ale acțiunii pârâta a exploatat terenul reclamantei în mod gratuit, mărindu-și astfel patrimoniul fără a plăti prețul exploatării, patrimoniul reclamantei a fost micșorat cu suma pe care ar fi trebuit să o obțină ca preț al exploatării terenului, iar din exploatarea terenului fără contract pârâta a obținut venituri, iar patrimoniul pârâtei a fost prejudiciat. În ceea ce privește condițiile materiale ale acțiunii în restituire acestea constau în absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul unei alte persoane, iar reclamanta nu deține niciun alt mijloc juridic pentru recuperarea prejudiciului având în vedere că nu a încheiat un contract cu pârâta.

În drept reclamanta a invocat art. 112-114 Cod procedură civilă, art. 43 din Codul comercial, O.U.G. nr. 198/1999, Legea nr. 268/2001, Codul civil, principiul îmbogățirii fără justă cauză și a arătat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. II din O.U.G. nr. 4/2006 și art. 17 din Legea nr. 146/1997. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la cerere copii ale următoarelor înscrisuri: fișă calcul debit datorat, proces verbal de conciliere din data de 04.09.2012, factura fiscală nr._/09.04.2012, convocare la conciliere, adresele nr. 1598/27.01.2011 și 314/16.09.2011 emise de Agenția D. Statului C., adresa nr._/27.12.2011 emisă de Agenția D. Statului – Direcția Administrare Patrimoniu.

La termenul de judecată din data de 27.03.2013 instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea dedusă judecății reclamanta Agenția D. Statului a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 285.788,07 lei reprezentând contravaloarea folosinței suprafeței de teren agricol de 126,09 ha, aflată în exploatarea S.C. Vultagra S.A. V., întemeindu-și cererea pe dispozițiile privind îmbogățirea fără justă cauză.

Prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire sunt: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia și existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt. Condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire sunt: absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.

Potrivit art. 1169 din Codul civil: „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.” În cauza de față, pentru admiterea cererii formulate, reclamanta trebuia să dovedească că pârâta a ocupat și a exploatat suprafața de teren agricol de 126,09 ha aparținând reclamantei în perioada 15.02._11, dar din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă că pârâta ar fi exploatat respectiva suprafață de teren. Singura probă propusă de reclamantă în dovedirea cererii a fost proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta a depus o . înscrisuri care nu fac dovada situației de fapt expuse de reclamantă. Astfel, reclamanta a depus adresa nr. 1598/27.01.2011 emisă de Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă C. în care se menționează datele de identificare a persoanei juridice ce a exploatat suprafața de teren de 126,09 ha situate pe raza comunei V.. Având în vedere că Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă C. este o instituție ce face parte chiar din Agenția D. Statului, reclamanta din prezenta cauză, instanța constată că adresa menționată mai sus nu face dovada exploatării terenului agricol de către pârâtă. Reclamanta a mai depus adresa nr. 314/16.09.2011 emisă de Agenția D. Statului – Reprezentanța Teritorială C. în care se menționează la data de 30.03.2011 pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. F. V. cu nr. 1107, aceasta fiind data până la care aceasta a exploatat suprafața de 126,09 ha. Având în vedere că și această adresă este emisă de o instituție ce face parte din Agenția D. Statului, reclamanta din prezenta cauză, instanța constată că nici această adresă nu dovedește exploatarea terenului agricol de către pârâtă. În ceea ce privește adresa nr._/27.12.2011 emisă de Agenția D. Statului – Direcția Administrare Patrimoniu, instanța constată că în cuprinsul acesteia se menționează doar nivelul minim al redevenței pentru terenul agricol de 126,09 ha, iar factura fiscală nr._/09.04.2012 în sumă de 285.788,07 lei emisă de reclamantă, nu este semnată de pârâtă nefiind acceptată la plată de către pârâtă, astfel că acest înscris nu face dovada pretențiilor reclamantei. Deși reclamanta a avut posibilitatea să propună administrarea și a altor probe în dovedirea cererii formulate, aceasta a solicitat doar încuviințarea probei cu înscrisuri.

Având în vedere că reclamanta nu a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei faptul că pârâta ar fi ocupat și exploatat suprafața de teren agricol de 126,09 ha aparținând reclamantei, în urma căreia ar fi rezultat mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENȚIA D. STATULUI în contradictoriu cu pârâta S.C. P. I. S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENȚIA D. STATULUI cu sediul în București, .. 43, sector 1, București, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. I. S.R.L. cu sediul în Hârșova, . 3, ., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

R. E. L. E. A. P.

Red.thred. Jud.R.E.L../05.08.2013

Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 6517/2013. Judecătoria CONSTANŢA