Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7148/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7148/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1739/254/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
(Nr. dos. exec. 260/2013)
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7148
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE: 21.05.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. I. SINCU-B.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect încuviințare executare silită formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „B. I.” (CUI RO_), prin executor judecătoresc B. I., cu sediul în C., Bvd. Tomis nr. 221, ., apt.1, județ C., privind pe creditorul G. V., cu domiciliul ales în C., ..36, județ C., prin av. G. E., și pe debitorul B. G., cu domiciliul în comuna T., ., județ C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.372/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 11 lei și timbre judiciare de 0,45 lei, fiind anulate de instanță.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub numărul_, executorul judecătoresc B. I. a formulat cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitorului B. G., în sensul evacuării acestuia din imobilul situat în com.T., ., jud.C.. Prin aceeași cerere s-a solicitat și autorizarea pătrunderii executorului în încăperi.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665-666 C.proc.civ.
Prin încheierea nr.922/25.04.2013, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Judecătoriei C., apreciindu-se că instanța de executare este Judecătoria C., cea în circumscripția căreia își are sediul biroul executorul judecătoresc.
La termenul din data de 21.05.2013, instanța de trimitere a invocat din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Analizând competența Judecătoriei C. din punct de vedere teritorial, instanța constată că dispozițiile art.650 C.proc.civ. nu fac trimitere la sediul biroului executorului judecătoresc, ci la birou ca formă de organizare a profesiei. Or, în cazul executorilor judecătorești aceștia își organizează activitatea în cadrul unui birou în circumscripția curții de apel și nu a unei judecătorii.
Activitatea biroului fiind în circumscripția curții de apel, în mod subsecvent B. își desfășoară activitatea la fiecare judecătorie arondată curții de apel respective, astfel încât instanța în circumscripția căreia își desfășoară activitatea biroul de executor poate fi și Judecătoria M., Medgidia, Hârșova ș.a.
În același sens sunt și dispozițiile art.651 C.proc.civ., care limitează competența executorului la circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea.
Prin urmare pe cale de interpretare sistematică a textelor inserate la art.650 și 651 C.proc.civ., se poate deduce că instanța de executare este orice judecătorie din circumscripția curții de apel în care funcționează B., iar limitarea la judecătoria de la sediul biroului executorului ar constitui o îngrădire care încalcă drepturile părților și adăugă în mod nepermis la lege.
În cauza de față, biroul de executor a ales să introducă cererea de încuviințare la una din judecătoriile în circumscripția căreia își desfășoară activitatea, în raport de locul situării bunului supus executării silite directe. Este cert că din punct de vedere al celerității în executare, atât în fața executorului, cât și în fața instanței, este mai potrivită alegerea de a urma executarea la locul situării imobilul ce este supus urmăririi imobiliare sau la domiciliul debitorului.
Alegerea unei instanțe dintre cele care sunt deopotrivă competente aparține creditorului, iar în lipsa unui abuz de drept, alegerea sa trebuie să producă efectele legale.
De asemenea, în materie imobiliară, prevederile art.819 C.proc.civ., aplicabile prin raportare la disp.art.651 alin.19 lit.a C.Proc.Civ., sunt clare în sensul că, indiferent de interpretarea noțiunii de instanța de executare astfel cum este aceasta definită la art.650 C.proc.civ, în materie imobiliară este competentă instanța de executare în circumscripția căreia se află imobilul. Acest text de lege este clar și nu primește nicio completare cu prevederile art.818 alin.1 teza finală C.proc.civ. Mai mult decât atât, imobilul supus executării silite a fost identificat în cirsumscripția Judecătoriei M..
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare către instanța inițial sesizată.
În temeiul art.134 C.Proc.Civ., constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Tribunalul C. cu soluționarea conflictului negativ de competență, urmând a înainta dosarul către această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială.
Dispune declinarea soluționării cererii de încuviințare a executării silite formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „B. I.” (CUI RO_), prin executor judecătoresc B. I., cu sediul în C., Bvd. Tomis nr. 221, ., apt.1, județ C., în favoarea Judecătoriei M..
Constată intervenit conflictul negativ de competență.
Sesizează TRIBUNALUL C. cu soluționarea conflictului negativ de competență și dispune înaintarea dosarului către această instanță.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. SINCU-B. L. B.
Red. Jud. A.I.S.-B. / 21.05.2013;
Tehnored. Grf. L.B. / 21.05.2013.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .,; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
Obiectul cauzei: încuviințare executare silită
Petent: BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „B. I.”
Creditor: G. V.
Debitor: B. G.
CĂTRE:
TRIBUNALUL C. |
Vă facem cunoscut că, prin sentința civilă nr. 7148 pronunțată la data de 21.05.2013 de Judecătoria C. în dosarul civil cu nr. de mai sus, s-a dispus declinarea prezentei cauze către instanța dumneavoastră în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Menționăm că prezentul dosar este format dintr-un singur volum și conține un număr de . file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. SINCU-B. L. B.
← Succesiune. Sentința nr. 5203/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 27/2013.... → |
---|