Succesiune. Sentința nr. 5203/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5203/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 30448/212/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5203

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 10 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. E. L.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect succesiune – ieșire din indiviziune, acțiune formulată de reclamanta M. V. cu domiciliul în București, .. 39, sector 1, București în contradictoriu cu pârâții ARIBASOIU S. cu domiciliul în Hunedoara, ., ., B. J. cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C. și cu reședința în comuna Independenței, ., C. M. cu domiciliul în Hunedoara, ., ., .. Hunedoara, ARIBASOIU M. cu domiciliul în C., ., ., jud. C., C. C. cu domiciliul în comuna M. V., ., jud. C., ARIBASOIU C. cu domiciliul în comuna M. V., ., jud. C., D. C. cu domiciliul în C., ., cart.45, jud. C., ARIBASOIU A. cu domiciliul în ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții A. Ș., C. M., A. M. și C. C., av. C. Drăgușelea (în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 34 dosar), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 08.04.2013, s-a depus de către pârâta B. J., înscris prin care invocă excepția netimbrării acțiunii, motiv pentru care, solicită respingerea acțiunii ca netimbrată și totodată, face vorbire despre dosarul nr._/212/2012 ce are aceleași părți cu prezenta cauză.

Reprezentantul pârâților A. Ș., C. M., A. M. și C. C. învederează faptul că dosarul despre care a făcut vorbire pârâta B. J. a avut termen de judecată luni 08.04.2013, însă nu are legătura cu prezenta cauză. Acesta solicită admiterea excepției nelegalei timbrări a acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.12.2012 sub numărul_ reclamanta M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. Ș., B. J., C. M., A. M., C. C., A. C., D. C., A. A. să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului A. D. și calitatea de moștenitori ai acestuia, să se dispună ieșirea din indiviziune și partajarea compensațiilor bănești în conformitate cu Legea nr. 9/1998 stabilite prin Hotărârea nr. 3824/10.04.2009 și validată prin Decizia nr. 1016/22.07.2011 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, să se stabilească cotele ce se cuvin în calitate de moștenitori ai defunctului A. D. și lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea efectivă a sumelor ce se cuvin fiecăruia, astfel: M. Viroica – cota de 1/6, respectiv suma de 10.532,18 lei, A. M. – cota de 1/6, respectiv suma de 10.532,18 lei, A. Ș. – cota de 1/6, respectiv suma de 10.532,18 lei, C. M. – cota de 1/6, respectiv suma de 10.532,18 lei, C. C. – cota de 1/12, respectiv suma de 5.266,11 lei, A. C. – cota de 1/36, respectiv suma de 1.755,37 lei, D. C. - cota de 1/36, respectiv suma de 1.755,37 lei, A. A. – cota de 1/36, respectiv suma de 1.755,37 lei. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că de pe urma defunctului A. D. decedat la data de 11.02.1946 au rămas ca moștenitori șase copii, dintre care patru copii sunt în viață, iar doi copii au decedat, părțile având calitatea de moștenitori legali ai defunctului. Defunctul a deținut cu titlu de proprietate o . imobile în localitatea Ezibei, ., iar Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998 a emis Hotărârea nr. 3824/10.04.2009 prin care s-au acordat despăgubiri, hotărârea fiind validată prin Decizia nr. 1016/22.07.2011 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Relațiile dintre unii moștenitori s-au deteriorat, astfel că despăgubirea nu poate fi primită de fiecare moștenitor fără a exista un partaj.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 669-686, 725 Cod civil, art. 673 indice 1 – 673 indice 14 Cod procedură civilă. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin rezoluție instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 450 lei pentru capătul de cerere având ca obiect stabilirea calității părților de moștenitori ai defunctului A. D., a unei taxe judiciare de timbru de 1.895,79 lei pentru capătul de cererea având ca obiect să se constate deschisă succesiunea defunctului A. Ș., și a unei taxe judiciare de timbru de 1.895,79 lei pentru capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, reclamanta fiind citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru menționate mai sus până la termenul de judecată din data de 06.02.2013.

La data de 06.02.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de ajutor public judiciar, cererea fiind respinsă prin Încheierea din data de 20.02.2013.

La data de 08.04.2013 pârâta B. J. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, solicitând admiterea excepției și respingerea cererii ca netimbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției nelegalei timbrări a cererii, instanța reține următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, cu privire la care reține următoarele:

Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea cererii.

Prin rezoluție instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 450 lei pentru capătul de cerere având ca obiect stabilirea calității părților de moștenitori ai defunctului A. D., a unei taxe judiciare de timbru de 1.895,79 lei pentru capătul de cererea având ca obiect să se constate deschisă succesiunea defunctului A. Ș., și a unei taxe judiciare de timbru de 1.895,79 lei pentru capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune reclamanta fiind citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru menționate mai sus până la termenul de judecată din data de 06.02.2013, respectiv 10.04.2013, citațiile fiind comunicate reclamantei la data de 09.01.2013, precum și la data de 28.03.2013.

Având în vedere că reclamanta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4.241,58 lei, instanța va admite excepția nelegalei timbrări a cererii formulate și va anula cererea formulată de reclamanta M. V. ca nelegal timbrată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâții ARIBASOIU S., C. M., ARIBASOIU M. și C. C. constând în onorariu avocat în cuantum de 1.000 lei, față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții prin anularea cererii formulate ca nelegal timbrată, instanța va admite cererea pârâților și va obliga reclamanta să plătească pârâților menționați mai sus cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 5/01.02.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. V. cu domiciliul în București, .. 39, sector 1, București în contradictoriu cu pârâții ARIBASOIU S. cu domiciliul în Hunedoara, ., ., B. J. cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C. și cu reședința în comuna Independenței, ., C. M. cu domiciliul în Hunedoara, ., ., .. Hunedoara, ARIBASOIU M. cu domiciliul în C., ., ., jud. C., C. C. cu domiciliul în comuna M. V., ., jud. C., ARIBASOIU C. cu domiciliul în comuna M. V., ., jud. C., D. C. cu domiciliul în C., ., cart.45, jud. C., ARIBASOIU A. cu domiciliul în comuna M. V., ., jud. C., ca nelegal timbrată.

Obligă reclamanta să plătească pârâților ARIBASOIU S., C. M., ARIBASOIU M., C. C. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

R. E. L. E. A. P.

Red.thred. Jud.R.E.L../08.07.2013

Tehnored. Gref. E.A.P./12ex/10.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 5203/2013. Judecătoria CONSTANŢA