Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 12998/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 29.10.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. U. S.A., cu sediul în C., Incinta Port nou D. 44, jud. C., în contradictoriu cu intimat M. M. SI SCHIMBARILOR CLIMATICE - ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU - MMSC AFPM, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr 294, Corp A, sector 6, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 22-10-2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la 29-10-2013, iar după ce a deliberat în secret, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.05.2013 sub nr._, contestatoarea S.C. U. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, anularea popririi înființate de intimat prin adresa nr._/25.04.2013, întoarcerea executării silite și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin adresa de înființare a popririi contestată, s-a dispus înființarea popririi cu privire la suma de 237 lei conform declarației aferente lunii decembrie 2007, 22 lei conform deciziei accesorii nr._/26.08.2011 și 350 lei accesorii calculate pentru perioada 01._.
Contestatoarea a mai arătat că suma de 237 lei a achitat-o cu ordinul de plată nr. 59/18.11.2008 iar pentru suma de 350 lei intimatul nu a anexat nicio decizie sau vreun calcul explicativ al acestei sume, astfel că nu reiese proveniența acesteia.
În drept contestatoarea a invocat prevederile art. 172 - 174 C.proc.fisc., art. 411 alin. 2 și art. 453 NCPC.
În probațiune a depus adresa de înființare a popririi, titlul executoriu nr. 3897/31.10.2011, declarație privind obligațiile la fondul pentru mediu, referat și ordin de plată.
Intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și inadmisibilității formulării contestației la executare, excepții respinse prin încheierea din 22.10.2013, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că stabilirea creanței de 609 lei a fost determinată ținându-se cont de obligațiile la fondul pentru mediu, declarațiile la AFM și documentele prin care s-au efectuat plăți de către S.C. U. S.A. la Fondul pentru Mediu.
S-a mai arătat că, întrucât societatea contestatoarea a efectuat în intervalul 2005-2006 plăți la Fondul de Mediu, fără a declara obligațiile lunare corelative care îi reveneau în acest sens, aceasta a efectuat un act voluntar prin care recunoaște faptul că pentru perioada 2005 - 2006are obligații de plată către Fondul de Mediu. În același timp, plățile efectuate nu pot fi luate în considerare pentru stingerea obligațiilor fiscale ce-i reveneau, deoarece societatea nu a depus declarațiile lunare privind obligațiile fiscale ce-i reveneau în sarcină, motiv pentru care au fost calculate accesorii.
Intimatul a mai arătat că nu i se poate reține nicio culpă, întrucât deși a convocat contestatoarea pentru a clarifica situația, aceasta nu s-a prezentat la sediul intimatului.
În drept intimatul a invocat prevederile art. 149, 194, 195 și 205 C.proc.fisc..
Intimatul a depus adresa de înființare a popririi pentru suma de 609 lei, titlul executoriu nr. 3897/31.10.2011, somație nr._/10.11.2011, comunicare din 27.05.2013, adrese și comunicări.
În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Intimatul a început executarea silită împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu nr. 3897/31.10.2011, dispunând înființarea popririi prin adresa nr._/25.04.2013 cu privire la suma de 609 lei cuprinsă în titlul executoriu.
Verificând sumele cuprinse în titlul executoriu, instanța reține că pentru suma de 350 lei intimatul nu a prezentat un titlu de creanță. Titlul de creanță reprezintă izvorul juridici fiscal al creanței intimatului, or în condițiile în care acesta lipsește, cuprinderea acestei sume în titlul executoriu este nelegală. Titlul de creanță fiscală îl reprezintă, conform art. 85 alin. 1 lit. a și b din C.proc.fisc., declarația de impunere depusă de contribuabil sau decizia organului fiscal. Cu privire la suma de 350 lei lipsește atât declarația contestatoarei cât și decizia organului fiscal, motiv pentru care instanța reține că această sumă nu este datorată de contestatoare.
În ce privește suma de 237 lei, ce are ca izvor declarația din luna a 12-a 2007 depusă de contestatoare, instanța reține că aceasta a fost achitată de către contestatoare prin OP nr. 59/18.01.2008, înainte de emiterea titlului executoriu, motiv pentru care cuprinderea acestei sume în titlul executoriu, cât și a accesoriilor calculate la această sumă de 22 lei, este nelegală.
Prin urmare, având în vedere că titlul executoriu nr. 3897/31.10.2011 este nelegal emis pentru suma de 609 lei, executarea silită declanșată în baza acestuia este nelegală, motiv pentru care instanța va admite contestația și va dispune anularea adresei de înființare a popririi nr._/25.04.2013.
În ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada că suma de 609 lei a fost executată silită.
Cu privire la cheltuielile de judecată, cererea contestatoarei va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceasta, în baza art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, față de admiterea contestației la executare, poate solicita restituirea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. U. S.A., cu sediul în C., Incinta Port nou D. 44, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr 294, Corp A, sector 6.
Anulează poprirea înființată de intimat prin adresa nr._/25.04.2013.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite și la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /24.12.2013
Tehnored.gref. A.S./2com/03.01.2014
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... → |
---|