Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 28776/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr._
Ședința publică din 19.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . în contradictoriu cu debitor ., debitor M. A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 11.12.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 18.12.2013 și ulterior la data de 19.12.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24 10 2013 sub numărul indicat în antet, creditorul . a solicitat în contradictoriu cu debitorii . și M. A. ca, pe calea ordonanței de plată reglementate de art. 1013 și urm. din codul de procedură civilă, debitorii să fie obligați la plata sumei de_,99 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/15 03 2013 pentru suma de 10 587,07 lei și nr._/18 03 2013 pentru suma de 10 815,92 lei. De asemenea, solicită să fie obligat și la plata sumei de 9722,61 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În motivarea cererii creditorul a arătat că la data de 18 03 2013 a încheiat cu debitorul . contractul de vânzare cumpărare având ca obiect vânzarea succesivă de mărfuri – echipamente de calcul, consumabile, etc.
Se mai arată că potrivit art. 7.1 din contract debitorul va plăti penalități de întârziere, fiind pus în întârziere din ziua scadenței facturilor emise.
Susține că, în temeiul acestui contract a livrat produse debitorului(în acest sens fiind încheiate procese verbal de predare primire) și a emis facturile menționate mai sus, iar potrivit art. 7.3 din contract cuantumul penalităților poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
În ce privește calitatea de debitorului a numitului M. A. se arată că acesta s-a obligat în solidar cu debitorul profesionist, totodată renunțând la beneficiul discuțiunii și diviziunii. Fidejusiunea rezultă din contractul menționat.
În drept creditorul a invocat art. 1013 alin. 1 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 2300 cod civil.
Deși legal citați, debitorii nu au depus întâmpinare.
Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor art. 1013 și urm. din noul cod de procedură civilă, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată, în parte după cum va rezulta din argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Între părți s-a încheiat contractul de vânzare cu nr. 162F/18 03 2013 având ca obiect vânzarea către debitor de echipamente de clacul, consumabile potrivit ofertelor vânzătorului și a comenzilor cumpărătorului.
După încheierea contractului, în aceeași creditorul a livrat debitorului profesionist produse ce sunt evidențiate în factura nr._/18 03 2013 la prețul menționat în factură.
Cu toate acestea, între părți au existat raporturi juridice și anterior încheierii contractului de vânzare, în acest sens fiind emisă factura cu nr._/15 03 2013, iar livrarea fiind atestată prin procesul verbal de predare primire din data de 15 03 2013, f. 17.
Prin urmare, cererea creditorului trebuie cercetată din perspectivă diferită, separat pentru fiecare dintre cele două facturi, raporturile juridice născute ca urmare a livrării mărfurilor fiind distincte, iar aceasta va avea relevanță relativ la penalitățile de întârziere.
Pentru ambele raporturi juridice invocate există garanția dată de M. A. prin contractul de fidejusiune încheiat cu creditorul la data de 15 03 2013, f.24.
Potrivit art. 1013 alin. din codul de procedură civilă:” Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Potrivit art. 1017 alin. 3:” Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor”.
Potrivit art. 1021: „(1)În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
(2)Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.
(3)Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părțile se înțeleg în acest sens.
(4)În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.
(5)Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, potrivit legii”.
Potrivit art. 1350 din Noul Cod Civil.” 1)Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
(2)Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
(3)Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.
Potrivit art. 1516:” 1)Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
(2)Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1.să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2.să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3.să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.
În cauza de față, creditorul prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unor raporturi juridice obligaționale valabile și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitorul profesionist, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, pârâtul cu toate că a avut posibilitatea, nu produs probe din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. În plus debitorul nu a contestat debitul pretins de creditor și nici nu a formulat întâmpinare.
În ce privește debitul creditorul a făcut dovada faptului că creanța sa este certă lichidă și exigibilă, fiind determinată prin facturile emise și acceptate de debitor.
Prin urmare, având în vedere și cele reținute mai sus instanța va admite cererea formulată de creditor și va dispune somarea debitorilor la plata sumei de_,99 lei cu titlu de contravaloarea mărfuri livrate.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța va reține că acestea nu pot fi considerate la fel.
Astfel, penalitățile de întârziere au fost calculate de creditor prin raportare la sumele menționate în cele două facturi, dar în ce privește factura emisă în data de 15 03 2013 aceasta a fost emisă în temeiul unui raport juridic distinct, anterior încheierii contractului de vânzare din data de 18 03 2013. Rezultă că penalitățile de întârziere pretinse în temeiul acestui raport juridic reprezintă voința unilaterală a creditorului și nu rezultatul unui acord de voință mutual. Clauza penală trebuie să fie expresă, existența acesteia neputând fi prezumată, iar debitorului nu i se pot opune penalități pe care nu le-a acceptat expres. Comunicarea facturii ce cuprinde mențiuni în sensul unor penalități de întârziere nu poate ține loc de acord de voință în acest sens, acceptarea facturii putând atesta doar livrarea produselor sau serviciilor și prețul acestor, dar nu și acceptarea penalităților de întârziere care în mod esențial înseamnă anticiparea și determinarea mutuală a unui eventual prejudiciu ce ar putea fi suferit de creditor ca urmare a neexecutării la timp a contraprestației debitorului.
Prin urmare, aceste penalități de întârziere nu se pot acorda creditorului, acesta trebuind să dovedească în alt mod un prejudiciu eventual suferit.
În acest context, întrucât penalitățile au fost evaluate având în vedere suma totală din ambele facturi nu se poate determina care este cuantumul penalităților ce s-ar putea acorda creditorului pentru neplata sumei prevăzută în factura emisă în data de 18 03 2013(factură emisă în condițiile în care, prin contractul de vânzare menționat, clauza penală a fost acceptată expres de către debitor.
Prin urmare, se va respinge ca nefondat acest capăt de cerere, cu sensul că nu se poate cerceta în procedura specială a ordonanței de plată.
În ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 453 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, debitorul va fi obligat, către creditor, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de a sumei de 2086 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea privind pe creditor . cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu debitor . cu sediul în C., ., ., ., debitor M. A. cu domiciliul în C., Ale. Hortensiei, nr. nr. 1B, ., ., jud. C..
Somează debitorii, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorului suma de 21 402,99 lei reprezentând contravaloare mărfuri livrate.
Dispune obligarea debitorilor la plata către reclamant a sumei de 2086 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă de timbru și onorariu avocat.
Respinge cererea cu privire la capătul de cerere relativ la penalitățile de întârziere.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea ordonanței.
Executorie.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 19 12 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. I. M. S. I.
Red.Jud.AIB/……….2013
Tehnored.S./30.12.2013
4ex.2com/…………..2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013.... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
|---|
