Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1949/1748/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr._/2013
Ședința publică din 13.11.2013
PREȘEDINTE: A. U.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent T. A. și pe intimat C., având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 06.11.2013, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2013 când s-a pronunțat .
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.02.2012 petentul T. A., în contradictoriu cu intimatul CNANDR SA- CESTRIN, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/11.01.2012.
În motivare, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale, întrucât la data de 16.09.2010 a vândut vehiculul Volkswagen Golf 5 numitului Sandulovic V..
Se mai arată că de la acea dată nu a mai văzut mașina și nici pe noul ei proprietar. SE mai arată că este un cetățean de bună-credință, care își plătește taxele și impozitele întotdeauna, sens în care atașează un certificate de atestare fiscal pentru persoanele fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local.
Se invocă, de asemenea, excepția nulității absolute a procesului verbal, arătându-se că lipsește semnătura agentului constatator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, OG nr. 445/2001.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări, dar a depus la dosar documentația aferentă întocmirii procesului verbal contestat, respectiv certificat calificat, autorizație de control, fotografie.
Prin încheierea din data de 04.04.2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol și, în temeiul art. XXIII alin.1 și 4 raportat la art. III din Legea nr. 2/2013 a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei C., unde s-a înregistrat la data de 05.07.2013.
În temei art. 167 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Acțiunea este scutită de scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportat la cele ale art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997.
Analizând actele și probele din dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/11.01.2012 încheiat de intimat, petentul a fost sancționată, reținându-se că la data de 31.07.2011, ora 01:02 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare CT01ACUE pe Autostrada Soarelui, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fapta constituind contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Sub aspectul legalității, procesul-verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanța de judecată.
Totodată fapta, astfel cum este reținută de agentul constatator, este corect încadrată în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În consecință procesul verbal atacat a fost legal întocmit.
Instanța va analiza în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare si detinerea rovinietei valabile revin in exclusivitate, in cazul utilizatorilor romani, deținătorilor menționați in certificatul de înmatriculare, in cartea de identitate, in documentele vamale sau in alte documente oficiale, iar in cazul utilizatorilor straini, acestea revin in exclusivitate conducatorului auto.
Iar conform art. 1 lit. b din același act normativ prin noțiunea de utilizatori se înțeleg persoanele fizice sau juridice care dețin vehicule înmatriculate in România, denumite in continuare utilizatori romani, sau care dețin vehicule înmatriculate in alte state, denumite in continuare utilizatori străini.
Prin raportare la dispozițiile legale invocate, instanța reține că noțiunea de proprietar este distinctă de cea de utilizator.
În opinia instanței, dreptul de proprietate asupra mașinii dă naștere unei prezumții relative că proprietarul este și utilizator în sensul legii amintite, el având în acest caz obligația de a achita rovinieta.
Raportat la speța de față, se constată că petentul a făcut proba contrară, în sensul că la data de 31.07.2011 nu mai era proprietar al mașinii cu număr de înmatriculare_, fapt ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 6) coroborat cu certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local.
Având în vedere acest aspect, revenea intimatei sarcina de a face dovada că petentul avea la data sancționării sale calitatea de utilizator în sensul OG nr. 15/2002 și în această calitate obligația de a achita rovinieta.
Pentru motivele arătate, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petentul T. A. domiciliat in C., ., nr. 2, ., ., in contradictoriu cu intimat C., cu sediul in București, .. 401A ,sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la 11.01.2012, ca netemeinic.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Pronuntata, astazi, 13.11.2013, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..
Președinte Grefier
A. U. M. I.
Red. Jud. A .U./ 30.01.2014 /4.ex.
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 27-05-2013,... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 29/2013.... → |
---|