Pensie întreţinere. Sentința nr. 5178/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5178/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 15554/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5178

Ședința publică din data de 10 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L.-V. M.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect majorare pensie întreținere, cerere formulată de reclamanta SIȘCĂ A. în calitate de reprezentant legal al minorei P. M. – I., cu domiciliul in oras Năvodari, ., . A, . în contradictoriu cu pârâtul P. T. M. cu domiciliul cunoscut in com Ciortesti, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. E. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită cu pârâtul prin publicitate în conformitate cu disp. art. 95 c.pr.civ.

Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei dovada citării pârâtului prin publicitate.

Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 1551 al. 2 c.pr.civ. în raport de motivul suspendării sens în care admite cererea de repunere a cauzei pe rol și dispune continuarea judecării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța în conformitate cu disp. art. 150 c.pr.civ. constată încheiate dezbaterile și rămâne in pronunțare.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de fata, legal timbrate:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr_ reclamanta SIȘCA A. a chemat in judecata pe paratul P. T. – M. pentru ca in baza probelor administrate sa se dispuna ca majorarea pensiei de intretinere datorata de parat minorei P. M. – I., de la suma de 6 lei stabilita prin sentinta civila nr_/22.12.1998 de Judecatoria Constanta la cuantumul de 25 % din venitul minim pe economia natioanala.

In motivarea se arata ca suma stabilita initial cu titlu de pensie de intretinere nu mai corespunde nevoilor actuale ale minorei .

In drept, art 379 si urm c . civ .

In dovedire inscrisuri .

A anexat: copie sentinta civila nr_/22.12.1998 pronuntata de Judecătoria Constanta în dosarul nr_/1998 copie carte de identitate reclamanta, copie certificat de nastere minora .

Desi legal citat si in conformitate cu dispozitiile art 95 c proc civ, paratul nu a formulat intampinare si nu a fost prezent in instanta pentru a- și exprima punctul de vedere cu privire la cererea reclamantei .

Analizand actele si lucrarile dosarului, instante retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr 20.038/22.12.1998 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr_/1998( f3) instanta a obligat paratul in favoarea minorei la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 6 lei /lunar, incepand cu data formularii cererii – 29.06.1998 si pana la majoratul minorei .

Potrivit practicii si literaturii de specialitate , in materia pensiei de întreținere, fie că aceasta a este stabilită pe cale principală, fie că este stabilită pe cale accesorie, hotărârea pronunțată are caracter provozoriu, ÎN SENSUL CĂ ÎȘI PĂSTREAZĂ VALABILITATEA atâta timp cât rămân neschimbate condițiile care au fost avute in vedere la momentul pronunțării .

Astfel, in ceea ce priveste obligatia de intretinere datorata de parintele patern descendetului sau, instanta va avea in vedere ca, tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu – i cele necesare traiului, precum, educatia, invatatura si pregatirea profesionala, dacă se află în stare de nevoie, dispoziție prevazuta in art.524 cu ref la art 525 C.civ . care prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept de întreținere, numai cel care se afla in nevoie, nepunatndu – se intretine din munca sau din bunurile sale .

Astfel, prin prevederile legale instituite, legiuitorul a stabilit ca ambii părinți au aceleași îndatoriri față de copiii lor minori, fiind astfel instituit principiul egalității în obligații a părinților cu privire la contribuția acestora la cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorilor în raport de veniturile pe care le realizează, dar tinand totodata seama si de situatia in care minorul nu se poate intretine din munca sa si cu respectarea prevederilor legale privind dreptul la munca .

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, din prevederile art. 529 alin1, 2 C . civ, rezultă că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la o pătrime din câștig sau din muncă, în cazul unui singur copil, o treime din venit, in cazul a doi copii si jumatate din venit atunci cand are trei sau mai multi copii, precum și faptul că, fiind vorba de o obligație de întreținere, debitorul este pus de drept în întârziere odată cu formularea cererii, potrivit art 530 cu ref la art 533 alin 1 c civ, tot din acest moment prezumându-se ca existând starea de nevoie a creditorului.

Data fiind situatia dedusa judecatii, instanta va retine ca pensia datorata de parat prin sentinta de divort a fost stabilita la nivelul veniturilor realizate de acesta la acel moment ( 1998 ), respectiv, venitul minim pe economia nationala si care nu mai corespunde situatiei actuale, acesta fiind la momentul actual cuantuficat la suma de 700 lei / lunar .

Se va avea in vedere ca desi, potrivit art 530 cu ref la art 533 alin 1 c. civ, paratul – debitor se afla de drept in intarziere inca de la momentul pronuntarii primei hotarari judecatoresti, raportarea la situatia veniturilor nu poate fi facuta decat prin raportare la reglementarea legala – aceea a veniturilor nete efectiv realizate .

Astfel, instanta va aprecia intemeiata cererea reclamantei si in conformitate cu prevederile art 532 alin 1 c civ, va dispune majorarea pensiei de intretinere lunare datorate de parat catre reclamanta si in folosul minorei de la cuantumul de 6 lei stabilita prin sentinta civila nr_/22.12.1998 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr_/1998 la cota de 25 % din venitul minim pe economia nationala, incepand cu data introducerii actiunii – 19 iunie 2012 si pana la majorat .

Va lua act ca nu s –au solicitat cheltuieli de judecata .

Văzând și disp. art.282 si urm Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamanta SIȘCĂ A. în calitate de reprezentant legal al minorei P. M. – I., cu domiciliul in oras Năvodari, ., . A, ., jud Constanta în contradictoriu cu pârâtul P. T. – M., cu domiciliul cunoscut in . și prin afișare la ușa instantei .

Dispune majorarea pensiei de intretinere datorate de parat in favoarea minorei P. M. – I., născută la data de 30.01.1997, de la cuantumul de 6 lei / luna stabilita prin sentinta civila nr_/22.12.1998 pronuntata de Judecătoria Constanta în dosarul nr_/1998 la cota de 25 % lunar din venitul realizat dar nu mai putin de venitul minim pe economia nationala, incepand cu data de 19 iunie 2012 si până la majorat .

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronuntata în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L.-V. M. F. M.

Red. L.V.M. /15.04.2013.

tehnored.F.M/16.04.2013.

emis 3 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5178/2013. Judecătoria CONSTANŢA