Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-03-2013, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 32602/212/2009
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 martie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta . SRL cu sediul în IASI, ZUGRAVI, nr. 9, ., ., în contradictoriu cu intimatii C. J. CONSTANTA - DIRECȚIA DE CONTROL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. și R. A. JUDETEANA DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANTA cu sediul în C., ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului C. Județean C., avocat P. Ș. D. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
- s-a atasat dosarul de fond, inaintat la 05 februarie 2013 de care Tribunalul C., Secția de C. Administrativ și Fiscal;
- s-a depus la dosar prin Serviciul Registratură la data de 08 februarie 2013 de către Curtea de Apel C. copia Deciziei civile 2822/CA/26 noiembrie 2012 pronuntata de Curtea de Apel în dosarul_ .
Reprezentantul intimatului C. Județean C. arată că nu mai are de formulat alte cereri, excepții sau de propus alte probe .
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. și pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatului C. Județean C. lasă la aprecierea instanței asupra excepției .
Pe fond solicita respingerea plângerii învederând faptul că petenta la data controlului nu a făcut dovada deținerii taxei, fapt care reprezintă practicv sustragere de la obligativitatea achitarii acesteia; apreciaza ca toate apărările invocate de petenta nu au relevanță fata de normele imperative în vigoare. Nu solicita cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul disp. art. 150 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 11 martie 2013, până la care părțile au posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3447
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 martie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta . SRL cu sediul în IASI, ZUGRAVI, nr. 9, ., ., în contradictoriu cu intimatii C. J. CONSTANTA - DIRECȚIA DE CONTROL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. și R. A. JUDETEANA DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANTA cu sediul în C., ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in data de 04 martie 2013, fiind consemnate in Încheierea de ședință de la acea data, care face corp comun cu prezenta Hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 11 martie 2013 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenție nr._ din 17.09.2009.
În motivarea plângerii petenta a arătat că amendarea este abuzivă și nelegală întrucât societatea achitase taxa de drum intitulată rovinietă care îți dă dreptul de acircula pe toate categoriile de drumuri, tocmai pentru că se consideră că prin plata acestei obligații fiscale contribui la bugetul din care se efectuează lucrările de întreținere, reparare și modernizare a rețelei de drumuri.
Petenta susține că taxa instituită la inițiativa Consiliului Județean C. este nelegală motivat de faptul că se realizează o dublă impunere. Se susține că scopul instituirii a fost abuziv, mai ales că nu a fost adusă în nici un mod la cunoștința agenților economici.
Intimatul C. Județean C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată. Se susține că HCLM 223/2008 prin care a fost instituită taxa de utilizare a drumurilor publice a fost supusă controlului legalității, fiind validată de Prefectul Județului C. și a fost făcută cunoscută publicului prin toate mijloacele de publicitate, inclusiv pe site-ul oficial al Consiliului Județean.
Se arată că din plângerea contravențională rezultă faptul că petenta recunoaște fapta, iar singurele motive invocate se referă la necunoașterea reglementărilor privind instituirea taxei.
În drept invocă dis. art. 115-118 c.p.civ, HCJC 223/2008, Legea 571/2003 modif și compl, HG 44/2004.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin Încheierea din 15.03.2010 instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 al.1 pct. 2 c.p.civ, judecata fiind reluată urmare a cererii formulată în acest sens de petentă la 14.03.2011.
Prin Încheierea din 03.10.2011 instanța a dispus, în baza art. 4 al.1din Legea 554/2004, sesizarea Tribunalului C. pentru soluționarea excepției de nelegalitate a disp. art. 4 ind.1 din HCJC 223/2008 și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției.
Prin Sentința civilă nr. 1583/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. a fost respinsă excepția de nelegalitate a HCJC 223/2008.
Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefundat prin Decizia civilă nr. 2822/CA/26.11.2012.
La data de 28.09.2012 intimata R. A. JUDETEANA DE DRUMURI ȘI PODURI C. a înaintat la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. Se arată că petenta a fost legal sancționată, în condițiile în care nu a putut face dovada plății autorizației de circulație pe drumurile județene. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că calitatea procesuală pasivă aparține exclusiv emitentului hotărârii în baza căreia petenta a fost sancționată.
În drept invocă disp. art. 115,116 c.p.civ.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/17.09.2009 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei în baza art.4ind.1 alin.12 din HCJ 223/13.08.2008.
S-a reținut în acest sens că în data de 17.09.2009 ora 11 numitul F. M. C. a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentei pe DJ 226 km 2 între localitățile Lumina și Năvodari fără a putea face dovada plății taxei de utilizare a drumului județean conform HCJ 223/13.08.2008.
Prin probele administrate petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt diferită de cea reținută prin procesul verbal contestat, recunoscând prin plângerea formulată că la momentul la care a fost oprit, angajatul său nu a putut prezenta dovada plății taxei.
Conform art.4 ind.1 alin.12 din HCJ 223/13.08.2008 constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1500 și 2500 lei sustragerea de la plata taxei de utilizare a drumurilor județene.
Prin documentația depusă la dosar intimata a făcut dovada aducerii la cunoștință publică a hotărârii, precum și a punctelor pentru obținerea autorizației, petenta, având la rândul său, obligația de informare.
Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că petenta nu a făcut dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor județene, precum și faptul că potrivit art.5 alin.5 coroborat cu art.21 alin.3 din OG 2/2001 sancțiunea aplicată ( minimul amenzii prevăzute de actul sancționator) este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța constată că plângerea formulată este nefondată urmând a fi respinsă.
Urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. ca neîntemeiată, motivat de faptul că procesul-verbal contestat este semnat de agent constatator din cadrul Regiei, și are aplicată ștampila acestei instituții.
Urmează să ia act că intimatul C. Județean C. nu solicită cheltuieli de judecată, având în vedere susținerea reprezentantului în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. ca neîntemeiată.
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL cu sediul în IASI, ZUGRAVI, nr. 9, ., ., ., în contradictoriu cu intimatii C. J. CONSTANTA - DIRECȚIA DE CONTROL cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. și R. A. JUDETEANA DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANTA cu sediul în C., ., J. C., ca nefondată.
Ia act că intimatul C. Județean C. nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
Red.jud.DEA 15.05.2013 3 comunicari astăzi, . / 2013
Dosar civil_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3395/2013.... → |
---|