Plângere contravenţională. Sentința nr. 7730/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7730/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 1062/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr. 7730

Ședința publică din data de 30.05.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, formulată de petent ., cu sediul în Localitatea Constanta, ., ., . cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE MUNICIPIUL CONSTANTA, cu sediul în Localitatea Constanta, ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei la ora 14,06 se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Instanța față de lipsa părților dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei la ora 15,35 se constată lipsa părților.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în baza înscrisurilor depuse la dosar rămâne în pronunțare, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 Cod procedură civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin plangerea inregistrata sub nr._ peteta . cu intimata Administrația Finanțelor Publice Municipiului Constanta a formulat plangere contraventionala împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor CTA nr._ încheiat la AFP Constanta de către inspector E. O. la data de 14.12.2012, solicitand anularea acestuia pentru nelegalitate si obligarea la plata cheltuielilor de judecata .

Se motiveaza ca, AFP Constanta a efectuat verificări in data de 14.12.2012 ora 10 cu Irivire la îndeplinirea obligațiilor de declarare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor si altor surse conform art. 81-83 din OG 92/2003 republicata, privind codul de procedura fiscala, constatând ca pentru anul 2012 petenta nu a depus declaratia D100 aferenta lunii iunie/septembrie, aspect cu totul eronat, deoarece societatea si-a indeplinit aceasta obligație conform prevederilor legale. De asemenea, actul atacat este întocmit si cu nerespectarea prevederilor art. 19 din Ordonanța nr. 2 din 2001 p[rivind regimul juridic al contravențiilor, actualizata.

In drept, isi intemeiaza plangerea pe art. 31 si urm. din OG nr. 2/2001, art. 83 C.pr.fiscala.In probatiune solicita încuviințarea .

Parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Constanta,a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .

Din analiza actelor dosarului instanta retine:

Administrația finanțelor Publice a Mnicipiuiui Constanta a procedat la verificarea modului de respectare a prevederilor art. 81 din OG. 92/2003 rep. cu modificările si completările ulterioare "Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.".Astfel, urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca petenta nu a depus in termenul legal declarația lunara formular "100"privind obligațiile de plata la bugetul de stat (impozit pe profit) aferent lunilor iunie si septembrie 2012 cu termen legal de depnere pana la 25 ale lunii urmatoare celei raportate.”

Neindeplinirea la termen a obligatiilor de declarare prevazute de lege, a bunurilor si veniturilor impozabile sau, dupa caz, a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume „ constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit art. 219 alin. 1 lit. d ) din OG 92/2003 rep. cu modificarile si completarile ulterioare, motiv pentru care in mod legal s-a intocmit procesul verbal de contraventie comunicat prin posta si prin afisare la data de 27.12.2012 .

Se retine ca, împrejurarea ca declarația a fost depusa in termen insa cu un impozit pe venitul venitul microintreprinderilor, in condițiile in care petenta este o societatea este plătitoare de impozit profit nu echivalează cu cu îndeplinirea obligației declarative . Prin urmare fapta retinuta in cuprinsul procesului verbal de constatare contraventie exista, pentru lunile iunie si septembrie 2012 obligațiile declarative nu au fost îndeplinite in conditiile legii.

Pentru considerente expuse, retinand legalitatea si temeinicia procesului verbal de constatare a contraventiei, instanta respinge plangerea contraventionala ca nefondata

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională, formulată de petent ., cu sediul în Localitatea Constanta, ., ., . cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE MUNICIPIUL CONSTANTA, cu sediul în Localitatea Constanta, ., județ C., ca nefondată .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi 30.05.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/05.08.2013

Dact.D.L./ex.4/09.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7730/2013. Judecătoria CONSTANŢA