Plângere contravenţională. Sentința nr. 9577/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9577/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 32591/212/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr.9577

Ședința publică din data de 27.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol sesizarea de perimare din oficiu a acțiunii civile, privind pe petentul I. M., domiciliat în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., județ C..

La apelul nominal se constata lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare din oficiu a acțiunii civile:

INSTANȚA

Prin referatul formulat de Judecatoria C. s-a solicitat instantei sa se constate perimarea cererii de chemare în judecata formulata de petentul I. M. în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA.

În motivare s-a aratat că, avand în vedere scurgerea termenului legal de un an de la data intocmirii ultimului act de procedură, respectiv 03.04.2012, perioada în care dosarul a ramas în nelucrare din vina părții interesate, este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării din oficiu.

În drept invocă disp.art. 248 și 252 al.1 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Încheierea din data de 03.04.2012 pronunțată de Judecatoria C. în dosarul nr._, instanța a dispus suspendarea judecății.

Potrivit art.248 al.1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Legea nu stabilește expres momentul de la care incepe sa curgă termenul de perimare, astfel că instanța urmează a avea în vedere faptul că perimarea este o sanctiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea judecății. În consecință instanța reține că momentul de la care incepe să curgă termenul prevăzut de lege se stabilește prin raportare la ultimul act efectuat în cauza, respectiv Încheierea de suspendare pronuntata la data de 03.04.2012.

Astfel, instanța constata ca în cauză sunt indeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 248 al. 1 C.pr.civ., cursul perimării nefiind intrerupt și nici suspendat potrivit art. 249 respectiv art. 250 C.pr.civ., astfel că urmează să constate perimata cererea formulata de partea reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizare .

Constată perimată cauza privind pe petentul I. M., domiciliat în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., județ C..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare .

Pronunțată în ședință publică azi, 27.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Cf.art.261 al.2 Cod procedură civilă

semnează

PRESEDINTELE INSTANȚEI

M.-C. G.

Tehn.red.L.D./ex.4/05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9577/2013. Judecătoria CONSTANŢA