Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 01/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-08-2013 în dosarul nr. 28120/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 01.08.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. TICEA

GREFIER: L. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent . cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimat COMISARIATUL G. AL GĂRZII FINANCIARE GARDA FINANCIARĂ C. cu sediul în C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 25.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 01.08.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.11.2012, petentul . a solicitat instanței în contradictoriu cu COMISARIATUL G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța în principal să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.12.2012 și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment și înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității.

Petentul a învederat instanței că la data de_ intimata a întocmit procesul verbal contestat, întrucât în urma controlului efectuat de comsiarii Gărzii Financiare, din verificările efectuate al punctul de lucru al ., s-a constatat că suma de 260 lei nu s-au emis bonuri fiscale, fiind astfel încălcate prevederile art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, republicată. De asemenea, arată petenta că au fost aplicate și măsurile complementare vizând confiscarea sumei de 260 de lei- suma d ebani pentru care nu a fost emis bon fiscal, precum și suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de trei luni.

Cu privire la nelegalitate, petenta a învederat că procesul verbal nu întrunește cerințele legale referitoare la indicarea denumirii societății care se presupune că a săvârșit fapta contravențională,ci denumirea unei alte societăți- .- fapt ce atrage nulitatea procesului verbal raportat la prevederile art 17 din OG nr. 2/2001.

Referitor la sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, petenta o consideră disproporționată în raport cu drepturile societății petente- această sancțiune putând avea consecințe iremediabile, prin pierderea clientelei și raportat la contextul economic actual, care oricum este defavorabil tuturor agenților economici. A învederat petenta sancțiunea are caracter excesiv și raportat la sancțiunile penale aplicabile persoanei juridice.

În subsidiar, petenta a precizat că analizând gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, scopul răspunderii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 5 și 6 din OG nr. 2/2001.

În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 31 și următoarele din OG nr. 2/2001.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, proba testimonială și alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru.

Intimata COMISARIATUL G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C. nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 167 alin. (1) C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru fiecare dintre părțile care au solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor. La termenul din_ a fost audiat martorul C. ALINUȘA M., declarația fiind depusă la dosar (f. 42)

Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: nota explicativă din_ ..13), monetar cu sumele provenite din vânzări . (F. 14), raport zilnic . (f. 15), fișe de intrare . (f. 16, 20- 22), fișe de intrare . (f. 17- 19, 23- 29), certificat constatator emis Oficiul Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C. (f.35), hotărârea nr. 3/16.12.2011 . (f. 36), certificat constatator Oficiul Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C. referitor la . (f. 48-51), certificat constatator Oficiul Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C. referitor la . (f. 58- 63), rolă martor ., încheierea nr. 477/25.03.2013 (f. 68-69).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de_, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f.3), prin care petenta . a fost sancționată cu amenda în cuantum de 8000 lei în temeiul art. 11 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal. De asemenea, în temeiul art. 11 alin. 3 din aceeași ordonanță de urgență, a fost confiscată suma de 260 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, iar în temeiul art. 14 alin. 2 suspendarea activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni începând cu data de_ .

În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termen legal, la data de 07.11.2012, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către agentul constatator și semnat de către petent la data de_ . Termenul de introducere a plângerii este de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție . nr._ instanța arată următoarele.

S-a reținut în procesul verbal de constatare al contravenției . nr._ faptul că . nu a eliberat bonuri de marcat fiscale pentru încasări în sumă de 260 lei, rezultată ca diferență între numerarul existent la începutul controlului și raportul de citire X al casei de marcat. Procesul verbal a fost semnat de administratorul ., fiind aplicată ștampila ..

Din cuprinsul actului de sancționare reiese că la rubrica „de săvârșirea acestor fapte se face vinovat contravenientul...” este menționată o altă persoană juridică . iar la rubrica „față de contravențiile constatate se aplică următoare sancțiuni” este indicată ca și contravenient persoana juridică . .

Anexă la procesul verbal menționat mai sus s-au făcut nota explicativă din_ semnată de administratorul ., având aplicată ștampila . (f.13) și raport zilnic/raport general al aparatului de marcat electronic fiscal al agentului economic G. COMPUTERS SRL (f. 15).

Având în vedere aceste mențiuni, instanța constată că în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor analizat nu este indicată fapta săvârșită de contravenienta ., împrejurare care atrage, în temeiul art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nulitatea actului de sancționare.

Instanța arată că documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal - depusă la dosar de intimată este în mare parte a . (nota explicativă din_ semnată de administratorul ., având aplicată ștampila . - f.13, raport zilnic/raport general al aparatului de marcat electronic fiscal al agentului economic G. COMPUTERS SRL -f. 15, fișe de intrare . - f. 17- 19, 23- 29), însă au fost depuse și înscrisuri ale petentei . (fișe de intrare . - f. 16, 20- 22).

Astfel, câtă vreme procesul-verbal face dovada faptelor reținute, a persoanelor sancționate și sancțiunilor aplicate doar prin mențiunile înscrise explicit în cuprinsul său, instanța reține că este nelegal procesul-verbal de contravenție dacă fapta este imputată unei persoane dar sancțiunea se aplică altei persoane, întrucât agentul constatator a omis să descrie fapta săvârșită de persoana sancționată – petenta ..

Astfel, întrucât fapta contravențională menționată a fost reținută prin procesul verbal în sarcina persoanei juridice . însă sancțiunile au fost aplicate petentei .- o altă persoană juridică, instanța apreciază plângerea ca fiind întemeiată.

În consecință, instanța va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din_ încheiat de Garda Financiară C., va exonera contestatorul de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 8000 lei. Totodată, va dispune înlăturarea sancțiunilor complementare aplicate: suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni și confiscarea sumei de 260 lei și restituirea către contestator a sumei de 260 lei, reprezentând sume de bani confiscate cu ocazia efectuării controlului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de contestatorul ., cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimata COMISARIATUL G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în C., ., jud. C..

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din_ încheiat de Garda Financiară C..

Exonerează contestatorul de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 8000 lei.

Dispune înlăturarea sancțiunilor complementare aplicate: suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni și confiscarea sumei de 260 lei.

Dispune restituirea către contestator a sumei de 260 lei, reprezentând sume de bani confiscate cu ocazia efectuării controlului.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.08.2013..

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. TICEA L. S.

Red.Jud.T.V./02.09.2013

Tehn.Red.L.S./ex4/05.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria CONSTANŢA