Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 10325/212/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.
Ședința publică din data de 03.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. M., cu domiciliul în C., ., ., jud C., în contradictoriu cu intimata R. A. DE TRANSPORT ÎN COMUN C., cu sediul în C., ., jud C., având ca obiect plângere contravenționala (perimare).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, potrivit dovezilor restituite la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.
INSTANȚA,
Asupra perimării din oficiu de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, petentul S. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.04.2011 emis de intimat.
Prin încheierea din data de 14.12.2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu art. 155 ind 1 C.proc.civ., ca urmare a nedepunerii unui exemplar al cererii de chemare în judecată pentru a fi comunicată intimatului.
Potrivit art.248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, timp de un an.
Din referatul Arhivei rezultă că de la data de 14.12.2011, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an, motiv pentru care urmează a constata perimată acțiunea civilă de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea.
Constată perimată plângerea contravențională formulată de petenta S. M. cu domiciliul în C., ., ., jud C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/06.04.2011, în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT ÎN COMUN C. cu sediul în C., ., jud C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N./03.06.2013
Tehnored.gref. A.S./2com/03.06.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 6731/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5525/2013. Judecătoria... → |
---|