Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 9867/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 04.10.2013
Instanța constituită din:
Președinte: V. Ticea
Grefier: M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, H_, formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul procesual ales în C., .. 41, . în contradictoriu cu intimatul C. G. al Gărzii Financiare - Garda Financiară C., cu sediul în C., ., județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 26.09.2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.10.2013, când s-a dat următoarea soluție:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.04.2013, petenta . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu C. G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța în principal să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.03.2013 și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
Petentul a învederat instanței că la data de 30.03.2013 intimata a întocmit procesul verbal contestat, întrucât în urma controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare, din verificările efectuate la punctul de lucru al . SRL, s-a constatat că pentru suma de 88,1 lei nu s-au emis bonuri fiscale.
Arată petenta că nu a săvârșit contravenția, banii reprezentau echivalentul pentru marfa vândută anterior pe datorie, deoarece datorită crizei economice este nevoită să facă vânzări cu plata prețului la data de salariu sau pensie, astfel că bonul a fost dat la momentul livrării mărfii.
Învederează petenta că având în vedere garanțiile prevăzute de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, beneficiază de prezumția de nevinovăție, instituită în scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților.
În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din OG nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și proba testimonială dacă necesitatea ar rezulta din dezbateri.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru.
La data de_, intimata C. G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C. a depus întâmpinare (f.18), solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii, deoarece petenta nu aduce elemente de natură a înlătura răspunderea contravenționala stabilită în sarcina sa.
Dorește intimata să fie înlăturate apărările petentei, care chiar dacă ar fi adevărate, nu respectă dispozițiile legale în materie și anume de a se emite bon fiscal pentru fiecare bun vândut direct persoanelor fizice, iar din înscrisurile, ce au stat la baza întocmirii actului constatator, nota explicativă, monetar și raport Z și confruntatea notei explicative și a monetarului cu însăși plângerea petentei, rezultă că susținerile din nota explicativă și cele precizate în plângere nu corespund adevărului.
Cu privire la capătul subsidiar, opinează intimata că în cazul, aplicării sancțiunii avertismentului, scopul de a responsabiliza și conștientiza operatorul economic, este lipsit de eficientă, clemența de care ar da dovadă instanță, fiind dimpotrivă un argument și o încurajare în a continua săvârșirea unor astfel de fapte contravenționale, în mod deosebit în cazul persoanelor juridice, datorită disipării responsabilității și a particularităților de organizare ale unei persoane juridice, ca în cazul de față.
În drept, intimata a invocat dispozițiile din art.34 din OUG.2/2001, art. 1, art. 11, alin. 1 lit. b, art. 14 din OUG 28/1999 rep. și HG 479/2003.
În dovedire, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
La data de_, petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 27) considerând că întâmpinarea formulată de către intimată este una pur formală, stereotipă, nefiind în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta în materie contravențională.
În temeiul art. 258 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 255 cod de procedură civilă, la termenul din_, instanța a încuviințat pentru fiecare dintre părțile care au solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din_ f. 4-5; bonuri fiscale f. 12; raport zilnic și monetar din_ f. 22; notă explicativă din_ f. 23.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că la data de_, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f. 4-5), prin care petenta . SRL a fost sancționată cu amenda în cuantum de 8000 lei în temeiul art. 11 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal. De asemenea, în temeiul art. 11 alin. 3 din aceeași ordonanță de urgență, a fost confiscată suma de 88,1 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, iar în temeiul art. 14 alin. 2 suspendarea activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni începând cu data de_ .
S-a reținut în procesul verbal de constatare al contravenției . nr._ faptul că . SRL nu a eliberat bonuri de marcat fiscale pentru încasări în sumă de 88,1 lei, rezultată ca diferență între numerarul existent la începutul controlului și raportul de citire X al casei de marcat. De asemenea, se precizează că registrul de casă nu era actualizat din data de_ . Procesul verbal a fost semnat de administratorul . SRL.
Anexă la procesul verbal menționat mai sus s-au făcut: nota explicativă din_ (f. 23); raportul zilnic și monetarul din aceeași zi (f. 22).
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat instanța reține, în ce privește legalitatea, că nu există cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Instanța reține, de asemenea, că petenta nu aduce critici de nelegalitate cu privire la întocmirea procesului verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție . nr._ din_, instanța reține următoarele.
Față de prezumția de nevinovăție invocată de petentă, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său până la proba contrară. În aceste condiții, pentru a dovedi o altă situație decât cea reținută de agentul constatator, sarcina probei îi revine petentei, procesul-verbal de contravenție având caracterul unui mijloc de probă în condițiile în care agentul a făcut personal constatările.
S-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale. Instanța reține că procesul verbal . nr._ din_ constituie o probă a vinovăției contravenientului.
Va fi înlăturată apărarea petentei potrivit cu care banii găsiți în casa de marcat la momentul efectuării controlului proveneau din „vânzările pe datorie” făcute anterior controlului, pentru care petenta a emis bonuri la momentul în care clientul a primit bunurile. Astfel, instanța nu poate să ia în calcul înscrisurile depuse de petentă (f.12) pentru motivele care urmează. Analizând bonurile fiscale depuse la dosar (f.12), instanța observă că acestea nu susțin afirmația petentei (cum că bonurile erau emise la momentul predării bunurilor), deoarece au fost depuse bonuri fiscale ulterioare efectuării controlului (din data de_ sau_ ) pentru a justifica suma de 88,1 lei existentă în casa de marcat în data de_ .
Trecând peste acest aspect, instanța reține de asemenea că bonul fiscal este unul din documentele care trebuie să justifice sumele de bani intrate în casa de marcat, respectiv în contabilitatea societății. Emiterea acestui bon, înainte ca o sumă de bani să intre în contabilitatea societății este nelegală, existând alte posibilități pentru ca petenta să vândă pe credit.
Ca atare, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că petenta a încălcat prevederile art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 prin neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, probele administrate indicând culpabilitatea petentului.
Cu privire la modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicată de către organul constatator, instanța arată că sunt neîntemeiate criticile petentei. Instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 8.000 lei. Instanța constată că aceasta este stabilită în limitele legii (art. 11 alin. 1 lit. b din OG nr. 28/1999 republicată), chiar la limita minimă.
Analizând și posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertisment ori a reducerii amenzii, instanța constată că petenta nu a probat niciun motiv ce ar justifica această atenuare a sancțiunii.
Proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curte: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordând însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Stabilirea unui minim special într-un cuantum ridicat duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită, urmarea imediată a faptei petentei constă în crearea unei stări de pericol social cu privire la încasarea sumelor de bani reprezentând obligații fiscale. Obiectivele de politică socială ale statului nu trebuiesc îndeplinite doar pe seama unor persoane private, nu este acceptabil, întrucât costurile de politică socială trebuie suportate de întreaga colectivitate. Ca atare, și societatea petentă este datoare să păstreze contabilitatea în mod regulat. În caz contrar, statul are obligația să disciplineze persoanele juridice care, prin atitudinea adoptată, aduc atingere, printre altele, și concurenței loiale față de persoanele juridice care realizează în mod regulat obligațiile impuse în domeniul contabil și fiscal.
Instanța punctează că petenta este o societate. Comercianții trebuie să își desfășoare activitatea cu respectarea legii, ca și profesioniști, motiv pentru care, având în vedere și limitele mari ale sancțiunii amenzii prevăzute de legiuitor în scopul descurajării săvârșirii faptelor contravenționale ce ar aduce atingere valorilor sociale ocrotite prin OG nr. 28/1999 republicată, instanța constată că, pentru realizarea prevenției generale, dar mai ales a celei speciale, pentru a nu încuraja petenta în înfrângerea în continuare a normelor de drept, nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment, rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii realizându-se doar în modalitatea amenzii contravenționale.
Pentru acest motiv, luând act de faptul că petenta nu a recunoscut niciun moment încălcarea obligației legale și săvârșirea contravenției, instanța constată că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment, rolul educativ, preventiv și punitiv al sancțiunii realizându-se doar în modalitatea amenzii contravenționale, în cuantumul aplicat de agentul constatator.
Cu privire la proporționalitatea sancțiunii complementare, în lumina tuturor criteriilor prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001, reținând că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, aspect ce se reflectă prin chiar sancțiunea principală aplicată, instanța constată că sancțiunea complementară este de asemenea proporționată în raport cu toate criteriile de mai sus, că se justifică suspendarea activității societății petente pe 3 luni pentru fapta constatată.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de . SRL împotriva procesului-verbal . nr._ din_ , în contradictoriu cu intimata C. G. AL GĂRZII FINANCIARE- GARDA FINANCIARĂ C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul procesual ales în C., .. 41, ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul C. G. al Gărzii Financiare - Garda Financiară C., cu sediul în C., ., județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013.
Președinte, Grefier,
V. Ticea M. D.
Red. și tehn. Jud. V.Ticea /04.11.2013/4 ex./2 .
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 23/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2013.... → |
---|