Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 3518/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința din data de 28.10.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe petent D. A. C. și pe intimat I. C. SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala CP_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 21.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.10.2013 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013, sub nr._, petentul D. A. C. a solicitat anularea procesului–verbal de constatare a contravenției nr. CP nr._/16.01.2013, ca fiind nelegal și netemeinic întocmit.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că poliția rutieră a încălcat mai multe legi pentru a sancționa participanții la trafic (depășirea liniei continue, oprirea voluntară a vehiculelor), la încheierea procesului verbal nu a fost respectată O.G. nr. 2/2001 întrucât agentul care a încheiat procesul-verbal nu este același cu cel care a constatat contravenția, aparatul radar era amplasat în apropierea unei surse puternice de radiații electromagnetice, precum și faptul că procesul-verbal este nul absolut întrucât lipsește numărul de km cu care a fost depășită viteza legală.

În drept, petentul nu a motivat plângerea.

În probațiune, petentul a depus la dosar, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ._/16.01.2013 și 3 planșe foto.

Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În probațiune, intimatul a depus la dosar înscrisuri constând în două fotografii radar, cât și actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție CP_/16.01.2013, respectiv, buletinul de verificare metrologică a aparatului de măsurare a vitezei, copie certificat de aprobare de model a aparatului radar, atestatul operatorului radar, adresa Serviciului Poliției Rutiere nr._/17.04.2013 privind împrejurările constatării contravenției.

In drept, intimatul a invocat prevederile OUG 195/2002, rep. HG 1391/2006, OG 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor

Instanța, la termenul din data de 28.10.2013 a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/16.01.2014 petentul D. A. C. a fost sancționat cu măsura principală a amenzii în cuantum de 420 lei (6 puncte amendă) și măsura complementară a 4 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 100 alin. 2 cu trimitere la art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus, la data de 16.01.2013 ora 1342, autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ pe . CET cu viteza de 84 km/h, abatere constatată de aparatul radar marca PYTON montat pe auto_ .

Procesul-verbal a fost semnat de către petent de luare la cunoștință și de asemenea, sub semnătura acestuia, s-a consemnat faptul că nu are de făcut obiecțiuni.

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze, motiv pentru care va trece la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Analizând motivele de nelegalitate invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește neîntemeiate pentru considerentele următoare:

În ce privește susținerile petentului cu privire la faptul că procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectarea O.G. nr. 2/2001 întrucât agentul care a încheiat procesul-verbal nu este același cu cel care a constatat contravenția, instanța le va respinge ca neîntemeiate, întrucât în conformitate cu prevederile art. 108 alin 1 lit. c pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: c) 4 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3. depășirea cu 31 -40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;” Prin urmare, fapta reținută în sarcina petentului nu a fost constatată personal, prin propriile simțuri, de polițistul care a încheiat procesul-verbal, fapta fiind constatată cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, astfel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 prevăzând o excepție de la regula prevăzută de acest act normativ.

De asemenea, instanța va respinge ca neîntemeiate și susținerile petentului conform cărora procesul verbal este nul absolut întrucât lipsește numărul de km cu care a fost depășită viteza legală, fiind încălcat astfel art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea absolută lipsa faptei săvârșite, însă în cauza de față agentul constatator a menționat în procesul-verbal faptul că petentul a fost surprins circulând pe . C. cu viteza de 84 km/h și a indicat actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, astfel că nu poate fi vorba despre o lipsă a faptei reținute în sarcina petentului.

Astfel, conform prevederilor art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar prin faptul că a circulat cu o viteză de 84 km/h, petentul a depășit cu 34 km/h viteza maximă admisă, încadrându-se în abaterea contravențională reținută de agentul constatator în procesul verbal.

Instanța reține cu privire la acest aspect faptul că petentul nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii, respectiv faptul că nu știa că în localitate viteza maximă admisă este de 50 km/h.

În ceea ce privește temeinicia faptei prevăzute în procesul-verbal contestat, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție:

Art. 121 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) (1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. (2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Art. 101 din O.U.G. nr. 195/2002 (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice… (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).

Aceste dispoziții se raportează la următoarele dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002:

Art. 108 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: lit. c) 4 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3. depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;”

Art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 – (1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Din fotografiile radar înaintate la dosarul cauzei de intimat rezultă faptul că autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost surprins în data de 16.01.2013, ora 13:42 rulând cu viteza de 84 km/h.

În ce privește limita de viteză pe sectorul de drum pe care a fost constatată contravenția, având în vedere că petentul circula prin municipiul C., aceasta era de 50 km/h.

Referitor la afirmațiile petentului conform cărora aparatul radar era amplasat în apropierea unei surse puternice de radiații electromagnetice, instanța constată pe de o parte faptul că petentul nu a dovedit în nici un fel această situație de fapt, din fotografiile depuse de acesta la dosar nu rezultă faptul că pe autoturismul respectiv era montat aparatul radar, că fotografiile au fost surprinse la data sancționării petentului sau că la mai puțin de 200 de metri exista o sursă puternică de radiații electromagnetice. Mai mult, se poate observa faptul că fotografiile au fost efectuate la intervale diferite de timp, întrucât doar în două din cele trei fotografii se observă faptul că ninge.

Pe de altă parte, instanța reține că fotografiile depuse la dosar de intimat au fost efectuate cu un mijloc tehnic verificat metrologic și de către o persoană care deține autorizație de operator radar (conform buletinului de verificare metrologică și atestatului de operator radar înaintate de asemenea la dosar de către intimată).

Mai mult, pct. 3.8.2. din Norma de metrologie legală nr. NML 021 - 05 din 23 noiembrie 2005- "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)" care prevedea că amplasarea cinemometrelor radar care funcționează în regim staționar trebuie făcută astfel încât să se evite poziționarea lor în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice (emițătoare de radio sau televiziune, linii electrice de înaltă tensiune, etc.) a fost abrogat prin Ordinul nr. 187 directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală din 14 iulie 2009.

Referitor la susținerile petentului conform cărora poliția rutieră a încălcat mai multe legi pentru a sancționa participanții la trafic (depășirea liniei continue, oprirea voluntară a vehiculelor), instanța constată că acestea nu au nicio relevanță cu privire la existența sau inexistența abaterii contravenționale reținute în sarcina petentului.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petentul D. A. CONSTATNTIN urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRAȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. A. C. cu domiciliul în VALUL LUI T., M. KEMAL ATATURK, nr. 12D, J. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/16.01.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C.,, J. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 06 Noiembrie 2013

Red. Jud. D.D.2ex/ 03.03.2014

Emis 2 comunicări, la data de 04.032.014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA