Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 6474/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 27 septembrie 2013

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: Jud. B. A. D.

Grefier: S. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 20 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere a deliberat următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.03.2013 sub nr._, petentul C. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata IPJ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 18.02.2013 și implicit exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat.

În fapt, petentul reclamă că, la data de 23.01.2013 a fost sancționat contravențional în mod neîntemeiat reținându-se în sarcina sa ca a deranjat liniștea și ordinea publică lucru care nu corespunde adevărului.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În apărare a solicitat încuviințarea probei testimoniale și cea cu înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare (f.8) prin care solicita admiterea plângerii contravenționale întrucât agentul constatator nu a încadrat fapta contravențională conform formei Legii 91/1991 ce se afla în vigoare la momentul săvârșirii faptei antisociale.

La dosar au fost anexate următoarele înscrisuri: copie a procesului verbal contestat (f.4), copie C.I. petent (f.5), precizări (f.6), raport al agentului constatator (f.9).

Analizând materialul probator instanța constată următoarele:

La data de 18.02.2013 prin procesul verbal de contravenție . nr._ a fost sancționat petentul C. C., reținându-se în sarcina sa, că în ziua de 23.01.2013 ,,a provocat scandal public în Zona Triaj CFR” faptă prevăzută de art. 2, pct. 26 din Legea 61/1991 republicată.

Conform art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Prin raportarea acestui articolului la conținutul procesul verbal încheiat de agentul constatator instanța reține că petentul a fost sancționat pentru că ,,a provocat scandal public în Zona Triaj CFR”

Descrierea faptei in cuprinsul procesului verbal, ca o obligație instituită de OG 2/2001, are scopul de a permite instanței să verifice legalitatea aplicării sancțiunii raportată la situația de fapt descrisă, fiind in același timp o modalitate prin care actul sancționator este analizat din punct de vedere al temeiniciei acestuia.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei instanța reține că aceasta este greșită, întrucât art. 2, pct. 26 din Legea 61/1991 nu exista în forma legii aplicabile la momentul săvârșirii contravenției.

Totodată examinând modul în care agentul constatator a înțeles să descrie fapta instanța observă că acesta nu a oferit niciun element de identificare al modului prin care petentul a provocat scandal public. Alegând să menționeze că petentul a fost sancționat pentru că a provocat scandal public, agentul constatator nu îngăduie instanței posibilitatea de a identifica în concret modul în care a fost deranjată ordinea și liniștea publică și deci să verifice temeinicia celor reținute în sarcina petentului.

Având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N. G. c. României, prezumția de nevinovăție a petentului într-adevăr nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru aș demonstra nevinovăția. Astfel o insuficientă descriere a faptei, precum cea din cazul analizat, conduce practic la interzicerea accesului la justiție al petentului, instanța sesizată neavând posibilitatea de a constata dacă procesul verbal a fost întocmit in mod corect in ceea ce privește vinovăția celui sancționat. O altă interpretare din partea instanței are drept consecință emiterea unei hotărâri judecătorești într-un proces în care celui acuzat nu îi este îngăduit să propună probe contrare și deci, este lipsit de însuși dreptul la apărare. Pe cale de consecință, în prezenta cauză, dintr-un motiv ce ține exclusiv de neglijența agentului constatator, instanței îi este interzis să realizeze un control efectiv al legalității și temeiniciei procesului verbal neavând posibilitatea reală de a stabili dacă petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției.

În același timp orice completare ulterioară a procesului verbal are un caracter superfluu deoarece actul administrativ astfel întocmit cu ocazia controlului nu îi sunt permise adăugiri efectuate după încheiere orice întregire cu înscrisuri pro causa fiind interzisă

Pentru toate aceste motive instanța urmează a anula procesul – verbal . PA, nr._ din data de 18.02.2013 și să dispună în consecință, în sensul exonerării de la plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de C. C., cu domiciliul în Agigea, .. 137, județul C. în contradictoriu cu IPJ C., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 18.02.2013.

Dispune anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 18.02.2013.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A. D. S. P.

Red. Jud. B.A.D.

Tehnored. Gref. S. P.

Ex. 4/09.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CONSTANŢA