Plângere contravenţională. Sentința nr. 3674/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3674/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 18149/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr. 3674/2013
Ședința publică din 13.03.2013
PREȘEDINTE: A. U.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. I. și pe intimat P. M. CONSTANTA, având ca obiect plângere contravenționala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 13.03.2013, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea parților sa formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2013 când s-a pronunțat .
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea depusă la 16.07.2012, înregistrată sub nr._, petentul contestator M. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr._ întocmit la data de 13.06.2012 de intimatul P. M. C., prin care a fost amendat cu 1000 lei.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că este președinte al Asociației de proprietari nr. 358 C. din data de 18.02.2012.
Se arată că nu a fost convocat în scris sau verbal niciodată pentru a fi prezent la data efectuării așa-zisului control din data de 09.04.2012 și nici la data de 13.06.2012 când a fost întocmit procesul verbal.
Se mai arată că intimatul a încălcat cu rea-credință dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind lovit de nulitate absolută.
Totodată, în motivarea plângerii se precizează că agenții constatatori au constatat contravenții nereale pe care nu le-au încadrat juridic, au stabilit în mod eronat data săvârșirii acestor pretinse contravenții și au dispus măsuri contrare prevederilor legale.
Astfel, nu este reală mențiunea că lista de plată din luna februarie 2012 ar fi fost întocmită contrar dispozițiilor din cap. III din HG nr. 1588/2007. O astfel de descriere a faptei încalcă dispozițiile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Totodată, se arată că toate cele 19 liste de plată aferente lunii februarie 2012 au fost întocmite de către o persoană atestată, respective de numitul B. M., angajat pe funcția de casier-contabil începând cu data de 26.03.2012 conform procesului verbal nr. 15/21.03.2012. Nu există obligativitate legală a contabilului de a fi atestat pentru funcția de administrator.
În continuare, se menționează că nu este reală nici susținerea că listele de plată pentru luna februarie nu au indicate data afișării și termenul de plată.
Petentul înțelege să invoce și faptul că, deși se susține că lista de plată din luna februarie 2012 ar avea mai multe greșeli de calcul, nu se indică aceste greșeli și temeiul juridic al stabilirii acestor greșeli.
În ceea ce privește data săvârșirii contravenției, se arată că, în mod greșit s-a reținut de către agenți că aceasta este data constatării, întrucât contravenția reținută nu este una continuă, ceea ce prezintă importanță pentru a stabili acest aspect fiind data afișării listei de plată.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei documentația aferentă întocmirii procesului verbal de contravenție.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și pentru petent proba testimonială cu martorului asistent semnatar al procesului verbal de contravenție L. M. D., audiat nemijlocit de instanță la termenul de judecată din data de 06.03.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție nr._, încheiat de intimată la data de 13.06.2012, petentul a fost amendat cu suma de 1000 lei, reținându-se în fapt că lista de plată din luna februarie 2012 este întocmită contrar prevederilor legale, cap. III din HG nr. 1588/2007 și de către o persoană neatestă, nu cuprinde data afișării și nici data scadenței și are mai multe greșeli de calcul, fapta constituind contravenția prevăzută de art. 56 alin. 1 lit. b din Legea nr. 230/2007 prin raportare la art. 32 alin. 2 din HG nr. 1588/2007.
Potrivit art. 56 alin. 1 lit. b din Legea nr. 230/2007 constituie contravenție neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil.
Iar potrivit art. 32 alin. 2 din HG nr. 1588/2007 repartizarea cheltuielilor sau a obligațiilor financiare pe fiecare proprietate individuală revine administratorului, în cadrul contractului încheiat cu reprezentantul asociației de proprietari a condominiului. Lista de plată se semnează de administrator și de un membru al comisiei de cenzori și se aprobă de președinte prin semnătură și aplicarea ștampilei asociației, persoanele semnatare certificând și răspunzând de corectitudinea listei de plată.
Din acest text legal rezultă că președintele (dacă este găsit vinovat) răspunde de corectitudinea listei de plată în ceea ce privește repartizarea cheltuielilor sau a obligațiilor financiare pe fiecare proprietate individuală, stabilirea acestor cheltuieli trebuind a respecta prevederile cap. III cu privire la repartizarea cheltuielilor rezultate din întreținerea,repararea și exploatarea condominiilor, repartizarea cheltuielilor pe număr de persoane, repartizarea cheltuielilor pe consumuri individuale, repartizarea cheltuielilor pe cota-parte indiviză de proprietate, repartizarea cheltuielilor pe beneficiari, repartizarea cheltuielilor pe consumatori tehnici, repartizarea cheltuielilor de altă natură, adică din cele toate 7 secțiuni.
Or, analizând mențiunile din procesul verbal contestat, instanța reține că agenții constatatori nu au realizat o descriere suficientă a faptei, din moment ce nu au arătat în concret greșelile cuprinse în lista de plată aferentă lunii februarie 2012.
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției cu specificarea acțiunii/inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter.
Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Nu răspunde acestei exigențe procesul verbal în care se consemnează doar neîndeplinirea obligației de către președintele asociației întrucât lista de plată pe luna februarie cuprinde greșeli de calcul.
Se impunea a fi precizată care listă de plată din cele 19 afișate în scările de . în ce constau aceste greșeli de calcul, eventual modalitatea prin care agenții au constatat aceste greșeli de calcul, care din prevederile referitoare la repartizarea cheltuielilor au fost încălcate având în vedere cele 7 secțiuni cuprinse de cap. III din HG nr. 1588/2007.
Mențiunea existenței unor locatari nemulțumiți de sumele cuprinse de această listă nu sunt suficiente pentru constatarea existenței unei contravenții, din moment ce nu s-a verificat temeinicia susținerilor acestor locatari.
Prezentarea generală, lipsită de conținut, a faptei ce echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
Pentru motivele arătate, în temei art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a admite plângerea, cu consecința anulării procesului verbal ca nelegal și al exonerării petentului de plata amenzii în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petentul M. I. domiciliat in CONSTANTA, ., ., . cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul in Constanta, ..
Anulează procesul verbal de contravenție nr._, încheiat de intimată la data de 13.06.2012.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2013.
Președinte Grefier
A. U. M. I.
Red. Jud. A .U./ 14.05.2013 /4.ex.
← Validare poprire. Încheierea nr. 04/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 9166/2013. Judecătoria... → |
---|