Plângere contravenţională. Sentința nr. 5599/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5599/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 20829/212/2012

DOSAR CIVIL NR. _

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR.5599

SEDINTA PUBLICA DIN 16.04.2013

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contrventională, actiune formulata de petenta . cu sediul în ., ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE – GARDA FINANCIARĂ SECTIA C. cu sediul în Constanta, . Bis.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă avocat A.. Burcut pentru petentă, conform delegației de la dosar, intimatul reprezentat de consilier juridic D. M..

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă, după care:

Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură transcrierea mecanică a procesului verbal de contraventie.

Părtile arată că nu mai au probe de administrat sau cereri de formulat.

În conformitate cu disp.art. 150 Cod procedură civilă, instanta constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei solicită admiterea exceptiei nulitătii absolute a procesului verbal de contraventie, motivat de faptul că în realitate actul sanctionator a fost încheiat în loc. Negrești, . continutul acestuia este indicată localitatea Independenta. Consideră că, initial s-a început completarea procesului-verbal pentru o societate cu sediul în loc. Independenta.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contraventie, avându-se în vedere că suma de bani găsită de agentul constatator provenea de la un rest de la plata furnizorului de țigări.

Reprezentantul intimatului pune concluzii de respingere a exceptiei nulitătii. Solicită a se avea în vedere că în continutul actului sanctionator se află indicate elementele de identificare ale societătii petente.

Pe fond, solicită a se avea în vedere nota explicativă privind diferenta de suma găsită la momentul controlului. Apreciază că sustinerile petentei, privind provenienta sumei de bani găsită de agentul constatator, nu au fost probate.

Din declaratiile martorilor reiese că în intervalul 12,00-16,00 ar fi fost pauză, însă precizează că controlul a avut loc la ora 13,30 și solicită a se avea în vedere suma din casa de marcat a petentei.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.08.2012, sub nr._, petenta . a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.07.2012 de intimata C. G. AL GĂRZII FINANCIARE – GARDA FINANCIARĂ SECTIA C., prin care a fost sancționată cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei și sancțiunea complementară a suspendării punctului de vindere, pe o perioadă de 3 luni, pentru contravenția prevăzută de art.10 lit. b din OUG 28/1999R, respectiv cu avertisment, potrivit art. 5,6,7 din OG nr. 2/2001.

În motivarea plângerii, petenta a invocat motive de nulitate ale procesului verbal de contravenție contestat, arătând că locul încheierii procesului-verbal este diferit de locul unde săvârșirii faptei, respectiv . și nu localitatea Independența. A mai susținut că măsura este nelegală întrucât suma de bani găsită ca nefiind marcată pe casa de marcat, reprezintă o diferență rezultată între suma de bani eliberată din casierie la începutul zilei, respectiv 1.800 lei (dispoziție de plată) pentru plata furnizorilor în data de 25.07.2012 și suma de 1.715,91 lei reprezentând c/val. chitanță . nr._/25.07.2012.

La plângerea contravențională a fost anexat în copie procesul verbal contestat precum și bonurile fiscale emise în data de 23.10.2011.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform dispozițiilor art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare însă s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba testimonială cu audierea martorului D. E. (f. 23), în cauză fiind audiat și administratorul societății petente P. I. (f. 28)..

Analizând coroborat actele si lucrările dosarului, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei și sancțiunea complementară a suspendării punctului de vindere, pe o perioadă de 3 luni, pentru contravenția prevăzută de art.10 lit. b din OUG 28/1999R precum și cu avertisment pentru contravenția prevăzută de art. 4 alin. 1 din OUG 28/1999R.

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze.

Cu privire la motivul de nulitate invocat de petentă potrivit căruia în cuprinsul procesului verbal de contravenție, locul încheierii procesului-verbal este diferit de locul unde săvârșirii faptei, respectiv ., județul C. și nu localitatea Independența, instanța apreciază că este neîntemeiat, din economia prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2011 rezultă că locul săvârșirii faptei, alături de dată, oră, împrejurările care pot conduce la stabilirea gravității faptei și a evaluării pagubei pricinuite, nu este altceva decât un element al descrierii faptei contravenționale, care poate atrage sancțiunea nulității numai dacă petenta probează că prin această omisiune a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. Rațiunea instituirii cerinței ca procesul verbal de contravenție să cuprinsă o descriere în concret a faptei săvârșite, cu indicarea datei, orei, locului săvârșirii faptei și a tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei, este aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate. În speță, instanța reține că fapta indicată în cuprinsul procesului verbal este suficient descrisă, inclusiv prin arătarea locului faptei care este punctul de lucru al petentei situat în negrești, . să se poată stabili dacă fapta corespunde încadrării juridice primite, neexistând elemente contradictorii în descrierea faptei contravenționale.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, din coroborarea întregului probatoriu administrat instanța reține faptul că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii materiale a contravenției reținute în sarcina petentei, respectiv de a nu emite bon fiscal pentru suma de 66,90 lei și de a nu prezenta alte documente justificative de proveniență

Această situație de fapt rezultă din coroborarea dispoziției de plată 1.800 lei pentru plata furnizorilor în data de 25.07.2012 și chitanță . nr._/25.07.2012 în suma de 1.715,91 lei (f.21-22) și depoziția martorei audiate în cauză, D. E..

Conform dispozițiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contravenție:

„Art. 10. - Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:

b) neîndeplinirea obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (5), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;”

Prin urmare, analizând întregul material probator, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, instanța constată că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii materiale a contravenției reținute în sarcina petentei, respectiv de a nu emite bonuri fiscale pentru suma de 77 lei.

În ceea ce privește a doua contravenție reținută în procesul verbal de contravenție pentru care petenta a fost sancționată cu avertisment, instanța reține că pentru aceasta nu a fost răsturnată prezumție de legalitate a procesului verbal de contravenție contestat, petenta neprobând cu nici un mijloc de probă neveridicitatea situației reținute.

Pentru aceste motive, instanța constată că intimata nu a făcut dovada existenței faptei contravenționale pentru contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, așa cum aceasta a fost descrisă în procesul verbal contestat și, pe cale de consecință, plângerea contravențională urmează să fie admisă în parte, cu consecința anulării în parte a procesului verbal de contravenție doar în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravenției prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/25.07.2012, formulată de petenta . cu sediul în ., ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GĂRZII FINANCIARE-GARDA FINANCIARĂ SECȚIA C. cu sediul în Constanta, . Bis.

Anulează în parte procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.07.2012 emis de intimat doar în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravenției prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999.

Menține celelalte dispoziții ale actului constatator contravențional.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2013.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. – MVM – 12.08.2013

Tehnred.gref. – DR -13.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5599/2013. Judecătoria CONSTANŢA