Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 18424/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 20.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator CN C. F. CFR SA SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE SI REPARATII CF CONSTANTA, cu sediul în C., Al. Albăstrelelor, nr. 10, ., și pe intimat . SRL, cu sediul în Murfatlar, .. 41, jud. C., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 13.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.12.2013, când,

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.07.2013 sub nr._, contestatorul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A. a formulat în contradictoriu cu intimatul S.C. M. M. DESIGN S.R.L.-prin lichidator judiciar I. C., contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 174/CN/2013 al B. C. N., solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite și a tuturor actelor subsecvente, suspendarea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că între părți există un litigiu dedus judecății sub nr._/212/2010 în faza de recurs pe rolul ÎCCJ, având ca obiect principal evacuare și accesoriu plata valorii de circulație a imobilului clădire coletărie, în sumă de 113.180 lei.

Contestatorul arată că în condițiile în care titularul cererii principale nu formulează cerere de executare silită, solicitarea formulată de titulara cererii reconvenționale este prematură, nelegal introdusă și nelegal încuviințată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711, 718 și urm, art. 453 C.proc.civ.

În probațiune, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei somația din data de 02.07.2013 emisă în dosarul de executare silită nr. 174/CN/2013, Sentința civilă nr. 3465/2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2010, Decizia civilă nr. 42 pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar, copie raport de expertiză tehnică imobiliară, înscrisuri privind dovada calității de reprezentant a directorului CNFR „CFR” SA.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestația la executare și 50 de lei pentru cererea de suspendare a executării silite.

Intimatul S.C. M. M. DESIGN S.R.L.-prin lichidator judiciar I. C., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în conformitate cu prevederile art. 484 C.proc.civ. recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la lucrări având o așezare fixă, precum și faptul că dreptul de retenție al pârâtei reconveniente este un drept real de garanție erga omnes, care nu conferă titularului atributul de a cere executarea.

La data de 05.12.2013, contestatoarea a depus la dosarul cauzei precizări prin care a arătat că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că suma a fost recuperată prin poprirea conturilor.

Instanța a încuviințat pentru contestator proba cu înscrisuri, dispunând și atașarea în copie a dosarului de executare silită nr. 174/CN/2013 al B. C. N..

La termenul din 13.12.2013, în temeiul art. 406 alin. (1) C.proc.civ., instanța a lua act de renunțarea contestatorului la capătul de cerere privind suspendarea executării silite începută în dosarul de executare nr. 174CN/2013 al B. C. N..

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 16.05.2013, s-a solicitat B. C. N. de către creditorul S.C. M. M. DESIGN S.R.L.-prin lichidator judiciar I. C. declanșarea executării silite împotriva debitorului COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3465/12.11.2012 pronunțată de Tribunalului C. în dosarul civil nr._/212/2010.

Prin Încheierea nr. 7912/06.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/212/2013, Judecătoria C. a încuviințat executarea silită privind creditorul S.C. M. M. DESIGN S.R.L.-prin lichidator judiciar I. C.. și debitorul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A., efectuată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3465/12.11.2012.

Prin Sentința civilă nr. 3465/12.11.2012, Tribunalul C. a admis cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. M. M. DESIGN S.R.L. și a obligat reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A. să plătească pârâtei suma de 113.180 lei reprezentând valoarea de circulație a construcției Clădire Coletărie amplasată pe terenul în suprafață de 168 mp situat în orașul Murfatlar, stația CF Basarabi.

Prin Decizia civilă nr. 42/15.04.2013, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A., iar prin Decizia nr. 5306/18.11.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A.

În drept, conform dispozițiilor art. 632 C.proc.civ., „(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.”

De asemenea, conform prevederilor art. 633 C.proc.civ., „sunt hotărâri executorii: 1.hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

Astfel, în contextul în care la data sesizării organului de executare, respectiv 16.05.2013, Sentința civilă nr. 3465/12.11.2012 era definitivă prin Decizia civilă nr. 42/15.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., instanța constată că în mod legal a fost încuviințată executarea silită prin Încheierea nr. 3047/06.06.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2013. Susținerile contestatoarei conform cărora în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 484 C.proc.civ. sunt neîntemeiate, întrucât executarea silită a fost încuviințată pentru recuperarea sumei de 113.180 lei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare, nefiind astfel vorba despre vreunul din cazurile prevăzute de art. 484 alin. 1 C.proc.civ.

Instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile contestatoarei conform cărora în condițiile în care titularul cererii principale nu formulează cerere de executare silită, solicitarea formulată de titulara cererii reconvenționale este prematură, nelegal introdusă și nelegal încuviințată, având în vedere faptul că cererea reconvențională reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată, prin care pârâtul are posibilitatea de a-și valorifica o pretenție proprie împotriva reclamantului, fiind supusă acelorași reguli de formă ca și cererea de chemare în judecată.

Vor fi respinse ca irelevante pentru legalitatea executării silite afirmațiile contestatoarei conform cărora ar fi imposibilă întoarcerea executării silite întrucât intimata se află în procedura falimentului, întrucât Legea nr. 85/2006 conține măsuri pentru apărarea drepturilor creditorilor, și mai mult, instanța constată că la data pronunțării prezentei hotărâri litigiul dintre părți a fost soluționat în mod irevocabil de ÎCCJ, prin respingerea recursului formulat de contestatoare.

În ceea ce privește Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, a cărei anulare este solicitată de contestatoare, instanța constată că aceasta nu a motivat în nici un fel această solicitare, nu a arătat în ce constau motivele de nelegalitate ale acestei încheieri.

Analizând încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța constată că în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 7975,43 lei, acesta se încadrează în limitele legale, conform art. 39 alin.1 lit. d din Legea 188/2000 (6300 lei +1% din_ lei + TVA = 7975,43 lei) și de asemenea, raportat la activitatea desfășurată, nu se impune reducerea cheltuielilor de executare stabilite în dosarul nr. 174/2013 al B.E.J. C. N..

Pentru considerentele arătate, instanța reține că actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că urmează să respingă contestația la executare formulată de contestatorul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. „CFR” S.A. în contradictoriu cu intimatul S.C. M. M. DESIGN S.R.L.-prin lichidator judiciar I. C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea contestatorului COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. C.F.R. S.A. – SUCURSALA C.R.E.I.R. C.F. C., cu sediul în C., Al. Albăstrelelor, nr. 10, ., la capătul de cerere privind suspendarea executării silite începută în dosarul de executare silită nr. 174/CN/2013 al B. C. N..

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI F. C.F.R. S.A. – SUCURSALA C.R.E.I.R. C.F. C. în contradictoriu cu intimatul S.C. M. M. DESIGN S.R.L. – prin lichidator I. C., cu sediul în Murfatlar, .. 41, jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.12.2013.

P.,GREFIER,

D. D. D. S.

Red.jud.D.D/02.04.2014.

tehnored. D.S./23.12.2013

Emis 2 comunicări, la data de 07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CONSTANŢA