Plângere contravenţională. Sentința nr. 7541/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7541/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 27725/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7541
SEDINTA PUBLICA DIN 28.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. N. C. și pe intimatul C. JUDEȚEAN C. având ca obiect plângere contravetionala A_/01.10.2012.
La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință .
În conformitate cu disp.art. 167 C.pr.civ., instanta încuviintează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinetă si concludentă în solutionarea cauzei.
În conformitate cu disp.art. 150 Cod procedură civilă, instanta constata cauza in stare de judecata si rămâne în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 02.11.2012, petentul G. N. C. a solicitat Judecătoriei C. ca, în contradictoriu cu intimatul R. A. JUDETEANA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.10.2012, ca fiind netemeinic și nelegal; in subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
Plângerea nu a fost motivată in fapt și in drept.
În scop probator, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție contestat.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
La data de 15.01.2013 intimataa formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, având in vedere că sancțiunea contravențională a fost aplicată de C. Județean C., in baza Hotărârii nr.225/17.08.2012, privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean C. nr.5/07.02.2007 privind stabilirea unor tarife, taxe și ,taxe speciale pentru anul 2007; a apreciat că, in cauză, calitate procesuală pasivă are C. Județean C..
Referitor la procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.10.2012, intimatul a arătat că, sancțiunea petentului a fost aplicată conform prevederilor art.41 punctul 15 din HCJ nr.252/17.08.2012 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean C. nr.5/07.02.2007 iar susținerile petentului privind anularea procesului verbal de contravenție întrucât este nelegal, intimatul a apreciat că acesta a fost întocmit in conformitate cu dispozițiile art.16 din OG 2/2001 actualizată privind regimul juridic al contravențiilor.
In ceea ce privește înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, a apreciat că aceasta solicitare este neîntemeiată întrucât conform dispozițiilor art.16 din OG 2/2001 contravenientului i se oferă posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.
La termenul din data de 12.03.2013 petentul a depus la dosar cerere completatoare a cererii introductive prin care a solicitat introducerea in cauză, in calitate de intimat, a CONSILIULUI JUDEȚEAN C. iar instanța a dispus introducerea in cauză, in calitate de intimat a Consiliului Județean C. și, respectiv, citarea acestuia cu un exemplar al cererii de completare a cererii introductive formulată de petent.
La termenul din data de 16.04.2013 intimatul C. JUDEȚEAN C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
La același termen de judecată, instanța a stabilit cadrul procesual pasiv, stabilind că intimatul este C. JUDEȚEAN C..
Intimatul a arăta că prin procesul verbal de contravenție . nr._/01.10.2012 petentul a fost sancționat întrucât autoutilitara pe care o conducea, înmatriculată cu nr. TX 6621XK, a circulat pe Drumul Județean nr.226, intre localitățile Năvodari și Lumina, fără a poseda autorizație de circulație pe drumuri județene, conform HCJ nr.252/2012.
Cu privire la faptul că petentul nu are cunoștință de HCJ nr.252/2012, intimatul a arătat că această faptă îi este imputabilă, întrucât HCJ nr.252/2012 a fost emisă cu respectarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională in administrația publică.
În cauză, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei.
Analizând cauza dedusă judecății prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/01.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional de către intimatul C. JUDETEAN CONSTANTA cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin. 13 lit. c din H.C.J. C. nr. 252/17.08.2012
În cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a menționat că, în data de 01.10.2012, ora 14.30, petentul, a condus auto TX 6621XK pe DJ 226, între localitățile Lumina-Năvodari, fără a plăti taxa de utilizare a drumului județean conform HCJC nr. 252/2012.
Potrivit art. 4¹ din HCJC nr. 252/2012, se instituie taxa de utilizare a drumurilor județene, aceasta fiind datorată de persoanele fizice și juridice care accesează și utilizează serviciul public al rețelei de drumuri județene cu mijloace de transport.
Totodată, conform alin. 13 al aceluiași articol, lit. c, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2500 lei, lipsa autorizației de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății, constatată pe drumurile județene de către agenții constatatori ai C.J.C și R.A.J.D.P..
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal.
Sub aspectul legalității actului de sancționare, se observă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului atacat. În acest sens, sunt lipsite de relevanță susținerile petentei legate de pretinsa încălcare a art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În legătură cu sancțiunea care ar putea interveni în cazul nerespectării cerințelor cuprinse în textele legale menționate, își găsește incidența decizia în interesul legii nr. 22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești în temeiul art.329 alin.3 C.pr.civ. Astfel, în motivarea deciziei invocate, instanța supremă a arătat că „în raport cu acest caracter imperativ – limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului – verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Aplicând aceste dispoziții legale situației din speță, rezultă că neîndeplinirea obligațiilor instituite de art.16 din OG nr.2/2001 poate atrage nulitatea procesului-verbal numai în măsura producerii unei vătămări pentru petent prin neregularitățile invocate și apoi cu condiția ca respectiva vătămare să nu poate fi înlăturată în alt mod.
Motivele de nelegalitate vizând nesemnarea de către contravenient a procesului-verbal și nici de un martor care să complinească această lipsă precum și faptul că nu au fost consemnate obiecțiunile petentului sunt neîntemeiate, întrucât petentul nu a invocat și nici nu a dovedit faptul că prin omisiunile respective ar fi suferit vreo vătămare și că acea vătămare nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului sancționator, având în vedere că aceasta a formulat în fața instanței toate obiecțiunile pe care putea să le menționeze în procesul-verbal contestat.
În acest context dovada achitării taxei de utilizare a drumului județean revine petentului, altfel s-ar impune intimatei să facă dovada unui fapt negativ (acela că petentul nu face dovada plății taxei), or dovada faptului negativ se face prin faptul pozitiv contrar, probă ce poate fi administrată doar de petent.
În speță, petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt diferită de cea reținută prin procesul verbal, respectiv nu a făcut dovada achitării taxei de utilizare a drumului județean.
Intimata a făcut dovada aducerii la cunoștință publică a Hotărârii Consiliului Județean așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei filele 33-61.
În privința temeiniciei procesului-verbal, trebuie avut în vedere faptul că, în practica judiciară internă, plecând de la prevederile art.47 din OG nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art.1171 C.civ., se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.1169 C.civ. sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile din HCJC nr. 252/2012 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Față de cele arătate și în raport de probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității, nefiind combătută prin dovezile administrate în cauză, astfel instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4¹ alin. 13 din H.C.J.C. nr. 252/2012, care sancționează sustragerea de la plata taxei de utilizare a drumurilor județene, aceasta fiind datorată de persoanele fizice și juridice care accesează și utilizează serviciul public al rețelei de drumuri județene cu mijloace de transport.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională, formulată de petent.
Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. N. C., domiciliat in NAVODARI, ., . în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C., cu sediul in C., județul C., ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.
P. GREFIER
A. A. F. S.
Red jud. A.A.
Tehnored gref SF
Data redactării: 27.06.2013/ 4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7057/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013.... → |
|---|
