Plângere contravenţională. Sentința nr. 7812/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7812/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 4113/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 7812

Ședința publică de la 31 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Moțîrlichie L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. I. și pe intimat I. C. - POLITIA EFORIE, având ca obiect plângere contraventionala PA_.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul, lipsa agentul constatator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.se mai invedereaza ca la data de 22.04.2013 petentul a formulat cerere de repunere pe rol, după care,

Instanța, în baza art. 245 Cod proc. civ., admite cererea de repunere pe rol a cauzei.

Petentul avand cuvantul recunoaste fapta contraventionala, solicitand inlocuirea sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertismentului.

Nemaifiind cereri și excepții prealabile cercetării judecătorești, cu raportare la dispozițiile art.134 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Petentul avand cuvantul solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.Depuse la dosarul cauzei scrisoare medicala.

În temeiul art. 167 alin. 1 C:proc.civ., instanta încuviințează proba cu înscrisuri, apreciate ca fiind utile, concludente și pertinente în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri .

Petentul avand cuvantul solicita admiterea plangerii contraventionale in sensul inlocuirii sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertismentului.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul M. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. C. - POLITIA EFORIE, anularea procesului verbal de contraventie ._.

In motivare, s-a arătat că, în mod greșit a fost amendat contravențional întrucât în data de 02.02.2013 a fost găsit dormind în postul de pază de la obiectivul Grădinița Eforie Sud, acest fapt nefiind real.

De asemenea, petentul invocă motive de nulitate a procesului-verbal de contravenție în sensul că nu au fost menționate obiecțiunile sale în cuprinsul procesului-verbal de contravenție așa cum au fost formulate și nu a fost semnat de un martor asistent.

În drept, au fost invocate disp.OG 2/2001

Au fost depuse în susținere înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condițiile pentru încheierea sa valabilă, și anume dispozițiile art. 17 din același act normativ.

Instanța apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.

În privința temeiniciei procesului-verbal, se rețin următoarele:

Procesului verbal intocmit de catre un agent al statului, aflat in exercitiul functiunii, trebuie sa i se recunoasca valoarea probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, prezumtia de veridicitate operand pană la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge in situatia in care persoana învinuită de săvârșirea faptei contravenționale sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in actul constatator.

Este adevarat ca prezumtia de veridicitate de care se bucura procesul-verbal nu are caracter absolut, ci trebuie corelata cu prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea unei persoane care a savarsit o fapta penala, de vreme ce legislatia in materie contraventionala a Romaniei intra sub incidenta art. 6 din C.E.D.O.

Prin jurisprudenta constanta a C.E.D.O. se retine ca prezumtiile nu sunt in principiu contrare Conventiei.

Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată procesului penal, întrucât plângerea contravenționlă presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.

Reținând că procesul verbal contestat cuprinde o situatie de fapt constatata direct si personal de un organ al statului învestit cu putere publica (a cărui activitate se desfasoara sub semnul unei prezumtii relative de legalitate), instanta apreciaza că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucura de o prezumtie relativa ce dă posibilitatea instantei sa administreze probe pe baza carora sa stabileasca o situatie de fapt care poata sa confirme, sau, dimpotrivă, sa o infirme pe cea reținuta de agentul constatator.

În speță, se reține că petentul nu a propus probe pentru a dovedi o altă stare de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului –verbal, el recunoscând, de altfel fapta și solicitând doar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul .

Față de cele arătate, instanța apreciază că, situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității și, în mod temeinic, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției.

Cu toate acestea, art. 34 alin. 1 din OG.2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv asupra sancțiunii ce urmează să fie aplicată contravenientului în situația în care rezultă culpa acestuia.

Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța reține că, față de gradul redus de pericol social al faptei, în forma concretă în care a fost săvârșită, măsura amenzii într-un cuantum de 100 lei, apare ca nejustificată, scopul sancțiunii contravenționale putând fi atins și prin aplicarea avertismentului, însoțit de recomandarea de a respecta dispozițiile legale în viitor.

În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea, să anuleze în parte procesul-verbal de contravenție și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 100 lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulata de petent M. I., domiciliat în EFORIE SUD, PROF DR I. C., nr. 69și pe intimat I. C. - POLITIA EFORIE.

Anulează în parte procesul-verbal . nr._ încheiat de I. C. – Politia Eforie in sensul înlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale cu avertismentul.

Mentine restul dispozitiilor procesului verbal.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 31.05.2013.

P., GREFIER,

Moțîrlichie L. M. L.

Red.jud.M.L.S.19.09.2013

Dact...09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7812/2013. Judecătoria CONSTANŢA