Plângere contravenţională. Sentința nr. 8314/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8314/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 44/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8314

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. A. M.

GREFIER: M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . pe intimat ., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 30.05.2013 si ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 06.06.2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.01.2013 sub nr._, petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul ., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.12.2012.

În motivarea plângerii contravenționale, petenta a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, arătând că nu a avut debranșări și nici un fel de intervenții la adresa indicată de agentul constatator, respectiv adresa din Loc. C., .. 313. Petenta mai arătat că temeiul legal menționat în plângere nu există și că nu s-a respectat dreptul petentei de a face obiecțiuni.

În drept, a indicat disp. OG 2/2001.

Petenta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar, originalul procesului-verbal contestat. În ședința publică din data de 08.02.2013, petenta a depus extras din registrul propriu de intervenții.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

Intimatul a formulat întâmpinare la data de 15.03.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii. În motivare, intimatul a arătat că prin adresa nr. 7007/21.09.2012, a răspuns solicitării . prin care această societate a cerut aprobarea pentru lucrarea Stație de epurare C. Nord – instalații de control și reducerea mirosului în zona obiectelor ce degajă miros, inclusiv mutarea treptei nămolului – Loc C. – zona Campusului Universitar O. (. urma avizului, agentul constatator s-a deplasat în teren pentru verificări, iar, la data de 06.12.2012, ora 08.30 a constatat că materialele rezultate în urma lucrărilor de intervenții nu au fost evacuate. Intimatul a mai precizat că acest tip de lucrări sunt realizate prin Geomarco SRL, beneficiar fiind petenta.

În probațiune, intimatul a depus la dosar planșe foto și HCLM 10/2009, iar, la solicitarea instanței, precizări privind calitatea de agent și organ constatator și înscrisuri în acest sens, precum și planșe foto lizibile color.

Petenta a depus la solicitarea instanței, adresa nr._/24.04.2013 cuprinzând precizări privind lucrarea învederată de intimat și documentație aferentă lucrării.

În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sancționată, reținându-se la data de 06.12.2012, ora 08.30, la extindere rețea alimentare cu apă din C., .. 313, neevacuarea în termen de 48 de ore a materialelor rezultate în urma lucrărilor de intervenție în domeniul public.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul legalității actului de sancționare, se observă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la descrierea faptei, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, nulitate absolută, care poate și trebuie constatată de instanță din oficiu.

Astfel, descrierea faptei este o mențiune obligatorie impusă de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituind una dintre formalitățile ce garantează dreptul la apărare al contravenientului, pentru ca instanța să poată verifica în primul rând realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator, dar și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii. Analizând procesul verbal contestat, instanța apreciază că enunțul prin care s-a realizat descrierea faptei nu cuprinde suficiente elemente care să individualizeze fapta sancționată și astfel nu permite instanței verificarea temeiniciei procesului-verbal, întrucât nu arată clar, detaliat, și în concret în ce a constat fapta contravențională.

Enunțul la extindere rețea alimentare cu apă din C., .. 313, neevacuarea în termen de 48 de ore a materialelor rezultate în urma lucrărilor de intervenție în domeniul public nu menționează despre ce fel de lucrare este vorba și nici în ce calitate a fost sancționată petenta, respectiv, de executant sau de investitor, mențiune ce este obligatorie față de modul în care este incriminată contravenția.

Astfel, art. 9 pct. 6 din HCLM 10/2009 prevede drept contravenție neridicarea depozitelor de materiale (bucăți de asfalt, pietriș, borduri, nisip, pământ, moloz și alte materiale) rezultate în urma lucrărilor de intervenție în domeniul public sau privat al Mun. C., în termen de 48 de ore de la închiderea lucrărilor de către executantul lucrării și investitor.

În acest sens, instanța constată că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a arătat despre ce lucrare și ce calitate este vorba, iar până la descrierea completă a faptei, prin întâmpinare (lucrarea Stație de epurare C. Nord – instalații de control și reducerea mirosului în zona obiectelor ce degajă miros, inclusiv mutarea treptei nămolului – Loc C. – zona Campusului Universitar O. - . realizate prin . pentru beneficiar R. SA), petenta nu și-a putut face apărările în raport cu această faptă, iar instanța nu a putut verifica legătura petentei cu fapta. Or, față de prevederile art. 17 din OG 2/2001 și decizia în interesul legii nr. nr. 22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, descrierea faptei nu se poate realiza prin întâmpinare, ci prin procesul-verbal de contravenție.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită plângerea formulată și să anuleze procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . sediul in CONSTANTA, .-24, J. C., în contradictoriu cu intimatul . cu sediul in CONSTANTA, .. 9, J. C..

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.12.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. V. M. O.

Semnează conf. Art.261 al.2 C.

Grefierul Șef G. V.

Red. tehnored. jud. A.M.V. 08.07.2013

thn.red. M.O. 09.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8314/2013. Judecătoria CONSTANŢA