Plângere contravenţională. Sentința nr. 8976/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8976/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 743/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8976
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.06.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. I. SINCU-B.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/27.12.2012, formulată de petenta V. L.-V. (CNP_), cu domiciliul în C., Șoseaua Mangaliei nr.91, ., parter, apt.3, județ C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C. și intervenienții forțați I. M. (CNP_), cu domiciliul în T., ., județ C. și S.C. C. A. S.A., cu sediul în Sibiu, ..5, județ Sibiu, prin Sucursala C., cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr.136A, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru 11.06.2013, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta V. L. V. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/27.12.2012 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 280 lei.
În motivarea plângerii petenta a arătat că în data de 25.12.2012 conducea autoturismul Renault Megane pe . direcția City Mall, circulând pe banda a doua a drumului. Intenționând să se încadreze pe banda a treia de circulație, pentru a efectua virajul stânga spre . stânga și s-a asigurat pentru a schimba direcția de mers. Constatând că șoseaua este liberă din ambele sensuri, a intenționat să vireze stânga, a fost puternic acroșată în partea stângă de autoturismul marca Dacia cu nr._ . Petenta arată că responsabil de producerea accidentului este șoferul autoturismului cu nr._, care avea o viteză pre mare față de condițiile de drum.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp.OG 2/2001.
Intimatul IPJ C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, depunând totodată și documentația care a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat.
În cauză au fost de asemenea citați, în calitate de intervenienți-forțați I. M., șoferul implicat în accident și societatea de asigurare ..A .
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri și cea testimonială.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/27.12.2012, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art.54 alin.1) din OUG 195/2002 R, constând în aceea că în data de 25.12.2012, a condus autoturismul marca Renault cu nr._ pe . str. Soveja către . în zona . în momentul efectuării manevrei de schimbare a direcției de mers către stânga, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia cu nr._ . Sancțiunea aplicată a fost amenda în cuantum de 280 lei și 3 puncte de penalizare.
Analizând procesul-verbal din perspectiva art.34 alin.1) din OG 2/2001, potrivit cu care „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”, se rețin următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, astfel încât apreciază că procesul-verbal contestat este legal din acest punct de vedere.
Cu privire la motivul de contestație invocat de petentă, acela de a nu fi avut posibilitatea formulării de obiecțiuni, procesul-verbal fiind încheiat în lipsa sa deși s-a prezentat la organele de poliție, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat.
Astfel, potrivit disp.art.19 din OG 2/2001, „ (1)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (…) (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”. Din interpretarea acestui text de lege, este evidentă posibilitatea încheierii procesului-verbal în absența contravenientului, legalitatea procesului-verbal fiind condiționată de semnarea sa de către un martor asistent sau de precizarea motivelor care au determinat imposibilitatea semnării de către martor.
În cazul de față, se constată că procesul-verbal a fost semnat de un martor asistent, iar faptul că acesta a fost cel de-al doilea șofer implicat în accident nu este de natură a atrage nelegalitatea procesului-verbal, câtă vreme nu există o normă care să interzică acest lucru, singurele dispoziții aplicabile cu privire la martorul asistent fiind cele ale art.19 alin.2) din OG 2/2001, potrivit cu care nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În plus, instanța apreciază că imposibilitatea petentei de a formula obiecțiuni, derivată din încheierea procesului-verbal în lipsa acesteia, nu a fost de natură a o vătăma pe aceasta, fiind acoperită prin calea de atac legală pe care petenta a exercitat-o, pentru a supune procesul-verbal controlului judiciar.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art.1 teza a II-a din OG 2/2001, „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”
Potrivit art.54 alin.1) din OUG 195/2002R, „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”.
Totodată, instanța va reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, prezumție relativă, pe care cel care contestă procesul-verbal trebuie să o răstoarne prin proba contrarie.
Este real că și contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție până la proba contrară, însă în egală măsură și aceasta este o prezumție relativă, de forță egală cu cea a legalității procesului-verbal. A afirma că în procedura plângerii contravenționale sarcina probei revine în mod absolut organului constatator ar însemna a lipsi de efecte juridice actele pe care acesta le întocmește, simpla formulare a unei plângeri fiind suficientă în această ipoteză pentru a răsturna prezumția de legalitate a procesului-verbal.
În speța de față, prin probele administrate, instanța apreciază că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția menționată și să dovedească inexistența faptei contravenționale reținute în sarcina sa.
Astfel, coroborând declarațiile date de șoferi în urma accidentului cu declarațiile date în fața instanței de martorii audiați, instanța apreciază că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal se circumscrie conținutului constitutiv al contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentei.
Din declarația martorului I. M. (f.31), șoferul implicat în accident, acesta circula pe banda a treia a b-dului L., din direcția City Mall spre Hotel Oxford, carosabilul fiind acoperit de urme de gheață și apă. Potrivit declarației marotrului, acesta a observat autoturismul petentei care a ieșit dintr-un loc de parcare, s-a încadrat pe banda întâi, apoi a încercat să efectueze virajul stânga, ajungând direct pe banda a treia.
Această declarație se coroborează cu cea a martorului N. F., propus spre audiere de petentă, persoană care se afla în autoturismul acesteia la momentul producerii accidentului. Instanța constată că declarația acestui martor nu conține detalii de natură a descrie o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal. Faptul că petenta a semnalizat pentru schimbarea direcției de mers și s-a asigurat pentru a pătrunde pe banda a treia, astfel cum declară martorul, nu sunt elemente care să conducă la concluzia că aceasta s-a asigurat în mod temeinic, în condițiile în care chiar martorul a arătat că pe banda a treia circulau și alte autoturisme, traficul fiind deci schimbător.
De asemenea, analizând planșele fotografice depuse la dosarul cauzei cu privire la avariile celor două autoturisme, instanța apreciază că acestea susțin dinamica accidentului descrisă în procesul-verbal. Astfel, se observă că autoturismul petentei a fost avariat la aripa stânga față or, dacă aceasta s-ar fi încadrat în mod corespunzător pe banda a treia, înscrisă fiind deja pentru efectuarea virajului, iar intervenientul I. M. ar fi fost cel care nu ar fi păstrat distanța față de autoturismul petentei, avariile acesteia ar fi trebuit să se înregistreze în partea din spate a autoturismului.
Interpretând coroborat probele administrate în cauză, instanța apreciază că petenta nu a demonstrat netemeinicia procesului-verbal, respectiv culpa intervenientului în producerea accidentului, astfel că nu se impune anularea procesului-verbal.
În ce privește însă sancțiunea aplicată, instanța reține că potrivit art.21 alin.3) din OG nr.2/2001, „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbalArt. 22”. În speța de față, prin raportare la particularitățile cauzei, dar și la dinamica producerii accidentului, instanța apreciază că gradul de pericol social nu justifică aplicarea amenzii contravenționale, sens în care instanța urmează a admite în parte plângerea petentei și a înlocui amenda contravențională cu sancțiunea avertismentului, atrăgând acesteia atenția asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta V. L.-V., cu domiciliul în C., Șoseaua Mangaliei nr.91, ., parter, apt.3, județ C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C., și intervenienții forțați I. M., cu domiciliul în T., ., județ C. și S.C. C. A. S.A., cu sediul în Sibiu, ..5, județ Sibiu, prin Sucursala C., cu sediul în C., Bvd. Mamaia nr.136A, județ C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/27.12.2012 cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art.7 alin.1) din OG 2/2001, atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei sale și asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. SINCU-B. L. B.
Red. Jud. A.I.S.-B. / 14.10.2013;
Tehnored. Grf. L.B. / 14.10.2013 / 6 exp.
Comunicat 4 exp. / .
← Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Fond funciar. Sentința nr. 8904/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|